15 aprilie 2020

CRIZA COVID-19 ŞI COMPETIŢIA DINTRE MARILE PUTERI

Sergiu Medar

Criza Covid-19, prin dezechilibrele pe care le generează asupra statelor, este folosită de marile puteri ale lumii ca un mijloc de a-şi consolida poziţia geopolitică globală. Deşi, la începutul crizei, China era statul cel mai afectat, după mai puţin de trei luni ea a devenit un lider mondial al coordonării şi chiar, local, al gestionării acesteia. Beijingul foloseşte această oportunitate pentru a-şi extinde zona de influenţă către Uniunea Europeană sau Rusia, ca şi pentru atenuarea divergenţelor pe care le are cu SUA.

Sursă foto: US Navy

„Competiţia marilor puteri” nu mai este un concept nou în relaţiile internaţionale. El a mai fost întâlnit pe timpul Războiului Rece, dar numai în componentele sale militare şi ideologice. Menţionat voalat  în Strategia de Securitate Naţională şi tranşant în Strategia de Apărare Naţională a SUA, acest concept este readus în prim plan de către de criza pandemică provocată de virusul SARS-CoV-2. În această competiţie în primul pluton se află SUA, China, UE şi Rusia.

Criza nu are frontiere. Nici o ţară nu poate trece singură prin această criză. Numai solidaritatea statelor poate fi soluţia la problemele create de virusul pandemic. Din păcate, această solidaritate este destul de lipsită de consistenţă, iar atunci când ea există, este puternic politizată,  transformându-se în capital propagandistic folosit în competiţia marilor puteri. În acest proces un rol deosebit revine mediei. Prezentarea acţiunilor de solidaritate într-o formă voalată, prezentând pozitiv sau negativ realitatea, în funcţie de interesele politice impuse sau autoimpuse, duce la construirea unei imagini interesate, folosite în competiţia marilor puteri.

Imaginea aceleiaşi realităţi prezentate de media din China este diferită de cea prezentată  în SUA, de exemplu.  Totuşi, trebuie menţionat faptul că, în această perioadă, media din toate statele a trecut  pe planul doi prezentarea jocurilor politice între partide, aşa cum era în perioada de dinainte de criză, abordând în mod deosebit subiecte legate de evoluţia crizei, de mai mult interes pentru populaţie decât cele de competiţie politică internă.

Schimbarea, în curs, a  noii ordini mondiale este un adevăr ce nu mai este negat de nimeni. Observaţia acestor zile este aceea că acest fenomen nu se va petrece brusc. El se va petrece lent cu posibile schimbări de ritm în funcţie de interesele statelor. Acest proces a început deja, reacţia la criza pandemică fiind folosită pentru identificarea de argumente ce vor fi folosite, mai târziu, în competiţia dintre protagonistele schimbării. Statele mici vor trebui să găsească, pe cât posibil, un echilibru care să le asigure realizarea obiectivelor naţionale, în primul rând, şi colective, în al doilea rând.

Nefiind un adept al teoriei marilor conspiraţii internaţionale, nu cred într-o pandemie provocată de China, dar sunt convins de faptul că situaţia creată prin extinderea globală a crizei, va fi din plin valorificată de către Beijing în competiţia marilor puteri.

Este cunoscut faptul una dintre cele mai importante calităţi ale politicii externe a unui stat este credibilitatea, care presupune o analiză atentă a fenomenului local sau naţional şi luarea unei decizii. Consecvenţa şi acurateţea cu care aceasta este respectată, depinde de calitatea si claritatea deciziei ca şi a măsurilor de susţinere şi aplicare. Lipsa de solidaritate dovedită prin protejarea sau anularea exporturilor de produse de maximă necesitate de către unele state europene au făcut ca cestea să-şi piardă credibilitatea atât în relaţia bilaterală cât şi în cea multilaterală.

Calitatea liderilor poate fi, cel mai bine, măsurată în perioadele de criză. Un bun lider este acela care ia decizii grele sau necesare la nivelul său de responsabilitate şi urmăreşte cu consecvenţă aplicarea acestora.

Deşi guvernul SUA a avut informaţii detaliate despre evoluţia şi efectele pandemiei cu COVID – 19 în China şi Europa, deciziile sale au fost luate destul de târziu accelerând  ritmul răspândirii virusului şi, implicit, starea de sănătate a populaţiei. Amploarea şi gravitatea pandemiei au fost minimizate, aspect care poate fi o explicaţie a acestei întârzieri. Această atitudine a liderilor nu a fost doar în SUA. Ea s-a semnalat şi în Marea Britanie, Italia, Franţa, Spania şi chiar în Germania.

SUA au arătat că deşi structurile guvernamentale, printre care şi Centrul pentru Prevenţia şi Controlul Maladiilor, au parcurs numeroase exerciţii şi simulări ale unor pandemii, reacţia acestora fost sub nivelul la care se aştepta populaţia.

Statutul SUA de  lider mondial în toate domeniile, a fost întotdeauna susţinut de eficienţa măsurilor luate în interiorul ţării, soluţiile propuse în organizaţiile internaţionale fiind mai întâi verificate pe plan intern. În majoritatea crizelor mondiale sau chiar regionale Washingtonul şi-a asumat poziţia de lider. Pe timpul crizei  virusului Ebola, SUA şi-au asumat responsabilitatea conducerii unei coaliţii de state care au luptat, cu succes, pentru prevenirea răspândirii virusului.      

În criza pandemică provocată de SARS CoV-2, SUA, nereuşind să asigure controlul crizei nici măcar pe teritoriul naţional, nu a mai avut legitimitatea  de a deveni lider mondial în efortul de stăvilire a valului de îmbolnăviri cauzate de virus. Lipsa capacitaţii Washingtonului de a fi liderul unui răspuns coordonat la criza pandemică a lăsat un teren liber de acţiune pentru China, care nu a ezitat în a-şi valorifica şansa competiţională.

Participând la competiţia marilor puteri, Beijingul nu putea rata ocazia de a prelua rolul de lider mondial al combaterii crizei. Profitând de ezitările şi confuzia din SUA, China a preluat poziţia de lider al reacţiei globale împotriva  pandemiei, transformând chinul de a suporta efectele negative ale crizei,  în avantaje strategice atât politice cât şi economice. Învăţând din propriile greşeli, cum ar fi acoperirea gravităţii a ceea ce la început era doar o epidemie, ca şi din experienţele pozitive ca: strategiile de limitare a contactelor dintre persoane, tratamentele aplicate, testarea populaţiei şi alte aspecte, China a devenit „consilier global” în ceea ce priveşte prevenirea, tratarea şi vindecarea pandemiei  provocate de noul coronavirus. Schimburile intense de informaţii şi livrările de produse de maximă şi urgentă necesitate către statele din Uniunea Europeană au fost rezultatul unui efort diplomatic intens depus de autorităţile chineze. Pentru a-şi atinge scopurile politice, orice sprijin acordat de China a fost puternic mediatizat.

Statele occidentale au  avut o ezitare, iniţială, datorată faptului că aplicarea măsurilor de izolare, absolut necesare pentru prevenirea extinderii pandemiei erau încălcări ale unor drepturi ale omului. După o scurtă perioadă de timp s-au găsit soluţii legale, necontestate de majoritatea populaţiei.

Aceste aspecte au permis Bejingului, să câştige timp şi să-şi clameze victoria împotriva pandemiei consolidând astfel poziţia lui Xi Jinping ca lider al Chinei.

Competiţia dintre SUA şi China pentru poziţia de lider al unui răspuns coordonat la criză, prin identificarea unui vaccin împotriva virusului pandemic scoate în evidenţă cât de nocivă este pentru securitatea cetăţenilor exacerbarea şi continuarea războiului comercial  dintre cele două state.

Pentru a nu implica relaţia directă dintre Washington şi Beijing, China, prin iniţiativa privată a co-fondatorului gigantului Alibaba, a trimis în SUA o marea cantitate de măşti şi seturi de testare.

Aplicând principiile transferului economiei naţionale la producţia de război, China a devenit cel mai mare producător de măşti chirurgicale din lume. Aceste reguli au fost impuse chiar şi companiilor străine de pe teritoriul Chinei, care au trecut la fabricaţia de echipamente. În acelaşi timp s-a extins producţia de antibiotice astfel încât, în prezent 95% din piaţa de antibiotice din SUA este acoperită cu produse chineze.

La începutul crizei pandemice în China, SUA a acordat sprijin cu echipamente medicale. Acum acest ajutor devine reciproc, subliniind faptul că atunci când este vorba de ajutoare umanitare, cele două state pot coopera. Aceasta nu exclude însă faptul ca ele sunt şi în competiţie pentru supremaţia mondială.

Pe timpul crizei datorate virusului Ebola, SUA şi-au asumat poziţia de lider al unui răspuns coordonat la criză, succesul final asigurându-i poziţia privilegiată pe care acum nu o mai are. Pentru a putea reveni pe poziţia avută, SUA trebuie mai întâi să-şi rezolve problemele cu pandemia pe plan intern şi după aceea să se implice cu cantităţi mari de produse în sprijinul altor state. Argumentul forte în competiţia marilor puteri îl va avea statul care va lansa pe piaţă un vaccin ce ar preveni infectarea cu virusul SARS CoV 2.        

O altă ţintă a Chinei în competiţia marilor puteri este Uniunea Europeană. Atunci când niciun stat european nu a răspuns solicitării de sprijin a Italiei, China a făcut public, deosebit de vocal, faptul că a furnizat acestui stat, deosebit de afectat, 1000 de ventilatoare, 2 milioane de măşti chirurgicale, 100.000 de sisteme de ventilaţie, 20.000 de costume de protecţie şi 50.000 de seturi de testare. Toate acestea au fost însoţite de o echipă experimentată de medici chinezi care lucrează acum în spitalele italiene.

Sprijinul Chinei faţă de Italia a venit în perioada în care statele Uniunii Europene nu răspundeau apelurilor de ajutor ale acesteia, făcându-l pe ambasadorul Italiei la UE să declare: „numai China ne-a răspuns”.

Continuând ofensiva pentru creşterea influenţei în Europa, China a răspuns prompt solicitării Serbiei furnizând acestei ţări echipamente de protecţie. Preşedintele Vucici exprimându-şi dezamăgirea faţă de lipsa de solidaritate europeană şi-a exprimat satisfacţia faţă de sprijinul acordat de China.

Spania, Franţa, Marea Britanie, România, Ungaria sau Polonia sunt doar câteva state membre ale Uniunii Europene care au primit materiale şi echipamente din China.

Competiţia marilor puteri se manifestă în Europa şi prin sprijinul acordat Italiei de către Rusia Italiei atât prin echipamente şi materiale cât şi prin trimiterea unor echipe de medici şi personal logistic. Din informaţii venite prin surse neverificate, este posibil ca în aceste echipe să opereze şi ofiţeri de informaţii ai GRU.

Perioada post criză va fi cel puţin la fel de dureroasă ca şi cea de criză. Conform tuturor prognozelor, aceasta va fi urmată de o criză economică majoră. Se fac aprecieri conform căror populaţia săracă a lumii va depăşi 500 de milioane de persoane..

Criza economică ce va urma ar putea fi un bun prilej pentru statele puternice din punct de vedere economic să-şi dovedească solidaritatea cu aliaţii lor mai puţin bogaţi.      

Printre lecţiile învăţate în această perioadă este şi aceea că pentru fiecare stat, prioritare trebuie să fie interesele naţionale. Cu cât un stat este mai mic, cu atât pregătirea sa pentru situaţii de criză trebuie să fie mai bine gestionată având în vedere faptul că sprijinul statelor puternice poate să nu vină în timpul optim necesar.