07 iunie 2020

COVID-19 şi interoperabilitatea logistică europeană

Sorin Butiri

În luna aprilie, Monitorul Apărării şi Securităţii a publicat articolul ”Scenariu de exerciţiu – operaţii militare în perioade de epidemie”. Dacă răspunsurile la cele două întrebări puse la începutul articolului menţionat anterior făceau trimitere doar la aspectele operaţionale, prezentul articol se referă la concentrarea pe aspectele logistice.

Sursă foto: USTRANSCOM

Stocurile de echipamente şi rezilienţa naţională

Conform lui David Beaumont, directorul Centrului de cercetare al armatei australiene, când se vorbeşte de rezilienţă la nivel strategic, gândul ne duce prima oară la crearea şi menţinerea unor stocuri pentru situaţii de urgenţă. Dacă în cazul COVID-19 am vorbit despre echipamente de protecţie, dezinfectanţi şi aparate de ventilaţie mecanice, în cazul unor operaţii militare vorbim despre carburanţi, lubrifianţi, muniţii, piese de schimb, alte materiale, dar şi despre produse medicale necesare tratării militarilor răniţi şi populaţiei din zonele controlate.

Stocurile şi sprijinul logistic sunt importante din punct de vedere strategic şi sunt esenţiale pentru rezilienţa naţională, atât în cazul unei pandemii, cât şi în cazul unei operaţii militare. Un sprijin logistic deficitar, manifestat prin lipsa unor stocuri sau menţinerea unor stocuri cu echipamente inutile, diminuează rezilienţa oricărui stat, consumă fonduri financiare şi afectează major îndeplinirea misiunii. Din acest motiv, un sistem logistic eficient presupune focalizarea pe nevoile de sprijin ale forţelor armate (şi nu numai), echipamente, mijloace de subzistenţă şi suport esenţial la destinaţia solicitată, la momentul oportun şi în cantitatea suficientă necesară desfăşurării operaţiilor militare planificate sau în derulare, dar şi limitării efectelor unei situaţii de criză.

Istoria nu trebuie uitată

Logistica militară este parte a pregătirii strategice a sistemelor naţionale de securitate şi este în strânsă corelaţie cu puterea economică a oricărui stat.

Cazul pandemiei de COVID-19 a scos în evidenţă lipsa unor stocuri suficiente pentru unele articole de bază. Brusc, toate statele au început să achiziţioneze măşti faciale şi alte echipamente de protecţie, iar capacităţile de producţie nu au putut face faţă cererii. Au fost cazuri în care marfa a fost ”furată” chiar la îmbarcarea în mijloacele de transport, prin oferirea unui preţ mai mare producătorului. În cazul unei operaţii militare, dacă producţia unui articol solicitat frecvent nu poate creşte imediat, susţinerea logistică devine ineficientă şi poate modifica întreaga strategie de acţiune. În astfel de circumstanţe, povara susţinerii sistemului logistic, fie el militar sau medical, cade pe umerii companiilor private sau de stat care produc sau pot produce (la nevoie) materialele necesare. În acelaşi timp, orice tentativă de supraalimentare a capacităţilor de producţie poate deregla sistemul logistic. Este foarte posibil ca furnizorii de materie primă să se afle în imposibilitatea de a onora comenzile, lucru care ar putea duce la blocarea întregului sistem. Un caz edificator a fost înregistrat în anul 1942, când, pe fondul unei nevoi acute de materiale precum fierul sau cauciucul, au apărut aşa numitele ”scrap metal drives, o metodă prin care cetăţenii s-au mobilizat în masă pentru a susţine producţia de echipamente de război. Gospodinele contribuiau cu tigăi, fermierii îşi sacrificau tractoarele, iar oraşele erau devalizate de orice element urbanistic din fier: garduri, panouri, stâlpi. Totul pentru a susţine producţia de tancuri, nave de război, avioane, armament şi uniforme.

În ciuda acestor experienţe, a avertismentelor oamenilor de ştiinţă şi a indicilor care au provenit din debutul crizei din China, guvernele lumii au fost prinse, în general, pe picior greşit în faţa noului coronavirus. Din acest motiv, reorientarea liniilor de producţie a unor companii a necesitat timp pentru a onora comenzile de materii prime şi produse finite solicitate de sistemele naţionale de sănătate şi pentru a putea acoperi ”producţia de război”. Din fericire, reorientarea producţiei unor firme către materialele de strictă necesitate a făcut ca diferenţele dintre cerere şi ofertă să fie readuse la normal, iar mii de vieţi omeneşti să fie salvate.

În concluzie, putem afirma că în era globalizării şi tehnologiilor avansate, interoperabilitatea logistică oferă posibilitatea unor răspunsuri flexibile atunci când forţele armate o solicită. Parteneriatele logistice militare îmbunătăţesc exponenţial profunzimea sistemului logistic naţional, creând opţiuni alternative, modelând capacităţile regionale sau ale alianţelor şi influenţând angajamentul pe termen lung al forţelor armate, prin interconectarea capacităţilor logistice militare şi non-militare. Reţelele, capacităţile şi sistemele logistice integrate şi interoperabile pot fi puse la punct încă din ”timp de pace” pentru a crea un avantaj extraordinar în situaţii de criză. 

Criza COVID-19 şi efectele sale asupra interoperabilităţii logistice

Dar să revenim la articolul ”Scenariu de exerciţiu – operaţii militare în perioade de epidemie”. Să presupunem că, pe lângă problemele operaţionale cauzate de creşterea exponenţială a numărul militarilor infectaţi, asigurarea necesităţilor de bază ale populaţiei din zona de acţiune pe care o controlează şi îndeplinirea misiunii, comandantul operaţiei militare se confruntă şi cu o criză logistică. Încercaţi să vă imaginaţi că vorbim despre piese de schimb, echipamente militare, muniţii, carburanţi şi alimente. Avioanele de luptă, tancurile, transportoarele blindate, aeronavele fără pilot sunt inutile fără un sprijin logistic solid şi constant … iar militarii au nevoie să mănânce şi să se odihnească. Comandantul operaţiei trebuie să rezolve situaţia direct sau cu sprijinul eşalonului superior, utilizând la nevoie sprijinul aliaţilor cu care este compatibil.

Interoperabilitatea logistică înseamnă, pe lângă utilizarea aceloraşi proceduri,  şi uniformizarea materialelor şi produselor utilizate. În prezent, în Europa există numeroase limitări operaţionale ale logisticii militare. Armatele statelor europene operează o gamă enormă de materiale militare (tehnică, armament, muniţii etc.) diferite, cu cerinţe proprii de mentenanţă, ceea ce face ca interoperabilitatea în cadrul UE, dar şi al NATO, să fie afectată. De exemplu, în timpul unui exerciţiu comun al NATO, din 2017, în Polonia, forţele armate americane au descoperit că duzele lor de combustibil nu se potrivesc cu rezervoarele de combustibil ale vehiculelor blindate poloneze. Acest lucru demonstrează că exerciţiile militare comune ajută la creşterea gradului de interoperabilitate operaţională şi logistică.

Dar chiar şi în condiţiile în care am avea stocurile necesare, sprijinul logistic nu se poate realiza fără rute logistice. Începând cu 2017, în UE a fost crescută conştientizarea cu privire la obstacolele fizice care împiedică forţele armate (unităţi combatante, de sprijin şi logistice) să se deplaseze eficient în interiorul frontierelor UE. Globalizarea a permis fluxuri transfrontaliere masive de bunuri, servicii, bani, idei şi oameni. Din această perspectivă, interoperabilitatea în cazuri de urgenţă, este mai mult decât o necesitate.

Dar viitorul nu este deloc senin nici din acest punct de vedere. Într-un articol publicat de MAS se afirma ”Presa europeană a publicat unele informaţii din interiorul celei mai recente variante de lucru a Comisiei Europene asupra viitorului buget multianual, din care reiese că finanţarea iniţiativelor din portofoliul apărării comune se află în cădere liberă. De exemplu, bugetul pentru finanţarea infrastructurii de transport cu utilizare duală, civil-militară, din cadrul programului mobilitate militară a scăzut de la valoarea agreată iniţial de 6,5 miliarde de euro la „2,5 miliarde de euro pe timpul negocierilor purtate sub preşedinţia finlandeză a Consiliului UE, la 1,5 miliarde de euro conform propunerii preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, şi cu perspectiva de a ajunge la zero conform celor mai recente documente tehnice ale Comisiei.

În aceste condiţii, eventuala diminuare sau îngheţare a programului de mobilitate militară va afecta în primul rând statele din fostul bloc comunist, ale căror infrastructuri de transport se situează încă sub standardele din vest, dar care ar putea fi primele supra-solicitate în cazul degradării situaţiei de securitate de pe graniţa de est a UE şi NATO. Premisele sunt cu atât mai pesimiste, cu cât cheltuielile pentru apărare vor fi, şi ele, grav afectate de efectele crizei, cel puţin în valori bugetare absolute, chiar dacă va mai fi urmărită probabila ţintă de alocare a 2% din PIB asumată în cadrul NATO”. 

 

În concluzie, drumul către interoperabilitatea logistică militară este pavat cu multe intenţii bune dar, mai ales, cu obstacole care necesită o depăşire urgentă, atât în cadrul UE, cât şi al NATO. Cu siguranţă se pot realiza progrese, dar interoperabilitatea poate fi obţinută numai printr-un nivel crescut de cooperare în materie de apărare şi securitate, nu numai în plan operaţional, dar şi în plan logistic … căci dacă ”logistică nu este, nimic nu este”… alimente, uniforme, tehnică de luptă, carburanţi, lubrifianţi, muniţii, rute de transport care să permită un sprijin logistic oportun şi eficient.