Covid-19 în Nordul Africii. Pregătiri pentru o nouă ”primăvară arabă”?

Egipt – croazierele pe Nil, cauza primordială a infectării cu Covid – 19!

Egiptul a suspendat toate zborurile către şi de pe teritoriul său pe 16 martie. Începând cu 19 martie, în ţară erau raportate oficial 210 persoane (dintre care aprox. jumătate cetăţeni egipteni) infectate cu Covid-19. Dar un studiu canadian sugera însă că numărul de persoane infectate în acel moment în Egipt era, foarte probabil, mult mai mare. Autorităţile de la Cairo au reacţionat puternic împotriva transmiterii unor astfel de ştiri, precum şi împotriva egiptenilor care publicau informaţii despre răspândirea Covid-19. 

Egiptul a declarat starea de urgenţă la nivel naţional (între orele 19:00 şi 6:00) la 25 martie, pentru a preveni răspândirea virusului în cea mai populată naţiune arabă. Capitala Cairo este unul dintre cele mai aglomerate oraşe din lume, adăpostind peste o cincime din cei peste 100 de milioane de locuitori ai ţării.

Pe 6 aprilie, autorităţile au permis lucrătorilor din construcţii să se întoarcă pe şantiere pentru a contracara efectele economice. Toate muzeele şi siturile arheologice, inclusiv celebrele piramide de la Giza, au fost, însă, închise, cu promisiunea autorităţilor că acestea vor fi sterilizate. Oficialii guvernamentali estimează că pierderea înregistrată de veniturile din turism ar putea ajunge la 1 miliard de dolari pe lună, dacă aceste măsuri rămân în vigoare. Egiptul a anunţat, de asemenea, suspendarea temporară a rugăciunilor de vineri şi a altor comuniuni în toate moscheile. Biserica Ortodoxă Coptă a suspendat rugăciunile anterioare sărbătorilor de Paşte, ca parte a eforturilor de a stopa răspândirea noului coronavirus.

Virusul s-ar putea răspândi rapid în oraşele egiptene (mai ales, Cairo), din cauza densităţii mari a populaţiei. Există, de asemenea, preocupări intense cu privire la posibilul impact în închisorile supra-aglomerate din Egipt, care sunt de notorietate pentru condiţiile precare oferite deţinuţilor.

Libia – 35 de cazuri raportate pe 15 aprilie. Războiul poate continua!

După nouă ani de deteriorare a instituţiilor statului, o perioadă lungă de confruntări între cele două guverne şi un an de conflict în cea mai populată regiune a ţării, Tripoli, libienii sunt extrem de vulnerabili epidemiologic. Acest lucru este valabil în special pentru cei care trăiesc în condiţii precare, inclusiv sutele de mii de persoane deplasate intern care locuiesc în adăposturi improvizate şi cei aprox. 700.000 de migranţi şi refugiaţi, cei mai mulţi din Africa sub-Sahariană. Atât Guvernul Acordului Naţional (GAN) de la Tripoli, recunoscut internaţional, cât şi guvernul paralel din estul Libiei au luat măsuri pentru încurajarea distanţării sociale, precum închiderea şcolilor, şi au lansat campanii de informare publică. GAN a anunţat, de asemenea, înfiinţarea unui fond de 358 de milioane de dolari pentru combaterea virusului (deşi lipsa unei strategii de implementare sugerează că banii s-ar putea „rătăci” pe parcurs).

Autorităţile nerecunoscute din estul Libiei au suspendat toate mijloacele de transport în comun şi au dispus închiderea întreprinderilor ne-esenţiale. Guvernul de la Tripoli a interzis deplasările pe timpul nopţii, a închis toate moscheile, facilităţile educaţionale şi magazinele şi a interzis petrecerile de nuntă, ceremoniile de înmormântare şi transportul public.

ONU, dar un grup de nouă ţări, au solicitat guvernului de la Tripoli şi forţelor susţinătoare ale administraţiei rivale din estul Libiei să înceteze ostilităţile pentru a permite autorităţilor medicale să lupte împotriva noului virus. Într-o declaraţie comună, ambasadorii din Algeria, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Marea Britanie şi SUA, precum şi delegaţia Uniunii Europene în Libia şi guvernele Tunisiei şi Emiratelor Arabe Unite (EAU), au solicitat un armistiţiu în scop umanitar. Protagoniştii conflictului libian au salutat iniţial apelul de încetare a focului, dar ulterior au reluat rapid ostilităţile. Mareşalul Khalifa Haftar a intensificat acţiunile ofensive în zona Tripoli, căutând să profite de distragerea atenţiei internaţionale.

Lupte puternice au zguduit sudul capitalei Tripoli în ultimele săptămâni, ceea ce sugerează că riscul unui focar major de coronavirus nu este suficient pentru ca armele să tacă. Covid-19 se poate răspândi prin Libia pe măsură ce mii de libieni se întorc acasă, dar şi prin libera circulaţie a mercenarilor şi forţelor străine pe teritoriul său.

Tunisia – primul test major pentru un guvern ajuns la putere în februarie!

Acţiunile noului executiv, pentru combaterea Covid-19, luate în a doua jumătate a lunii martie, păreau să fie eficiente şi să se bucure de sprijin public. Dar, în pofida faptului ca autorităţile au impus măsuri drastice de prevenire a răspândirii bolii (stare de urgenţă, interzicerea zborurilor internaţionale şi închiderea frontierelor terestre), de la câteva zeci de cazuri Tunisia a ajuns la peste 747 persoane infectate pe 15 aprilie.

Autorităţile au restricţionat circulaţia publică, începând cu 20 martie, pentru a combate răspândirea virusului. Majorităţii cetăţenilor i s-a solicitat să rămână acasă, iar deplasările între oraşe au fost blocate. Pe 4 aprilie, parlamentul tunisian a acordat premierului puteri speciale timp de două luni pentru a permite adoptarea accelerată a măsurilor de combatere a virusului. Primul ministru, Elyes Fakhfakh, va putea emite decrete fără aprobarea legislativului, în efortul de a lupta împotriva pandemiei, potrivit unui text normativ adoptat de legislativ. Ministerul de interne foloseşte roboţi pentru a patrula străzile capitalei Tunis şi pentru a impune respectarea măsurilor de restricţionare a circulaţiei. Deşi nu dispune de resursele, considerabil mai mari, ale Libiei şi Algeriei, sau de capacitatea de creştere ascendentă a Marocului, Tunisia are, probabil, cea mai bună infrastructură de sănătate publică din regiune.

Pe de altă parte, chiar dacă reuşeşte să limiteze răspândirea Covid-19, Tunisia se confruntă deja cu probleme economice persistente, pe care virusul le va agrava doar, având în vedere colapsul cauzat de scăderea veniturilor din turism şi a comerţului cu Europa.

Maroc – adus de turişti, virusul ar putea avea un impact puternic!

Pe 7 aprilie, autorităţile de la Rabat au impus purtarea de măşti pentru oricine are voie să circule în perioada pandemiei. Preţul măştilor este subvenţionat (0,08 dolari / bucată), iar cei care nu respectă regulile riscă pedepse cu închisoarea de până la trei luni. Legăturile maritime şi terestre cu ţările europene, Algeria şi China sunt suspendate, iar zborurile internaţionale au fost blocate la sol. Evenimentele sportive sunt interzise, iar şcolile şi universităţile sunt închise. Există o interdicţie a întrunirilor de peste 50 de persoane. Pe 05 aprilie, regele Mohammed al VI-lea a ordonat măsuri pentru protejarea deţinuţilor împotriva coronavirusului şi a graţiat peste 5.500 dintre aceştia. Guvernul marocan a anunţat asigurarea de fonduri pentru achiziţionarea a 1.000 de paturi de terapie intensivă, 550 de ventilatoare şi 100.000 de kituri de testare, precum şi medicamente şi alte echipamente.

Aproape toate cazurile sale se află în cele mai mari patru oraşe din ţară, fiind legate de mai mulţi vectori care ar fi adus boala din Italia, Franţa, Spania, Austria, Egipt şi SUA. Marocul nu numai că şi-a închis industria turistică, dar a şi blocat mii de turişti străini. Dar, în paralel, autorităţile au continuat să anunţe măsuri de stimulare economică: reducerea taxelor la import, păstrarea angajaţilor în sectoarele esenţiale şi lansarea unui program pentru a împiedica întreprinderile de la faliment.

Totuşi, impactul economic al virusului ar putea fi major, într-un moment cumulativ pentru ani de inegalitate economică şi eterogenitate regională care au generat nemulţumiri publice semnificative în ţară...

Algeria – risc mare de răspândire a coronavirusului!

Deşi iniţial au fost raportate doar câteva zeci de cazuri, Algeria a instituit o serie de măsuri de izolare, suspendând călătoriile şi decretând închiderea şcolilor şi moscheilor, în timp ce a importat echipamente pentru a sprijini sistemul de îngrijire medicală. Algeria a suspendat toate călătoriile internaţionale şi interne şi a amânat toate evenimentele sportive internaţionale. De asemenea, au fost anulate adunările culturale şi politice şi s-a dispus interzicerea manifestaţiilor stradale. Guvernul a închis moschei, cafenele şi restaurante şi a dispus ca jumătate dintre angajaţii statului să rămână acasă pentru a încerca să limiteze răspândirea virusului.

Cel mai mare obstacol în combaterea virusului în Algeria este legat de lipsa legitimităţii politice a guvernului. Măsurile oficiale menite să limiteze întrunirile publice sunt văzute ca o încercare oportunistă de a pune capăt mişcării de protest care continuă de un an de zile, solicitând schimbarea sistemului politic. Cu toate acestea, multe persoane cu influenţă asupra manifestanţilor au solicitat suspendarea manifestaţiilor pentru protejarea sănătăţii publice. Şi există semne că protestele s-ar putea diminua cel puţin în lunile următoare, deoarece susţinătorii mişcării caută alte modalităţi pentru a-şi arăta opoziţia faţă de regim.

Cum se descurcă autorităţile nord-africane?

Criza Coronavirusului diferă de o panică financiară normală, prin faptul că forţează guvernele să-şi exercite prerogativele executive de conducere, să instituie carantine şi să gestioneze un răspuns complex de gestionare a sănătăţii la nivelul întregii societăţi, în timp ce în paralel trebuie să decidă cum să aloce resurse insuficiente fără a provoca perturbări sociale. 

Pe partea pozitivă a registrului, autorităţile egiptene urmează liniile directoare ale Centrelor pentru controlul şi prevenirea bolilor şi ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, prin impunerea stării de urgenţă şi închiderea afacerilor ne-esenţiale. Marocul şi Tunisia strâng bani pentru a-şi îmbunătăţi sistemele de îngrijire medicală şi răspunsul la efectele coronavirusului. Chiar şi guvernul slab al Libiei, GAN, a anunţat măsuri pentru limitarea călătoriilor şi creşterea gradului de conştientizare.

Pe partea negativă, fiecare guvern pare să fi diminuat numărul cazurilor raportate şi să fi impus măsuri preventive prea târziu. Până acum, însă, în condiţiile în care câştigurile depăşesc aparent pierderile, guvernele nord-africane par să exploateze situaţia, reliefând numărul relativ mic de cazuri confirmate...

Cu toate acestea, pandemia reprezintă o sabie cu două tăişuri. Poate creşte stabilitatea pe termen scurt, în timp ce o erodează pe termen mediu. Pe de o parte, obligă implicit cetăţenii să-şi accepte liderii şi chiar, în anumite cazuri, să dobândească încredere în aceştia în faţa crizei imediate. Această evoluţie este deosebit de convenabilă pentru regimul algerian, care se confruntă cu testul unei tranziţii forţate pe fondul a mai mult de un an de proteste populare. Frica de coronavirus pare să conducă la înăbuşirea acestei surse de tulburări.

Chiar şi în Libia devastată de război, virusul reduce transporturile de arme şi dislocările de mercenari. Cele două părţi sunt relativ preocupate de faptul că trebuie să impună restricţii de deplasare oamenilor, dar încearcă să ocolească apelurile internaţionale în scop umanitar pentru încetarea focului. Îngrijorarea globală faţă de pandemie va face destul de dificile în lunile următoare livrările suficiente de armament şi instructori pentru a permite vreuneia dintre tabere să realizeze un avantaj decisiv pe termen scurt. Virusul provoacă, pur şi simplu, o blocare prelungită pe poziţiile de confruntare din sudul Tripoli, scenariul cel mai probabil la acest moment.

Pe de altă parte, cu excepţia parţială a noii Tunisii democratice, regimurile Africii de Nord sunt printre cele mai puţin pregătite pentru a răspunde în mod coerent la răspândirea virusului. Aceste regimuri au dificultăţi în a răspunde nevoilor cetăţenilor, precum asigurarea serviciilor de bază, locurilor de muncă şi şcolarizării. Iar pericolul de a inflama în continuare nemulţumirile populare cu răspunsuri neadecvate împotriva pandemiei nu este de neluat în seamă... Mai mult, scăderea dramatică a preţului  petrolului va fi potenţial devastatoare pe termen mediu pentru Algeria şi Libia – şi, probabil pentru Egipt, deoarece va afecta treptat investiţiile în proiectele de gaz din  Mediterana de Est şi transferul de ajutoare financiare din Golf...

Stabilitatea regiunii – un câştig pe termen scurt

Prin urmare, pare probabilă o creştere pe termen scurt a stabilităţii în Algeria şi Egipt (şi poate chiar în Libia), urmată de o creştere serioasă a nemulţumirilor populare pe termen mediu, când răspândirea virusului va scădea, dar veniturile guvernamentale şi nivelul de ocupare a forţei de muncă pentru tineri vor rămâne scăzute. Dacă gestionarea crizei coronavirusului de către guverne va fi considerată deficientă (exemplul Iranului), anul 2021 ar putea deveni o perioadă deosebit de provocatoare pentru Africa de Nord, mergând chiar în direcţia unui nou val de proteste populare care să marcheze 10 ani de la evenimentele Primăverii Arabe.

Cu alte cuvinte, în pofida răspândirii cu întârziere, situaţia pare să sugereze un context perfect pregătit de coronavirus pentru a produce tulburări dramatice în Africa de Nord. Nu este de aşteptat ca liderii războinici din Libia, oligarhia din Algeria sau dictatura militară din Egipt să îmbrăţişeze în mod pro-activ o reformă autentică. Fiecare dintre aceste regimuri a avut ocazia să muşte din oportunităţile otrăvite declanşate de mărul Covid-19, acordând prioritate constantă menţinerii puterii în detrimentul bunăstării pe termen lung a cetăţenilor. În trecut, guvernele din regiune aveau mijloace financiare, legitimitate istorică, o forţă militară respectabilă şi teama unei opoziţii jihadiste radicale pentru a-şi asigura “sprijinul” popular, chiar şi în vremuri proaste. Dar astfel de pârghii sunt acum de domeniul trecutului...

Banii, legitimitatea, reputaţia armatei şi conducerile carismatice au dispărut odată cu Primăvara Arabă. Dacă virusul se răspândeşte necontrolat şi presiunile vor creşte, este puţin probabil ca aceste regimuri să dezamorseze în mod corect tensiunile, cu efecte greu de previzionat...