29 martie 2020

COVID-19 în Balcanii de Vest. Un început de solidaritate?

Stelian Teodorescu

La 26 martie, numărul global al celor infectaţi cu virusul COVID-19 este de 472.000, în cel puţin 170 de ţări şi teritorii, în timp ce peste 21.000 au murit de la izbucnirea pandemiei şi aproape 115.000 de persoane s-au recuperat.

Sursă foto: Hepta

La aceeaşi dată, în ţările şi entităţile din Balcanii de Vest au fost raportate 1.501 de cazuri confirmate şi 19 decese, situaţia detaliată din această regiune fiind:

● Albania - 146 de cazuri, 5 decese;

● Bosnia şi Herţegovina (BIH) - 185 de cazuri, 3 decese;

● Croaţia - 481 de cazuri, un deces;

● Kosovo - 61 de cazuri, un deces;

● Muntenegru - 67 de cazuri, un deces;

● Macedonia de Nord - 177 de cazuri, un deces;

● Serbia - 384 de cazuri, 6 decese.

Conform comisarului european pentru politica europeană de vecinătate şi negocieri de extindere, Olivér Várhelyi, Uniunea Europeană (UE) intenţionează să ofere 373 de milioane de euro ţărilor şi entităţilor din Balcanii de Vest pentru a sprijini redresarea lor socială şi economică în contextul actualei crize a coronavirusului. De asemenea, înaltul oficial european a subliniat că UE intenţionează să aloce un sprijin financiar imediat de 38 de milioane de euro pentru sectoarele de sănătate din ţările din Balcanii de Vest.

Mai mult, Olivér Várhelyi a subliniat că "s-a scris prim-miniştrilor entităţilor partenere din Balcanii de Vest pentru a se confirma că UE este alături de regiune în lupta împotriva focarului de coronavirus".

Astfel, în contextul menţionat, în data de 25.03.2020, şeful delegaţiei UE la Belgrad, Sem Fabrizi[i], a subliniat că sprijinul UE pentru recuperarea economică a Serbiei se va ridica la 78 de milioane de euro, în timp ce 15 milioane de euro vor fi furnizate pentru achiziţionarea şi transportul imediat de echipamente medicale.

Tot în data de 25.03.2020, ambasadorul UE în Macedonia de Nord, Samuel Zbogar[ii], a declarat că UE s-a angajat să acorde până la 66 de milioane de euro pentru a ajuta ţara să lupte împotriva focarului de coronavirus şi a impactului acestei situaţii asupra economiei.

Ambasadorul UE în Muntenegru, Aivo Orav[iii], a declarat, în data de 25.03.2020, că UE proiectează un program de 50 de milioane de euro pentru a sprijini guvernul de la Podgorica în procesul de reducere a consecinţelor crizei coronavirusului şi, în plus, UE acordă 3 milioane de euro pentru ajutor imediat sectorului sănătăţii din Muntenegru.

În contextul creat de epidemia de coronavirus, este de remarcat că oraşele Belgrad şi Sarajevo exprimă un sprijin puternic şi vizibil pentru Croaţia. Pentru prima dată în ultimii 30 de ani, solidaritatea şi grija demonstrată umbresc ura şi contradicţiile ce au existat între entităţile din Balcanii de Vest.

La fel ca în multe alte locuri din lume, cetăţenii Belgradului au făcut dovada unui sprijin semnificativ acordat pentru asistenţii medicali, medicii, epidemiologii şi ofiţerii de poliţie, iar în ziua de 22 martie, evenimentul organizat „Aplauzele de la ora 8” a fost îndreptat şi menit să sprijine Croaţia, o ţara împotriva căreia Serbia a luptat într-un război în urmă cu 30 de ani. Acţiunea a coincis şi cu un alt factor nefericit pentru capitala croată, în dimineaţa aceleaşi zile, oraşul Zagreb fiind lovit de un puternic cutremur.

Cei care au organizat „Aplauzele de la ora 8”, la Belgrad, au spus: "Virusul va trece, dar ceea ce se doreşte este ca solidaritatea să rămână. Îngrijirea şi sprijinul nu cedează în faţa diviziunilor etnice, religioase sau politice". Mai mult, a apărut şi a fost subliniată necesitatea unui răspuns la întrebarea: Dacă coronavirusul continuă să forţeze oamenii din Balcani să îşi exprime solidaritatea, ca în orice altă parte a lumii, această unitate poate deveni un model, în urma crizei?

În acest context este de evidenţiat nivelul de suport public pentru „Aplauzele de la ora 8”, de la Belgrad, şi pentru alte acţiuni similare, solidaritatea actuală din regiune părând să arate că situaţia ar putea înregistra evoluţii surpriză, într-un alt sens decât cele de până acum.



[i] Sem Fabrizi este ambasador al UE în Serbia din iulie 2017. Din septembrie 2013 până în iunie 2017 a fost ambasador al UE în Australia. Diplomat de carieră italian, a ocupat funcţia de consilier în relaţiile internaţionale la preşedintele Consiliului European de la Bruxelles şi la prim-ministrul Italiei, la Roma.

[ii] Samuel Žbogar este un diplomat şi politician sloven care este reprezentantul special al UE în Macedonia de Nord. A ocupat funcţia de ministru al afacerilor externe al Sloveniei din 2008 până în 2012.

[iii] Aivo Orav a absolvit în 1992 Şcoala de Diplomaţie din Estonia. Din 2016 este ambasador şi şef al delegaţiei UE în Muntenegru. Din 2012 până în 2016 a fost şeful delegaţiei UE în Macedonia de Nord.