Covid-19, China, SUA şi confluenţa Tbilisi

În timp ce susţineam această probabilitate scăzută, am încercat să argumentez, de asemenea, că astfel de scenarii pot, totuşi, deveni realitate din pricina mai multor motive, precum natura însăşi sau din cauza unor proiecte – experiment (inter)naţionale. Unul dintre ofiţerii prezenţi în sală la momentul seminarului, a aşteptat ca discursul meu să se termine, pentru a ridica mâna şi a face următoarea observaţie: „Ameninţare teroristă sau nu, întrebarea pe care trebuie să o punem este dacă suntem sau nu pregătiţi pentru o asemenea situaţie, dacă suntem pregătiţi sau nu ca armele biologice să îşi elibereze forţa şi răspândirea asupra societăţii noastre”. Pentru câteva momente, mi-au trecut prin cap câteva dintre cele mai faimoase filme despre sfârşitul lumii, alături de imaginea teroriştilor kamikaze care erau gata să moară alături de victimele lor. Mi-a luat ceva timp să respir adânc şi să răspund: „doar dacă am fi investit în infrastructura sănătăţii jumătate din ceea ce investim în apărare, aş fi putut să vă spun că suntem pregătiţi; din păcate, nu suntem pregătiţi să facem faţă unei astfel de ameninţări”.  Astăzi, când îmi amintesc această conversaţie şi urmăresc, în acelaşi timp, evoluţia grupurilor teroriste, care sunt parte a cercetărilor mele, îmi dau seama că ceea anul trecut reprezenta o probabilitate redusă, anul acesta reprezintă o mare oportunitate pentru aceştia. Sistemul nostru internaţional, cu mult lăudata societate globalizată, este acum victima propriei patimi, în timp ce statele şi-au închis graniţele şi se luptă cu o „ameninţare invizivilă”.

Cu toţii am greşit refuzând să conştientizăm că, indiferent de originea sa – un atac terorist, o cauză naturală sau un experiment de laborator – următoarea pandemie nu a fost niciodată o opţiune ipotetică, ci o realitate, partea a unui tipar ciclic.  Experţii au avertizat, în urmă cu mult timp, asupra acestei ameninţări, dar guvernele şi organizaţiile doar au mimat pregătirea unei reacţii, neînţelegând vreodată urgenţa acesteia; nu se potrivea agendei. Astăzi, ne confruntăm cu una dintre cele mai mari frici ale noastre, fiecare cu ce are la îndemână: instrumente şi materiale naţionale (!). Când nu avem pe cine arunca vina – vezi ISIS, al-Qaida şi altele – devenim foarte buni la a ne învinovăţi unul pe altul.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii  a declarat, în data de 30 ianuarie 2020[1], că răspândirea Covid-19 este o Urgenţă de Sănătate Publică de Interes Internaţional, iar pe 11 martie[2] că este o pandemie. Ţinând cont de faptul că primul caz a fost identificat pe 17 noiembrie, în Hubei (Wuhan), şi că guvernului chinez i-a luat ceva timp până a blocat răspândirea virusului, mulţi se întreabă unde a fost OMS în tot acest timp. În contextul sărbătorilor Anului Nou chinez, situaţia s-a înrăutăţit, iar virusul a ajuns în oraşele de pe teritoriul Chinei şi în afara graniţelor. Cercetătorii au susţinut că modul în care China a administrat situaţia Covid-19 a încălcat Normele Internaţionale de Sănătate, în special cu privire la obligaţia informării timpurii şi a schimbului de informaţii, prevăzute în Articolele 6 şi 7[3]. Mulţi consideră că, în cazul în care China ar fi respectat aceste obligaţii, ar fi mult mai puţine cazuri de Covid-19 astăzi. Aceste motive i-au determinat pe experţi să tragă un semnal de alarmă cu privire la posibilitatea de a trimite guvernul chinez „în judecată pentru răul enorm pe care l-a cauzat lumii”, avertizând că „avocaţii sunt pe drum” pentru a-şi lua revanşa. Cum ar fi dacă, în timp ce noi căutăm un ţap ispăşitor, ar exista , în fapt, o vină comună cu pe care trebuie să o acceptăm şi asumăm la nivel internaţional?

De la răspândirea COVID-19, la finalul lunii decembrie 2019, bursele au căzut, turismul a fost afectat, iar imagini video cu cumpărăturile masive de pe întreaga planetă au circulat pe platformele de socializare. Experţii au comparat aceste scenarii cu mai puţin cunoscuta emisiune radiofonică „Război al Lumilor”, din 1938, realizată de Orson Wells, care a provocat o isterie în masă în Statele Unite ale Americii[4]. Cu un milion şi jumătate de cazuri înregistrate la nivel global, China se află acum pe ultimele poziţii în clasamentul numărului de cazuri noi identificate. În schimb, Italia, Franţa, Spania, Germania şi Marea Britanie s-au transformat, din cauza rapidităţii răspândirii virusului, într-un nou Hubei. SUA se află, de asemenea, în faţa unor săptămâni foarte dificile. COVID-19, „virusul chinez”, „virisul din Wuhan” sau „ucigaşul invizibil”, s-a dovedit a fi pandemia de care ne-am temut, dar pentru care nu ne-am pregătit niciodată. Astăzi, în loc să cooperăm pentru a lupta împotriva acestei probleme globale, comunitatea internaţională este mai divizată ca niciodată, acuzându-se unii pe alţii pentru răspândirea virusului.

Mai rapid decât procesul de cercetare unui tratament sau a unui vaccin, a avut loc o dezbatere fierbinte: Vestul arată cu degetul spre China, pentru a o acuza de răspândirea noului coronavirus  în toată lumea, în timp ce Iranul sprijină China şi arată cu degetul spre SUA. Este adevărat că oamenii caută tot timpul pe cineva sau ceva spre care să arunce responsabilitatea unei crize, fie că vorbim despre o criză financiară, de sănătate sau de alt tip. Cauză de la distanţă, cauză apropiată, cauze ascunse... toate acestea duc la sute şi mii sau chiar milioane de interacţiuni şi influenţe, iar harta socială a asumării responsabilităţii ar fi mult prea complexă pentru limitările noastre. Printre multiplele teorii ale conspiraţii care au fost răspândite mai repede decât virusul, există trei subiecte care pot fi de interes şi care merită o atenţia sporită în viitor. Scopul articolului de faţă nu este de a valida sau nega niciuna dintre cele trei teorii, dorind, în schimb, să lanseze o provocare către cititorii cu o „viziune” (coperta „The Economist 2020”) mai largă, interesaţi să afle mai multe pornind de la sursele oferite aici.

În primul rând, progresul virusului se arată a fi foarte asemănător cu etapele dezbătute în cadrul  Event 201 – un exerciţiu care a simulat o pandemie globală, cauzată de un nou coronavirus[5]. Acesta a fost organizat pe 18 octombrie 2019, de către Centrul pentru Securitatea Sănătăţii John Hopkins, în parteneriat cu Fundaţia Bill şi Melinda Gates şi cu Forumul Mondial Economic. Evenimentul cu participare selectă a reunit experţi în medicină, experţi politici şi analişti de afaceri, toţi concentraţi pe cum ar răspunde diverse instituţii la răspândirea unui virus mortal. Virusul fictiv – un coronavirus – ar fi omorât, conform scenariului oferit, 65 de milioane de oameni în 18 luni. Recomandările comune ale participanţilor erau cooperarea internaţională atât pentru pregătirea, cât şi pentru controlul pandemiei. Centrul pentru Securitatea Sănătăţii a găzduit trei simulări de pandemie înainte de Event 201, precum simularea ţinută în 2001, numită Dark Winter[6]. În cadrul simulării din octombrie, a fost pentru prima dată când centrul a inclus şi actori din mediul privat, sperând să ofere un model de reacţie în eventualitatea confruntării cu o astfel de criză. Cele mai multe din elementele simulării Event 201 se potrivesc cu evoluţiile evenimentelor curente, începute la doar două săptămâni de la momentul acestui exerciţiu, făcându-i pe mulţi să pună un semn de întrebare în dreptul acestei coincidenţe. De asemenea, este subliniat faptul că, deşi discuţiile, măsurile şi recomandările făcute în timpul evenimentului păreau eficiente la nivel ipotetic, sunt dificil de aplicat în realitate.

În al doilea rând, un raport de investigaţii bazat pe un document recent publicat de FBI, autorizat de Unitatea de Informaţii Biologice şi Chimice a Directoratului de Arme de Distrugere în Masă al FBI-ului, susţine că un om de ştiinţă chinez a fost prins, în noiembrie 2018, transportând în SUA, în condiţii suspecte, fiole despre care se spune că ar fi conţinut virusurile MERS şi SARS. Potrivit raportului, „Directoratul de Arme de Distrugere în Masă susţine că oamenii de ştiinţă străini care transportă materiale biologice nedeclarate şi neînregistrate în SUA, în bagajele personale de mână şi în bagajele de cală reprezintă, cu siguranţă,  un risc de biosecuritate pentru SUA”. Raportul apărut cu două luni înainte ca OMS să afle despre cazurile de pneumonie din Wuhan, care s-au dovedit a fi COVID-19, pare să fie parte a unui studiu mai mare al FBI cu privire la interferenţele Chinei în SUA privind cercetările ştiinţifice. În timp ce raportul se referă la cercetătorii străini, în general, toate trei cazurile menţionate (septembrie 2019, noiembrie 2018 şi mai 2018) fac referire la cetăţeni chinezi. În cazul persoanei suspecte de deţinerea unor fiole SARS şi MERS, raportul serviciilor de informaţii citează un alt raport, clasificat „FISA”, însemnând că include informaţii strânse prin Acţiunea de Supraveghere Internaţională a Informaţiilor (Foreign Intelligence Surveillance Act). Un alt caz citat în  raport se referă la tulpini ale răcelii, iar un al treilea caz investiga transportul unei fiole conţinând tulpini E.coli.

În al treilea rând, jurnalista de origine bulgară şi corespondentă din Orientul Mijlociu, Dilyana Gaytandzhieva, a publicat, în 2018, nişte documente interne secrete care făceau referire la diplomaţi ai SUA şi la transportarea şi experimentarea unor agenţi patogeni, sub acoperire diplomatică[7]. Aceste documente demonstrează că oamenii de ştiinţă ai Pentagonului au fost dislocaţi în Georgia şi li s-a oferit imunitate diplomatică pentru a cerceta boli mortale la Centrul Lugar – biolaboratorul Pentagonului din capitala Georgiei, Tbilisi. Potrivit raportului, care face parte dintr-un documentar difuzat de postul de televiziune Al-Mayadeen TV în data de 20 septembrie 2018, clădirea secretă este situată la doar 17 km de baza militară aeriană americană Vaziani, în capitala Georgiei, Tbilisi. Guvernul SUA a cheltuit 161 de milioane de dolari cu Centrul Lugar pentru cercetări privind virusurile şi bolile mortale.  Raportul scotea la suprafaţă documente şi o corespondenţă între Ministerul Sănătăţii din Georgia şi Ambasada SUA din Tbilisi, cu privire la experimentele făcute la Centrul Lugar.  Documentele relevă faptul că Ambasada SUA din Tbilisi transportă patogeni, sub formă de sânge uman îngheţat, ca bagaj diplomatic. O scrisoare din partea Ministerului Sănătăţii din Georgia către Ambasada SUA din Tbilisi scuteşte acest import de înregistrare, întrucât diplomaţii americani susţin că sângele îngheţat este necesar cercetărilor legate de programul american în cercetarea Hepatitei C, în Georgia. Transporturile de bagaje diplomatice sunt scutite astfel de inspecţii şi taxe. Potrivit instrucţiunilor de la Agenţia de Reducere a Ameninţărilor în Apărare a Pentagonului (DTRA), care supraveghează şi susţine laboratoarele financiar, materialele biologice necesare programului trebuie transportate ca bagaje de mână către ambasadele SUA. Mai mult decât atât, documentele au demonstrat că biologii din cadrul Unităţii de Cercetare Medicală a Armatei SUA din Georgia (USAMRU-G), împreună cu contractori privaţi americani şi cu Centrul american pentru Controlul Bolilor (CDC) sunt responsabili cu programul de experimente din cadrul Centrului Lugar. Anumite zone ale laboratorului sunt clasificate, iar altele sunt disponibile doar cetăţenilor americani pe baza de autorizaţie. Acestora li se oferă imunitate diplomatică în baza Acordului SUA-Georgia din 2002 pe cooperare în materie de apărare. Unitatea militară este doar una dintre laboratoarele biologice ale Pentagonului din 25 de ţări de pe mapamond. Acestea sunt susţinute financiar de către Agenţia de Reducere a Ameninţării în Apărare, în baza unui program militar de 2.1 miliarde de dolari  - Programul de Implicare în Cooperarea Biologică (CBEP), şi sunt situate în ţări ale fostei Uniuni Sovietice, precum Georgia şi Ucraina, în Orientul Mijlociu, Sudul Asiei şi Africa[8].

Indiferent de contextul/ele şi actorul/ii care au dus la apariţia sa, COVID-19 a resetat butonul lumii pe care o ştiam înainte. Pe lângă acţiunile imediate de combatere a răspândirii SARS-CoV-2, guvernele trebuie să dezvolte măsuri care să prevină răspândirea informaţiilor false şi a teoriilor conspiraţiei privind virusul. Ţinând cont de rolul ştirilor false în jocul politic curent, este foarte greu să urmăreşti şi să verifici fiecare informaţie. Să nu mai spunem că adevărul depinde foarte mult de perspectivă. Şefii statelor, oficialii guvernelor, experţii medicali şi sanitari au folosit platformele de socializare precum Twitter, Facebook, Youtube sau platforme de transmitere în direct pentru a se adresa mai multor oameni şi pentru a răspândi informaţii relevante şi actualizări. În ultimii ani, de la apariţia cazurilor de SARS şi MERS, comunitatea internaţională a făcut paşi importanţi, însă nu suficienţi, spre pregătirea şi atenuarea impactului pandemiilor. Cu toate acestea, comunitatea internaţională nu a realizat urgenţa nevoii de a colabora în dezvoltarea unei politici globale pentru a detecta, raporta şi răspunde la astfel de ameninţări. Izolarea naţiunilor şi ascunderea informaţiilor faşă de comunitatea internaţională nu este o decizie rentabilă. Transparenţa şi eforturile colective vor reforma conturul şi vor redefini înţelesul globalizării. Sunt necesare politici de acţiune sanitară imediate pentru a asigura sustenabilitatea măsurilor şi pregătirilor medicale globale. În următorii ani, vor apărea o mulţime de articole de cercetare cu privire la COVID-19 din perspective ştiinţifice, medicale şi sanitare; vor fi, de asemenea, o mulţime de studii multidisciplinare şi studii care să teoretizeze şi să analizeze contextul de astăzi la un nivel complex. Rămâne însă de văzut cum va arăta societatea post-Covid-19.