Coronavirusul şi terorismul. Comparaţii surprinzătoare

Noul coronavirus şi vechiul terorism

Coronavirusul a creat propria formă de teroare şi de anxietate. A afectat viaţa de zi cu zi a miliarde de oameni, a paralizat economiile multor ţări, a distanţat fizic oamenii, a generat frica de necunoscut şi nevăzut, a golit străzile, restaurantele, hotelurile şi cafenelele. Coronavirusul a limitat drastic cursele aeriene şi a închis graniţele.

COVID-19 a adus trecerea în nefiinţă a  sute de mii de oameni, a suprasolicitat sistemele medicale şi a creat în spitale aceea stare de război, în care răniţii vin în valuri, iar paturile de spitalizare şi secţiile de reanimare sunt ocupate peste capacitatea maximă.

În Europa şi SUA, care au cunoscut efectele terorismului, pandemia actuală stârneşte amintiri dureroase. Spre deosebire de terorism, noul coronavirus este un ”inamic” invizibil, omniprezent care nu poate fi urmărit cu sisteme de camere video, nici monitorizat de serviciile de informaţii sau forţele de impunere a legii. Mai mult decât atât, COVID-19 este generat de natură şi nu are, încă, un final predictibil şi nici o strategie de combatere foarte clară. Fiecare stat aplică propriile măsuri de limitare a răspândirii virusului, menţinând în acelaşi timp funcţionarea limitată a economiei.

Între terorism şi COVID-19 pot fi identificate, astfel, atât similitudini privind efectele în plan social, cât şi diferenţe privind abordările şi strategiile cu care statele încearcă să combată această nouă şi necunoscută ameninţare.

Similitudini

• Terorismul şi COVID-19 sunt riscuri involuntare, spre deosebire de riscul cauzat de fumat sau de consumul exagerat de alcool. Ambele sunt ameninţări cu risc ridicat, dar cu o probabilitate redusă de producere. Ambele sunt ameninţări neconvenţionale, non-militare, transfrontaliere, care necesită răspunsuri adaptate situaţiei din fiecare ţară şi localitate.

• Deşi unii cercetători susţin că noul coronavirus îţi ”selectează” ţintele pe baza ADN-ului, putem afirma, pe baza statisticilor cu persoanele infectate sau decedate,  că ”atacul” COVID-19 este unul nediscriminatoriu, la fel ca un atac terorist produs în locuri aglomerate.

• Teama generată de terorism, dar şi de COVID-19, este alimentată de caracteristicile acestora. Prima ameninţare este definită de clandestinitate - păstrarea secretului acţiunii, a legăturilor dintre membrii grupului şi a comunicaţiilor dintre aceştia. Cea de a doua ameninţare este caracterizată de imposibilitatea observării directe, cu ochiul liber şi de natura ”misterioasă” a virusului, care nu a fost descifrată (încă) nici chiar de specialişti. Teama faţă de noul coronavirus este alimentată şi de teoriile conspiraţioniste, care, în mare parte sunt generate de această lipsă de cunoaştere ştiinţifică, completă, a virusului. În acest context, scriitoarea canadiană Margaret Atwood afirma recent: „Când există o epidemie de panică, oamenii vor să dea vina pe ceva, pentru că dacă găseşti ceva pe care să îl învinovăţeşti, poţi elimina ameninţarea. În timpul Ciumei Negre, oamenii au învinuit bolnavii de lepră, care au mers din oraş în oraş, ţiganii, pentru că şi ei se deplasau, evreii, pentru motivele obişnuite, şi vrăjitoarele. Deci, dacă poţi distruge toţi aceşti oameni, poate nu vei mai avea ciumă. Cred că întotdeauna impulsul este să arzi ceva. Cel puţin, acum nu ard oameni încă”.

• Pe lângă teamă, COVID-19 şi terorismul provoacă şi o creştere a neîncrederii faţă de străini, dar şi faţă de persoanele apropiate – rude, colegi de muncă, vecini. În mai 2016, printr-un mesaj audio, purtătorul de cuvânt al organizaţiei teroriste ”Statul Islamic din Irak şi Levant” îi îndemna pe membrii şi simpatizanţii organizaţiei să-i sperie pe „cruciaţi şi să-i terorizeze, până când fiecare vecin se va teme de aproapele său”. Ceva similar, se aplică şi în cazul COVID-19. Neîncrederea faţă de aproapele nostru se datorează faptului că cealaltă persoană, împotriva voinţei şi (cel puţin în absenţa simptomelor) cunoştinţei ei, poate reprezenta un vector de contagiune.

Diferenţe

• Dacă ne uităm la numărul deceselor din SUA, putem afirma că noul coronavirus este mult mai letal decât cel mai mare atac terorist din lume (SUA, 11 septembrie 2001).

• În general, terorismul se exprimă prin acţiuni individuale. Acţiunile teroriste pot dura de la câteva minute la câteva zile, mai ales în condiţiile în care apar şi luări de ostatici sau când sunt atacate complexuri hoteliere. Diametral opus se află răspândirea COVID-19, care este mai degrabă o acţiune de masă, chiar dacă boala se transmite de la om la om.

• Teoretic, terorismul are un obiectiv politic. Prin acţiunile specifice desfăşurate, organizaţiile teroriste vor să atingă acest obiectiv tocmai pentru că nu au capabilităţile necesare şi suficiente pentru a învinge ”inamicul” prin confruntări directe. Din această cauză, organizaţiile teroriste folosesc acţiuni care să conducă la scăderea moralului şi voinţei forţelor inamice. Mai precis, duc un război cu acţiuni de luptă de uzură.  Chiar şi pentru actele teroriste ieşite din comun pentru letalitatea lor, cum ar fi 11 septembrie 2001, teroriştii îşi doresc o audienţă numeroasă, nu foarte multe victime. Audienţa le susţine cauza, le lărgeşte bazinul de recrutare şi le asigură fondurile necesare continuării luptei. COVID-19 nu are o strategie (planuri de acţiune, finanţare, propagandă etc.) şi nu îşi adaptează acţiunile pe baza reacţiei ”inamicului”. Spre deosebire de terorism, COVID-19 nu are un rol într-o luptă simbolică.

• Gestionarea celor două ameninţări de către autorităţi se face prin metode diferite. Dacă în cazul terorismului, autorităţile încearcă să liniştească populaţia, în cazul COVID-19, în unele circumstanţe, unele state pot acţiona în direcţia menţinerii active a fricii şi temerii în rândul populaţiei. Prin controlul acestei stări, autorităţile pot impulsiona populaţia să respecte restricţiile impuse pentru limitarea răspândirii virusului şi, în final, pentru salvarea de vieţi omeneşti.

După un atac terorist, în general, guvernele le cer cetăţenilor să se întoarcă la viaţa normală, uneori chiar sugerează că revenirea la condiţii normale este cel mai bun răspuns la provocarea teroristă. De asemenea, autorităţile îndeamnă la organizarea de activităţi de comemorare şi solidaritate faţă de cei afectaţi de atentat. Aceste manifestări sunt caracterizate de o participare masivă a populaţiei în locuri publice.

În cazul actualei pandemii, cele mai multe state au cerut cetăţenilor lor să îşi modifice viaţa de zi cu zi. Astfel au fost instituite măsuri de limitare a deplasării, de distanţare socială (corect ar fi distanţare fizică!), de reducere la maxim a contactelor fizice şi de interzicere a activităţilor care implică participarea unui număr mare de persoane (activităţi sportive, concerte etc.). Această strategie permite, pe lângă limitarea propagării virusului, asigurarea timpului necesar autorităţilor pentru a identifica cea mai bună metodă de răspuns. Aceste limitări ale drepturilor persoanei poate face ca reacţia cetăţenilor să fie şi grea şi mai solicitantă, cel puţin din punct de vedere psihologic. Efectele pot fi limitate prin încurajarea conectării sociale prin mijloacele moderne de comunicaţii.

• Un alt aspect îl reprezintă implicarea populaţiei în combaterea ameninţării. Contribuţia cetăţenilor împotriva terorismului poate fi semnificativă - de exemplu, transmiterea informaţiilor relevante către autorităţi. Analizând retrospectiv, putem afirma că această implicare nu a dat, decât parţial, rezultatele scontate, participarea populaţiei fiind limitată şi sporadică. Împotriva COVID-19, cetăţenilor li s-au încredinţat sarcini şi mai simple: spălarea mâinilor în mod corespunzător şi exersarea distanţării fizice.

• Dacă în cazul acţiunilor teroriste, în prima linie se află serviciile de informaţii, forţele armate şi instituţiile de impunere a legii, în cazul COVID-19, forţele de angajare imediată sunt compuse din spitalele din prima linie şi de personalul medical, iar forţele de sprijin din forţele de impunere a legii şi forţele armate.

În concluzie...

...COVID-19 devine o ameninţare principală pentru întreaga lume, cel puţin în următorii 4-5 ani, alături de terorism. Din această perspectivă, o cunoaştere mai bună a primei ameninţări, alături de o aprofundare a cunoaşterii celei de a doua, pot să constituie priorităţi pentru următorii ani.