17 martie 2020

Coronavirusul loveşte Iranul. Cum se spune „colac peste pupăză” în limba farsi?

Mircea Mocanu

Orientarea Teheranului către relaţii cu Beijingul a cauzat „importul” de coronavirus prin delegaţii oficiale la Marele Zid şi turişti chinezi, aducând Iranul într-o situaţie sanitară internă foarte dificilă şi într-o situaţie externă la fel de grea: regimul ayatollahilor trebuie să ceară sprijinul FMI, iar Washingtonul se consideră îndreptăţit să ridice unele condiţii pentru a fi de acord cu un astfel de sprijin financiar. Ambele părţi îşi menţin cu fermitate poziţiile, dar ceasul ticăie împotriva populaţiei iraniene. Ce va face guvernul de la Teheran?

Sursă foto: Profi Media

Virusul ucigaş loveşte crunt Iranul

În contextul sancţiunilor impuse de Statele Unite şi al izolării internaţionale a Iranului, regimul de la Teheran a căutat să recurgă la orice resursă de sprijin economic extern pentru a echilibra, cât de cât, economia ţării. Bineînţeles, căutările s-au îndreptat către puţinele ţări care sunt încă dispuse să coopereze cu Iranul, iar China, cu resurse financiare imense şi interesul de extindere a economiei mai ales în Orientul Mijlociu, bogat în hidrocarburi. Astfel, Iranul a dezvoltat turismul cu participare chineză, iar un număr mare de turişti chinezi a urmat invitaţia ambasadei Teheranului la Beijing, din 10 ianuarie 2020, de a petrece Anul Nou chinezesc în Iran. Faptul că fluxul de turişti chinezi a început după declanşarea epidemiei la Wuhan nu era, atunci, o problemă. Amănuntul că numărul de vizitatori dintre Iran şi China poate fi mai amplu decât cel de turişti trimite în zona speculaţiilor şi, acum, chiar nu este important.

La Idele lui Martie, însă, situaţia îmbolnăvirilor de Covid 19 în Iran era gravă: circa 11.000 de persoane infectate şi 429 de decese (la 12 martie), cu precizarea că sunt suspiciuni de cifre de cinci ori mai mari decât cele oficiale, cunoscut fiind faptul că Iranul este un stat ermetic, unde cenzura şi lipsa de transparenţă sunt literă de lege. Oricum, un consilier al liderului suprem, ayatollahul Khamenei, a decedat în urma infectării, la începutul lui martie, iar zeci de membri ai legislativului iranian (Majlis) sunt infectaţi cu Coronavirus. Mai mult, deşi Iranul înregistra deja primii doi morţi în ziua de 19 februarie, autorităţile nu au declanşat informarea populaţiei şi măsurile cuvenite pentru a nu compromite alegerile parlamentare din 21 februarie. Suspiciunile sunt alimentate de informaţii cum sunt cele publicate de WHYPERLINK "https://www.washingtonpost.com/graphics/2020/world/iran-coronavirus-outbreak-graves/?rid=80051&utm_campaign=WEX_Daily on Defense&utm_medium=email&utm_source=Daily on Defense 031320_03/13/2020"ashington Times, care prezintă imagini din satelit cu numeroase morminte noi săpate într-un interval scurt de timp, în apropiere de Qom, centru spiritual al şiiţilor, aflat la 150 kilometri sud de Teheran.

Factori agravanţi ai extinderii epidemiei în Iran au fost nivelul relativ redus de cultură sanitară (iranienii nu au luat pericolul în serios şi nu au luat măsuri de protecţie), lipsa de avertizare şi nivelul redus de încredere a populaţiei în autorităţi, mai ales în contextul atitudinii regimului în cazul recent al doborârii avionului de linie ucrainean.

În plan regional, Iranul este acuzat de vecinii sunniţi, mai ales de Arabia Saudită (45 de cazuri de Covid 19, la 12 martie) şi Bahrain (oricum ţări ostile regimului de la Teheran), pentru aducerea virusului în zona Golfului Persic. Cele mai multe cazuri din celelalte ţări ale Golfului sunt legate de contacte cu iranieni, iar procedurile vamale neglijente au sabotat limitarea epidemiei. 

 

Reacţia autorităţilor de la Teheran după agravarea situaţiei

În decurs de o lună, situaţia epidemică din Iran a evoluat catastrofic, în ziua de 11 martie înregistrându-se 75 de decese. În consecinţă, când a considerat că ”s-a spart buboiul”, ca să folosesc termeni medicali, chiar ayatollahul Khamenei a intrat în scenă. În ziua de 12 martie, el a dispus ca generalul Mohammad Hossein Bagheri, şeful de stat major al Forţelor Armate, să formeze un forţă de intervenţie pentru confruntarea epidemiei şi să înfiinţeze spitale de campanie şi alte facilităţi medicale necesare.  De asemenea, guvernul a suspendat cursurile şcolilor şi a interzis accesul spectatorilor pe stadioane, dar lăcaşurile religioase şi unităţile comerciale au rămas deschise, făcând ca străzile capitalei (serios afectate de Coronavirus) să rămână aglomerate.

De asemenea, autorităţile de la Teheran au stabilit necesarul de materiale sanitare şi echipamente radiologice, şi au înaintat Fondului Monetar Internaţional o cerere de împrumut pentru 5 miliarde de dolari (americani, ca să precizez). Este prima cerere de împrumut din partea Iranului de la revoluţia islamică din 1979, ceea ce constituie admiterea oficială dureroasă a faptului că economia iraniană este cam pe butuci, mai ales în condiţiile recente ale scăderii preţului mondial al petrolului, suprapuse peste sancţiunile Washingtonului. Trebuie menţionat faptul că Statele Unite deţin 16% din voturi în conducerea FMI, cât şi influenţă asupra multor altor procente...

Problema este că regimul ayatollahului, consecvent liniei ideologice dure şi dornic să obţină şi avantaje din acest dezastru, a politizat în continuare cerinţele altfel justificate ale Iranului, atacând politica Statelor Unite şi sancţiunile impuse pentru agresiunile continuate şi violenţele comise de structurile de forţă iraniene în Orientul Mijlociu. Astfel, chiar din 12 martie, ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, a declarat că „personalul sanitar iranian luptă cu curaj împotriva Covid 19 pe toate fronturile... dar eforturile lor sunt împiedicate de neajunsuri majore cauzate de restricţii asupra accesului poporului nostru la medicamente şi aparatură medicală”.

Mai mult chiar, în alocuţiunea sa „inspirată”, ayatollahul Khamenei a sugerat chiar varianta unui atac biologic împotriva Iranului: „Dat fiind că dovezile ridică posibilitatea ca aceste evenimente să indice un atac biologic, această iniţiativă [de a angaja forţele armate] poate constitui şi un exerciţiu de apărare contra unui atac biologic”. Aceste acuze au fost întărite, bineînţeles, de sugestiile făcute, în acest sens, de către liderul Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice, generalul Hossein Salami.

Şi dacă nu era de ajuns, ministrul iranian de externe a cerut Statelor Unite să înceteze imediat „campania de terorism economic” şi să ridice sancţiunile economice şi a scris Secretarului General al ONU, Antonio Guterres, plângându-se că Washingtonul îngreunează tot mai mult exporturile iraniene, făcând imposibil importul de medicamente şi echipament medical. El a reclamat „inconştienţa” Statelor Unite, care doar au intensificat campania de „presiune maximă” împotriva Iranului, „exact când virusul s-a răspândit şi ucide cei mai vulnerabili cetăţeni ai Iranului, având în plus îndrăzneala de a ne da lecţii asupra modului de limitare a coronavirusului, în timp ce este evident că S.U.A. sunt incapabile să limiteze epidemia” din propria ţară.

Cum se explică vehemenţa Teheranului?

 

Teheranul contestă buna-credinţă a Washingtonului

Cererea Iranului de ajutor din partea FMI prevede transferul banilor în contul Băncii Centrale de la Teheran, care este listată de Washington ca entitate care finanţează terorismul şi sancţionată ca atare în luna septembrie, 2019, iar această caracteristică este recunoscută internaţional. Şefa FMI, Kristalina Georgieva, a declarat că instituţia are pregătite fonduri de 50 miliarde de dolari pentru ajutorarea ţărilor cu venituri reduse, dar „FMI procesează cu celeritate toate cererile, conform politicilor” consacrate. Totuşi, în scrisoarea către Secretarul General ONU, Javad Zarif s-a plâns că Administraţia Trump „a stabilit anumite precondiţii” pentru a nu se opune acordării împrumutului FMI. În declaraţiile transmise de mass media naţionale, ministrul iranian de externe a subliniat faptul că „FMI, conducerea FMI ar trebui să respecte mandatul instituţiei, să se plaseze de partea corectă a istoriei şi să acţioneze responsabil”.

În afară de acuzele generale privind politica agresivă în Orientul Mijlociu, Washingtonul aduce Iranului obiecţii punctuale şi concrete: implicarea în recentul atac din Irak şi persistenţa în deţinerea ilegală de cetăţeni americani.

Să le luăm pe rând.

În ziua de 11 martie, 18 rachete Katiuşa de 107 mm au lovit baza americană Camp Taji, din Irak, exact în ziua când s-ar aniversa 63 de ani de la naşterea generalului iranian Qassem Soleimani, eliminat de forţele americane, în ianuarie. Originea rusească a proiectilelor trimite către organizaţia şiită irakiană Khaitab Hezbollah, sponsorizată de Iran, confirmă estimări prezentate în alt articol MAS. Imediat, în cursul unei audieri în Comisia pentru forţe armate a Senatului S.U.A., generalul Kenneth Franklin „Frank” McKenzie, comandantul Comandamentului Central al Statelor Unite, a declarat că „Iranul trebuie să înţeleagă că îi atribuim responsabilitatea principală” şi a adăugat: „Cred că îi descurajăm cu privire la atacuri stat contra stat”, dar vor continua, probabil, cu „atacuri de nivel redus, comise de forţe apropiate” (proxies). Avertismentul Washingtonului a fost întărit şi de Secretarul Apărării, Mark Esper, care a menţionat: „Nu tragi asupra bazelor noastre, ucizi şi răneşti americani ca să scapi după aceea... acele persoane [vinovate] vor răspunde”.

Al doilea element punctual vizat, în prezent, de autorităţile americane, este deţinerea cetăţeanului american Bob Levinson (pensionar FBI), de la dispariţia căruia s-au împlinit 13 ani chiar în ziua lamentărilor ministrului iranian de externe. Dar mai sunt şi alte cazuri de prizonieri politici americani, iar Secretarul de Stat al S.U.A., Mike Pompeo, a declarat că „regimul iranian a eliberat recent 70.000 de prizonieri ca urmare a izbucnirii epidemiei de Covid 19, ceea ce demonstrează capacitatea sa de a oferi clemenţă şi arăta compasiune... Dar persistă, încă, în deţinerea nejustificată a mai multor cetăţeni americani, fără probe şi justificare”. Oficialul american a concluzionat elocvent: „Orice ţară care ia în considerare acordarea de asistenţă umanitară Iranului în contextul Covid 19 ar trebui să se aştepte la gesturi umanitare reciproce din partea regimului [de la Teheran]: eliberaţi toţi prizonierii încarceraţi pe nedrept, cetăţeni străini sau cu cetăţenie dublă.” 

Mai apare un aspect determinat de efectele pandemiei de Covid 19, anume regimul inspecţiilor privind acordul nuclear P5+1 cu Iranul. În condiţiile date, decizia AIEA de a instala echipamente de monitorizate de la distanţă a activităţilor nucleare ale Teheranului pare a fi fost o idee excelentă, chiar dacă Iranul a decis ca, suplimentar faţă de aceste verificări electronice, să ofere şi posibilitatea inspecţiilor la faţa locului. În timp ce Washingtonul preferă inspecţiile la faţa locului, oficialii AIEA preferă monitorizarea electronică şi fac eforturi pentru extinderea acestei posibilităţi. Dat fiind că monitorizarea este importantă pentru ambele părţi, Iranul manifestă deschidere pentru extinderea monitorizării electronice, ceea ce determină şi o aparentă deschidere şi relaxare a relaţiilor între Iran şi AIEA.

 

Câteva comentarii de final

În prezent, efectele epidemiei de Covid 19 sporesc în mod semnificativ presiunea politică şi administrativă asupra regimului de la Teheran şi afectează capacitatea conducerii teocratice de a guverna şi de a asigura populaţiei cerinţele sociale fundamentale. După cum a declarat generalul McKenzie, „inabilitatea regimului de a răspunde eficace la coronavirus induce presiune asupra conducerii [de la Teheran] şi în interiorul acesteia”.

Rolul analistului este de a-şi păstra obiectivitatea epistemică, pe cât se poate, şi să nu „ţină cu Dinamo sau cu Steaua” într-o anumită situaţie. În cazul de faţă, îndârjirea agresivă a regimului de la Teheran se confruntă cu cinismul Administraţiei Trump. Iranul doreşte sprijin umanitar internaţional fără să renunţa la dictonul „Moarte Americii!”, iar Washingtonul doreşte să îşi diminueze prezenţa militară în Orientul Mijlociu fără însă a lăsa zona Golfului de izbelişte. Mai concret, Statele Unite doresc eliberarea unor cetăţeni americani, încetarea agresivităţii Iranului (acum prin forţe proxy) şi menţinerea vigilenţei internaţionale faţă de programul nuclear al Teheranului. Timpul lucrează în defavoarea Iranului, pentru că dezastrul epidemiologic creşte exponenţial şi iranienii mor în fiecare zi din cauza virusului.

Din partea adversarilor Iranului, probabil că o lovitură serioasă ar fi dacă Israelul ar acorda suport direct populaţiei iraniene prin sprijinirea financiară a asigurării cu materiale sanitare. Ajutor umanitar din partea celor pe care ayatollahii îi prezintă de ani de zile ca duşmani de moarte! O astfel de lovitură de imagine ar fi relativ necostisitoare, ar fi îndreptată evident către populaţie, deci indiscutabil binevenită, şi ar lovi puternic statutul de conducere legitimă al ayatollahilor. O lua cineva în considerare o astfel de opţiune?