Consiliul Uniunii Europene cere României să aplice recomandările formulate în raportul MCV
Mihai DraghiciConsiliul Uniunii Europene salută concluziile raportului MCV elaborat de Comisia Europeană şi îndeamnă România să elimine sursele de preocupare şi să adopte recomandările formulate, inclusiv cele ale Comisiei Veneţia şi ale Grupului Statelor împotriva Corupţiei (GRECO).
"Consiliul UE salută rapoartele elaborate de Comisia Europeană privind progresele înregistrate de Bulgaria şi România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV). Consiluil UE laudă activitatea Comisiei Europene, inclusiv metodologia folosită, şi împărtăşeşte obiectivul şi analiza echilibrată asupra progreselor înregistrate. Consiliul UE reiterează ataşamentul faţă de valorile şi principiile UE, inclusiv pentru normele statului de drept şi independenţa justiţiei. În acest context, Consiliul UE reiterează apelul ca progresele înregistrate în cadrul MCV să fie ireversibile, astfel încât Bulgaria şi România să îndeplinească în mod satisfăcător sarcinile etapizate şi obiectivele finale. Acest lucru ar asigura funcţionarea adecvată a politicilor UE şi a instituţiilor astfel încât toţi cetăţenii să beneficieze în totalitate de oportunităţile oferite de apartenenţa la UIniunea Europeană. În acest scop, progresele convingătoare, implementarea efectivă, precum şi susţinerea largă şi fără echivoc a reformelor continuă să aibă o importanţă foarte mare", transmite Secretariatul general al Consiliului UE într-un document oficial.
"Reamintind semnificativele performanţe pozitive obţinute de România în cadrul MCV anii trecuţi, Consiliul UE evidenţiază importanţa absolută de a garanta şi a consolida progresele obţinute. Consiliul UE observă că raportul MCV evidenţiază o serie de preocupări grave şi paşi nagativi care au generat dubii asupra ireversibilităţii şi sustenabilităţii reformelor. În scopul deschiderii drumului spre încheierea cu succes în viitorul apropiat a Mecanismului de Cooperare şi Verificare în cazul României, paşii negativi şi preocupările din raport trebuie abordate în mod deplin şi decisiv, inclusiv prin aderarea la recomandările Comisiei de la Veneţia şi GRECO, precum şi prin îndeplinirea recomandărilor formulate de CE", subliniază instituţia europeană.
"România trebuie să relanseze reformele pozitive şi să adopte acţiuni concrete, mai ales în privinţa recomandărilor-cheie formulate de CE în domeniul independenţei justiţiei şi reformolor din justiţie"; Bucureştiul "trebuie să combată corupţia la toate nivelurile şi să abordeze şi restul problemelor de integritate evidenţiate în raport. În acest context, Consiliul UE reiterează importanţa unui angajament politic fără echivoc, larg, susţinut în sensul îndeplinirii obiectivelor stabilite în Mecanismul de Cooperare şi Verificare, inclusiv printr-un consens politic pentru respectarea independenţei justiţiei în conformitate cu recomandările principale stabilite de Comisia Europeană. În acest context, Consiliul UE evidenţiază şi importanţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA)", precizează instituţia.
Raport MCV: România a înregistrat regrese în justiţie
Adoptarea legilor justiţiei şi presiunile asupra independenţei sistemului judiciar, în special asupra DNA, au generat dubii privind ireversibilitatea progreselor înregistrate de România, a anunţat Comisia Europeană în raportul MCV, recomandând suspendarea procedurilor în cazul procurorilor de rang înalt.
În ultimele 12 luni, România a luat anumite măsuri pentru implementarea recomandărilor formulate de Comisia Europeană în ianuarie 2017. "Cu toate acestea, raportul de evaluare din ianuarie 2017 a fost permanent condiţionat de evitarea măsurilor negative care pot genera dubii asupra progreselor înregistrate în ultimii zece ani. Intrarea în vigoare a legilor justiţiei, presiunile asupra independenţei justiţiei în general, în special asupra Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), şi alte măsuri care subminează combaterea corupţiei au generat regrese ori semne de întrebare privind ireversibilitatea progreselor (...)", se arată în raportul elaborat de Comisia Europeană în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV). "Drept rezultat, cele 12 recomandări formulate în raportul din 2017 nu mai sunt suficiente pentru oprirea monitorizării în cadrul MCV, aşa cum fixase obiectivul preşedintele CE, Jean-Claude Juncker. Este necesar ca principalele instituţii din România să demonstreze un angajament clar în favoarea independenţei justiţiei şi combaterii corupţiei, acestea fiind elemente-cheie indispensabile; de asemenea, este necesară restabilirea garanţiilor şi sistemului de control şi echilibru la nivel naţional, pentru a acţiona când există riscul regreselor", precizează Comisia Europeană.
Pentru remedierea situaţiei, Executivul UE recomandă României "să suspende imediat aplicarea legilor justiţiei şi a ordonanţelor de urgenţă" aferente. De asemenea, Bucureştiul este îndemnat să ţină cont în totalitate de recomandările formulate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), precum şi de cele ale Comisiei Veneţia şi ale Grupului Statelor împotriva Corupţiei (GRECO). Comisia Europeană recomandă României "să suspende imediat toate procedurile în derulare de numire ori revocare a procurorilor de rang înalt".
"În privinţa României, deşi au fost luate unele măsuri pentru aplicarea recomandărilor finale ale raportului din ianuarie 2017, evoluţiile din ultimele 12 luni au generat dubii şi regrese comparativ cu progresele din ultimii zece ani. Mă refer la cazul legilor justiţiei, la presiunile asupra sistemului judiciar (...)", a declarat Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, subliniind că Bucureştiul a primit opt recomandări de care ar trebui să ţină cont imediat. "Aceste măsuri sunt esenţiale pentru relansarea reformelor şi pentru reluarea parcursului în sensul încheierii monitorizării MCV", a subliniat Timmermans, îndemnând Bucureştiul să suspende imediat aplicarea legilor justiţiei, a ordonanţelor guvernamentale de urgenţă şi a modificărilor la codurile penale.