Consilierea media privind secretele de securitate. Un model britanic

***

Departamentul de Justiţie al Statelor Unite a înaintat, zilele trecute, în mod oficial, o cerere de extrădare către Marea Britanie pentru fondatorul WikiLeaks, Julian Assange. Acuzat de încălcarea Legii spionajului, Assange se confruntă cu un maximum de 175 de ani de închisoare.

Procesul lui Assange este privit cu interes şi îngrijorare în special de cei care se tem că argumentele juridice pentru libertatea de acţiune a presei nu vor conta, ceea ce va genera un final menit să afecteze jurnalismul în esenţa lui: obţinerea de informaţii de interes public de către jurnalişti şi încurajarea altora să furnizeze informaţii şi să le facă publice.

Ţara în care Assange se află în prezent, în detenţie, beneficiază, însă, de un sistem, se pare, unicat, destinat să creeze o punte între deţinătorii de secrete a căror dezvăluire ar putea afecta securitatea naţională şi cei care consideră de datoria lor este să le facă publice.

În noiembrie 2010, redactorii de ziare din Marea Britanie primeau un DA–notice (defence advisory notice) prin care li se cerea să se informeze cu privire la uriaşa memorie cache Wikileaks şi să se consulte cu oficiali guvrnamentali înainte de publicarea unor documente sensibile. Wikileaks dăduse publicităţii materialul video Victime colaterale (aprilie 2010) şi documente secrete aparţinând Departamentului american al Apărării (iulie 2010), la publicarea Jurnalelor de război afgane, site-ul coordonându-se, în premieră, cu organizaţii importante de ştiri: The New York Times, Der Spiegel, The Guardian. Scopul: dezvăluirea unei imense cantităţi de date de interes public şi distribuirea la nivel global a unor înregistrări secrete de război ale celei mai puternice naţiuni din lume.

Prin sistemul DA-notice, jurnaliştii englezi erau, astfel, puşi în temă cu privire la riscurile de securitate implicate de publicarea respectivelor materiale asupra cărora un Comitet finanţat de guvern emisese avertizări.

Sistemul de notificare DA, în prezent redenumit DSMA, a fost conceput să ofere consiliere mijloacelor de informare în masă despre informaţiile a căror publicare ar aduce prejudicii securităţii naţionale. El este voluntar, nu are autoritate juridică, iar responsabilitatea finală pentru decizia publicării sau difuzării materialelor aparţine presei, britanicii considerând că voluntariatul şi responsabilitatea sunt cele două caracteristici care fac ca sistemul să nu mai fie prezent şi în alte state, reprezentând o idee foarte...britanică, generată de tradiţia şi cultura Regatului.

Sistemul are o vechime îndelungată, datează din 1912, când Ministerul de Război şi Amiralitatea, în contextul temerilor generate de spionii germani, au considerat că este necesară înfiinţarea unui Comitet prin care presa să fie informată cu ceea ce nu ar trebui să publice, iar rezultatul s-a materializat în aşa numitele telegrame Parkers. Arhitectul său a fost Sir Graham Greene, subsecretar al Amiralităţii, al cărui obiectiv era să creeze un organism reprezentând interesele presei cu care ar putea fi aranjat un acord permanent în timp de război sau într-o situaţie de urgenţă. Propunerea lui Greene a avut în vedere de la bun început ca ziarele să fie de acord să nu publice nimic considerat a pune în pericol securitatea naţională.

După un an de utilizare, s-a constatat că era necesar ca sistemul - denumit D-notice - să fie extins la informaţiile confidenţiale sau secrete furnizate presei de diferite surse externe, a căror publicare nu ar fi în interesul publicului. Ceea ce a făcut ca reprezentanţii mass media să solicite primirea unor notificări clare cu privire la acel secret care nu ar trebui publicat, fără ca libertatea de decizie a celui care publică să fie anulată.

După ce reuşeşte să supravieţuiască cu succes scandalului politic din 1967 – Afacerea D-notice - generat de acuzaţiile la adresa Daily Express făcute de premierul Harold Wilson, potrivit cărora ziarul a încălcat două avertizări D-notice, publicând articolul care susţinea că mii de telegrame private sunt puse la dispoziţia autorităţilor din domeniul securităţii pentru a fi examinate, sistemul avea să fie supus unor revizuiri repetate.

În 1971, notificările se transformă în notificări permanente, pentru a oferi beneficiarilor îndrumări suficiente cu privire la subiecte ce includ considerente de securitate naţională. Au existat unsprezece astfel de anunţuri privind aspectele legate de apărare, servicii publice, domeniile nuclear, radio şi radar, informaţii, securitate şi comunicaţii şi o a douăsprezecea inclusă la cererea specifică a guvernului australian.

După dizolvarea Uniunii Sovietice şi a Pactului de la Varşovia, a fost efectuată o revizuire majoră şi s-au făcut modificări pentru a reflecta noua realitate. O altă revizuire, în 2000, a permis o reducere generală a sferei de aplicare a avertizărilor.

Cea mai recentă analiză a sistemului de consiliere a mass media a fost iniţiată în 2015 şi a fost generată de publicarea de către The Guardian a dezvăluirilor ex-analistului CIA, Edward Snowden. În pofida unei DA-notice din 7 iunie 2013, cu caracter  privat şi confidenţial, nedestinat publicităţii ori utilizării social media, ziarul a publicat date despre programul de supraveghere extins al Agenţiei Naţionale americane de Securitate. Dat fiind că publicaţia nu a consultat Comitetul înainte de a publica materialele provenite de la Snowden, subsecretarul permanent al Ministerului Apărării, Jon Thompson, a pus sub semnul întrebării validitatea sistemului creat pentru a opri asemenea materiale şi a dispus evaluarea lui. Prima măsură: schimbarea denumirii, destinată să reflecte trecerea de la domeniul militar la cel de intelligence.

Astfel, titulatura Comitetului însărcinat cu emiterea notificărilor - un organism consultativ independent, alcătuit din funcţionari publici de rang înalt şi redactori de la ziare naţionale, regionale, agenţii de ştiri, televiziuni, radio şi editori digitali - a fost modificată din Defence, Press and Broadcasting Advisory Committee în Defence and Security Media Advisory Committee (DSMA), iar notificările au fost reduse la cinci.

Evaluarea determinată de publicarea dezvăluirilor lui Edward Snowden, finalizată în 2017, a confirmat, totuşi, validitatea sistemului, a accentuat faptul că el este conexat nu doar cu zona de apărare, ci cu cea de securitate în general, şi a recomandat extinderea expertizei la domeniul digital, precum şi perfecţionarea şi adaptarea celor 5 notificări permanente. De asemenea, s-a decis că este nevoie de o abordare mai activă în popularizarea activităţii pe care o derulează Comitetul şi, ca urmare, acesta va oferi informaţii despre sistem oricărei părţi interesate.

Notificările DSMA stabilesc orientări, agreate de mass-media şi de guvern, pentru acele domenii în care riscurile sunt cel mai probabil să apară. Cele 5 DSMA-notice active în prezent se referă la:

-  operaţiunile, capabilităţile şi planurile militare;

-  echipamente şi sisteme de arme nucleare şi non-nucleare;

-  forţele militare contrateroriste, forţele speciale şi operaţiunile, activităţile, metodele de comunicare şi tehnicile agenţiilor de intelligence;

-  proprietăţi fizice şi active (prevenirea dezvăluirilor necorespunzătoare în legătură cu instalaţii sensibile UK şi NATO, de importanţă critică pentru securitatea Marii Britanii şi a partenerilor);

-  personalul şi membrii de familie care activează în poziţii sensibile (forţe speciale, agenţii de securitate).

Cine sunt reprezentanţii guvernului în alcătuirea Comitetului? Preşedintele este directorul general al politicii de securitate din Ministerul Apărării, iar adjunctul său reprezintă interesele Ministerului Apărării, în special forţele speciale şi zona de Informaţii a Apărării. Ceilalţi membri din zona guvernamentală sunt: reprezentantul Biroului Cabinetului britanic, al Ministerului de Interne, care reprezintă şi Serviciul de Securitate (MI5), reprezentantul Ministerului de Externe, care acoperă aspecte legate de Serviciul Secret de Informaţii (MI6) şi Centrul Guvernamental de Comunicaţii.

Preşedintele şi vicepreşedintele selectează trei membri din zona digital media, iar ceilalţi reprezentanţi media sunt numiţi de către organizaţiile şi asociaţiile de presă: BBC, ITV, ITN, Sky TV, Periodical Publishers’ Association, News Media Association, Press Association, Scottish Daily Newspaper Society. Aceştia îşi aleg propriul preşedinte care este, de asemenea, vicepreşedinte al Comitetului.

Comitetul DSMA are, de asemenea, un Secretar,  care ar trebui să fie familiarizat cu lucrările guvernului, forţelor armate şi mass-media şi să aibă cunoştinţe despre serviciile de informaţii. Atunci când apar probleme importante de securitate naţională, aducând un risc sporit ca mass-media să publice în mod neintenţionat sau să difuzeze informaţii care ar putea deteriora securitatea naţională, Secretarul scrie tuturor redactorilor din Regatul Unit alertându-i asupra riscurilor şi solicitându-le atenţia înainte de dezvăluirea unor detalii delicate. Acesta, în prezent în persoana lui Geoffrey Dodds, fost ofiţer în armata britanică, este susţinut administrativ de Ministerul Apărării şi are acces la informaţiile oficiale. De altfel, salariile şi costurile de funcţionare ale întregului Comitet, care, se pare că s-ar ridica la aproximativ 250.000 de lire sterline pe an, sunt finanţate de Ministerul Apărării.

Sistemul se bazează pe ... încredere, pe garanţia că toate discuţiile cu redactorii şi producătorii de programe sunt efectuate în mod confidenţial şi, deşi nu face obiectul Legii privind libertatea de informare din 2000, Comitetul DSMA se angajează să asigure confidenţialitatea privind persoanele şi organizaţiile de care se ocupă. El nu garantează, însă, că informaţiile sensibile privind securitatea naţională vor fi protejate, ci doar avertizează mass-media asupra consecinţelor dezvăluirii anumitor tipuri de informaţii.

Şi cu toate acestea, unii jurnalişti consideră că DSMA-notice este instituţia cea mai mitologizată şi neînţeleasă din mass-media britanică şi refuză să facă parte din Comitet, considerând că acesta încurajează cenzura, fiind un mecanism de control al guvernului. În mod convenabil, recomandările oferite de Comitetul DSMA sunt confidenţiale şi sunt oferite informal.

De pildă, notificarea emisă la 7 martie 2018, la câteva zile după otrăvirea lui Serghei Skripal, care recomanda să nu fie făcute dezvăluiri accidentale ale informaţiilor privind personalul sensibil, din zona apărare şi securitate, inclusiv membrii agenţiilor britanice de intelligence, forţele speciale şi ale Ministerului Apărării, ar fi protejat, în fapt, identitatea unui agent operativ MI6, Pablo Miller. Pentru presă era important, însă, că Miller a lucrat pentru firma de consultanţă Orbis Business International, aflată în spatele dosarului Trump şi interferenţelor Rusiei în alegerile din SUA.

Este sau nu eficient sistemul britanic? Faptul că funcţionează de mai bine de 100 de ani ar fi în favoarea susţinerii afirmaţiei.

Însă el funcţionează într-un stat care nu ocupă decât un loc 40 în clasamentul realizat de Reporterii fără frontiere, organism media care evaluează libertatea presei din fiecare ţară. În acelaşi clasament, pe un loc mult mai în spate, se află statul care îi oferă azil lui Eduard Snowden şi care, recent, a abandonat, după proteste publice, urmărirea penală împotriva jurnalistului de investigaţii, Ivan Golunov.

Rămâne de văzut, de asemenea, dacă ceea ce se va întâmpla cu Julien Assange va genera schimbări asupra sistemului de consiliere şi avertizare britanic. După cum vom vedea în ce măsură va schimba, dacă va schimba, întregul jurnalism.