26 aprilie 2019

Conferinţa MAS | ROMÂNIA – PILON DE SECURITATE AL CONSTRUCŢIEI TRANSATLANTICE ÎNTR-UN SPAŢIU AL PROVOCĂRILOR ŞI INCERTITUDINILOR STRATEGICE

Sergiu Medar

În ziua de 16 aprilie 2019, a avut loc, la Bucureşti, Conferinţa Internaţională pe teme de securitate, organizată de către Monitorul Apărării şi Securităţii. Tematica manifestării „Punţi transatlantice de securitate peste contradicţiile tot mai mari ale viziunilor de securitate” (“Transatlantic Security Bridges Over Increasing Security Vision Gaps”) venea să atragă atenţia asupra unor posibile concluzii pripite ce ar rezulta din confuzia şi inerţia existente pe plan internaţional privind asigurarea securităţii europene împotriva agresivităţii în creştere a Rusiei şi să răspundă la o serie de întrebări generate din neînţelegerea unor mesaje aparent antagonice cu privire la sensul securităţii transatlantice ce vin de pe ambele ţărmuri ale Oceanului Atlantic.

Sursă foto: Mediafax

Conferinţa a fost precedată de un sondaj de opinie care a cuprins 5 întrebări formulate sintetic şi neechivoc, care s-au dovedit a fi, în fapt, subiectele principale ale intervenţiilor experţilor români şi străini. Cei care s-au arătat interesaţi de  participarea la sondaj au fost în marea lor majoritate bărbaţi (86% dintre respondenţi), cu studii superioare (79% dintre respondenţi) şi vârsta de peste 35 de ani (87% dintre respondenţi).

La întrebarea “Apreciaţi că România este capabilă să vă asigure singură securitatea?” au răspuns “Da” (24,45% - 2.816 răspunsuri), “Nu” (68,90% - 7.934 răspunsuri) şi „Nu ştiu/ Nu răspund” (6,65% - 766 răspunsuri).

Când se discută despre asigurarea securităţii unui stat trebuie specificat faţă de ce ameninţare este vorba. În cazul în care este vorba de un agresor străin statal sau non-statal trebuie avute în vedere capabilităţile sale ofensive. Sunt extrem de puţine state în lume care să poată afirma că au capacitatea de a se apăra singure faţă de orice agresor. Chiar şi SUA, după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, au solicitat, şi au primit, în baza art. 5 din Tratatul de la Washington, sprijinul celorlalte state membre ale NATO.

Printre căile de asigurare a propriei securităţi, un stat se bazează pe alianţe, coaliţii şi parteneriate. România, de 15 ani, face parte din NATO, cea mai puternică alianţă din istoria recentă şi, în felul acesta, are asigurată securitatea statală prin intervenţia Alianţei în cazul în care este nevoie.

Pentru a deveni membru al NATO orice stat candidat trebuie să-şi dezvolte următoarele capabilităţi şi opţiuni militare:

•        de a se apăra singur, în faţa unui posibil agresor, o perioadă limitată de timp, până la luarea deciziei NATO de intervenţie colectivă;

•        de a primi forţa NATO proiectată;

•        de a acţiona cu forţa proiectată pe propriul teritoriu;

•        de a proiecta, la rândul său, forţă, în aplicarea art. 5 pentru un alt stat NATO atacat.

Decizia politică de intervenţie armată pentru apărarea colectivă este, în general, luată într-un interval de 2-20 de zile ceea ce, având în vedere modul în care se duce în prezent războiul, este destul de mult. În cazul României, datorită faptului că are baze militare NATO pe teritoriul naţional, atacul asupra acestora duce la o intervenţie imediată a Alianţei, bazată nu numai pe principiul apărării colective (art. 5), dar şi pe principiul autoapărării. Aceasta face ca răspunsul la prima întrebare a chestionarului să nu fie o reflexie a unei abordări pesimiste a apărării României, ci mai degrabă sublinierea necesităţii sprijinului NATO în baza art. 5 din Tratatul de la Washington, ca şi din partea SUA prin Acordul de parteneriat strategic SUA-România.

Din aceste motive, la întrebarea ”Este important statutul de membru NATO pentru România?83,37% din respondenţi au răspuns DA, doar 13,38% NU şi 3,25 Nu ştiu/ Nu răspund.

Rezultă de aici că aşteptările românilor în ceea ce priveşte sprijinul NATO sunt uriaşe. Întrebarea care se punea de către un număr destul de mare de români era dacă NATO va veni, cu adevărat, în sprijinul României, mai ales datorită faptului că SUA, partenerul strategic al României, printr-o serie de declaraţii confuze ale actualei Administraţii, ar fi lăsat de înţeles faptul că dacă statele europene membre ale NATO nu vor contribui cu cel puţin 2% din PIB pentru cheltuieli militare, SUA vor lua în discuţie statutul de membru al Alianţei. În cadrul Conferinţei Monitorului Apărării şi Securităţii, gl. (patru stele) Charles Wald, fost adjunct al Comandantului Forţelor SUA în Europa, a prezentat argumente solide cu privire la faptul că „Statele Unite îşi menţin angajamentele şi apartenenţa la Alianţa Nord-Atlantică”. Congresul SUA, o entitate puternică în arhitectura de decizie politică a statului nord american, prin directiva sa bipartizană de sprijin al Alianţei Nord Atlantice, exclude practic  posibilitatea unei decizii unilaterale a Casei Albe de retragere din NATO. Gl. Wald a menţionat faptul că declaraţia preşedintelui Trump, prin care condiţionează continuarea prezenţei SUA în NATO de atingerea şi depăşirea pragului de 2% din PIB pentru cheltuielile militare de către toate statele membre, este un mijloc de negociere tranzacţională specific liderului de la Casa Albă şi că acesta nu va renunţa niciodată la Alianţa Nord-Atlantică. Gl. Wald a întărit afirmaţiile sale spunând: “pot să îmi pun viaţa chezaş că dacă România va avea nevoie de prezenţa SUA, conf. cu art.5, acestea vor fi prezente.“ De altfel, gl. Wald consideră că SUA a investit deja în securitatea României prin dezvoltarea bazei de rachete de interceptare de la Deveselu şi în modernizarea bazelor de la Mihail Kogălniceanu şi Câmpia Turzii. Conform afirmaţiilor sale, România va avea în această parte a lumii cea mai puternică poziţie de apărare antiaeriană prin achiziţionarea rachetelor Patriot şi prezenţa rachetelor THAAD echivalente cu rachetele S-400, cele mai avansate mijloace de apărarea antiaeriană ale Rusiei în această categorie.

Participanţii români prezenţi la Conferinţă au subliniat de mai multe ori faptul că securitatea naţională a României nu poate fi concepută decât în cadrul NATO şi al parteneriatului strategic cu SUA. Prin faptul că principalele direcţii de politică externă a României sunt:

•        participarea la parteneriatul strategic cu SUA;

•        apartenenţa la NATO;

•        participarea la dezvoltarea spaţiului economic al Uniunii Europene,

în această ordine, România poate fi capul de pod care să lege interesele de securitate transatlantică ale SUA şi Europei, în estul Europei.

La întrebarea pusă în sondaj, “Securitatea europeană poate fi asigurată fără sprijinul SUA?“ 28,01% din respondenţi au răspuns DA, 67,44% NU şi 4,55% Nu ştiu / Nu răspund

Aceasta scoate în evidenţă faptul că, pentru români NATO înseamnă SUA, apărarea şi securitatea Europei nu pot fi concepute în afara NATO, respectiv fără participarea SUA. De altfel, generalul (4 stele) german Hans Lothar Domrose, fost comandant al Comandamentului NATO de la Brunssum, a declarat că: „UE a decis să-şi întărească capacităţile pentru a-şi îmbunătăţi apărarea. (…) Singura organizaţie care oferă apărare colectivă şi  securitate este NATO, nimeni altcineva. UE nu este proiectată pentru apărare colectivă". Venită, surprinzător, de la un reprezentant de marcă al Uniunii Europene, această afirmaţie scoate în evidenţă faptul că analizele serioase ale statelor europene apreciază că proiectul de constituire al unei armate europene este încă departe de fi conturat ca proiect. S-a menţionat, în cadrul interviurilor luate în marja conferinţei, informaţia potrivit căreia, ministrul apărării al Germaniei ar fi declarat că armata europeană va avea în componenţa sa “structuri militare aflate sub comandă naţională” şi nu „structuri militare naţionale”, ceea ce lasă o poartă deschisă şi unor armate de mercenari.

Secretarul de Stat la Ministerul de Externe al României şi ministru delegat al Afacerilor Europene, care asigură şi coordonarea executivă a Preşedinţiei României la Consiliul Europei, ambasadorul George Ciamba, a subliniat: „Dacă vorbim despre o Armată Europeană, important este ca securitatea să fie asigurată, dar în prezent această securitate poate fi asigurată doar de NATO”.

Toate aceste poziţii vin să întărească argumentarea potrivit căreia retorica actuală, de pe ambele ţărmuri ale Atlanticului, referitoare la NATO, este pur tranzacţională pentru a fi folosită pe timpul negocierilor de natura economică şi financiară.

Majoritatea vorbitorilor au scos în evidenţă poziţia geostrategică a României şi importanţa sa în arhitectura europeană de securitate. Generalul Wald a subliniat faptul că: „Europa de Sud-Est a devenit un element-cheie al NATO din punctul de vedere al apărării, în contextul în care Rusia a devenit mai agresivă, iar China mai influentă”.

Pentru România, proximitatea Mării Negre reprezintă un element de vulnerabilitate faţă de o Rusie tot mai agresivă dar, în acelaşi timp, şi un element de interes strategic nu numai pentru Europa dar şi pentru SUA şi Orientul Mijlociu. Din păcate, din cauza prevederilor Convenţiei de la Montreaux navele militare ce nu aparţin statelor riverane nu au dreptul de a rămâne în Marea Neagră mai mult de 21 de zile ceea ce complică destul de mult asigurarea apărării colective a NATO pe mare.

În zona Mării Negre au loc rapide modificări de situaţie atât geostrategică, cât şi militară. Evoluţia greu predictibilă a situaţiei de securitate din interiorul Turciei ca şi a relaţiilor tot mai strânse ale acesteia cu Rusia deschid perspective incerte în ceea ce priveşte echilibrul de forţe în regiune.

În acest context, George Ciamba afirma „În momentul de faţă se încearcă tot felul de jocuri în zonă, pentru a perturba activitatea NATO. Zona Mării Negre nu funcţionează ca la manual, trebuie să ne adaptăm repede”, iar Arnold Dupuy, cunoscut analist al Departamentului Apărării al SUA, afirma: „România reprezintă un element esenţial în materie de securitate în Europa de Sud-Est şi ea nu poate să evite situaţia de a fi un pilon de Securitate în regiunea Marii Negre”. Este o afirmaţie îndrăzneaţă, cu un ridicat procent de adevăr, care presupune o analiză atentă ce ar pleca de la faptul ca aceasta este o evidenţă a unei stări ce nu poate fi evitată.

La întrebarea pusă în sondaj: “Consideraţi că Rusia este principala ameninţare la adresa securităţii României?” 61,88 % au răspuns DA, 33,89 % au răspuns NU, 4,23% Nu ştiu/Nu răspund.

Deşi, din considerente politice, s-a evitat, mult timp, de către NATO menţionarea Rusiei ca ameninţare la adresa securităţii naţionale a statelor NATO, în ultimii doi ani Alianţa Nord Atlantică şi-a modificat punctul de vedere întrucât şi Rusia, prin strategia de securitate naţională, consideră NATO şi SUA ameninţări la adresa securităţii sale naţionale. Acest aspect a fost subliniat de aproape toţi vorbitorii, care au susţinut fără dubiu că Rusia reprezintă principala ameninţare de securitate a statelor membre NATO şi UE.

Gl. Wald consideră că “Rusia nu va ataca NATO dar s-ar putea să şicaneze statele membre ale Alianţei“, în timp ce gl. Domrose spune că: „Putin nu va ataca NATO, pentru că, deşi este nebun, nu este în totalitate nebun, pentru că nu ştie cum vom riposta. Aşa că are cel puţin şase elemente cu care să ne stoarcă în fiecare zi: Ucraina, Marea Neagră, Belarus - dacă se uneşte cu Belarus, vom avea un al doilea exemplu de Ucraina, acest lucru este realistic, mult mai realistic decât o invazie în Finlanda - Republica Moldova, Balcanii, acum şi armele hipersonice, Tratatul INF (Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare)”.

Vorbind despre ameninţările ce vin din Rusia, d-na. Carol Rollie Flynn menţionează că „Pe ruşi îi preocupă, nu atât acţiunile noastre, ci toate mişcările care au loc în interiorul Rusiei. Au început să se ia măsuri împotriva presei şi a societăţii civile". Vorbind despre  nivelul ridicat al corupţiei în Rusia, fostul ofiţer CIA a menţionat că multe din deciziile luate sunt influenţate de interesele Mafiei ruse, făcând afirmaţia că “Fiecare ţară are Mafia ei, în Rusia Mafia are o ţară”.

Anthony Pfaff, profesor de Etica Profesiei Militare la Colegiul de Război al Armatei SUA, menţionează că: “Rusia foloseşte propaganda pentru a destabiliza populaţia, pentru a influenţa opinia publică la nivel global”, iar Jeffrey Bonvincin, consilier la Pacific Northwest National Laboratory, vorbind în acelaşi context afirma că: „Atunci când un adversar lansează acţiuni cibernetice, de genul perturbării reţelelor de electricitate sau de alimentare cu apă, el trebuie oprit. Circulaţia datelor reprezintă viaţa sistemelor de securitate a informaţiilor”. Cei doi analişti, ca şi alţi vorbitori, au subliniat capabilităţile României în ceea ce privesc specialiştii IT şi au recomandat folosirea acestora pentru capabilităţile NATO de protecţie cibernetică.

Din afirmaţiile făcute în plen, ca şi din discuţiile colaterale, a rezultat faptul că România va avea un rol important în apărarea Europei de Est de către NATO. Evoluţiile şi imprevizibilitatea relaţiilor Rusia – Turcia, instabilităţile din Ucraina, situaţia Crimeei, concentrarea de armamente în Marea Neagră, ca şi creşterea agresivităţii Rusiei în regiune sunt elemente de îngrijorare pentru SUA şi UE. Ca membru al NATO şi UE cu capabilităţi militare ce nu sunt de neglijat, deşi propaganda rusă încearcă să le denigreze, România va juca un rol important în securitatea sud-est europeană. Atunci când o posibilă propunere va veni, este bine să existe deja o analiză aprofundată a scenariilor posibile pentru că un răspuns trebuie să fie transmis ferm şi fără ezitări sau întârzieri ce ar putea fi interpretate ca un potenţial refuz.