Conferinţă MAS | Hans-Lothar Domröse: Statele Unite sunt garantul nuclear al întregii Alianţe Nord-Atlantice
Mircea OlteanuStatele Unite au un rol extrem de important, fiind garantul nuclear pentru întreaga Alianţă Nord-Atlantică, a declarat Hans Lothar Domrose, fost şef al Comandamentului Întrunit al Forţelor NATO, cu ocazia Conferinţei Monitorului Apărării şi Securităţii (MAS), care s-a desfăşurat recent.
Sursă foto: Mediafax
Generalul german a vorbit în cadrul conferinţei despre importanţa SUA în cadrul NATO, în special din prisma arsenalului nuclear.
"Statele Unite sunt extrem de importante (....) sunt garantul nuclear pentru noi toţi", afirmă Domrose.
"Putin (...) nu va ataca NATO, pentru că, deşi este nebun, nu este în totalitate nebun, pentru că nu ştie cum vom riposta. Aşa că are cel puţin şase elemente cu care să ne stoarcă în fiecare zi: Ucraina, Marea Neagră, Belarus - dacă se uneşte cu Belarus vom avea un al doilea exemplu de Ucraina, acest lucru este realistic, mult mai realistic decât o invazie în Finlanda - Republica Moldova, Balcanii, acum şi armele hipersonice, Tratatul INF (Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare, n.red.)", afirmă Domrose.
"Aşa că, domnule Putin, dacă vreţi să păşiţi în zona noastră, aveţi grijă că putem lovi cum dorim şi cu mijloacele noastre, asta însemnând Statele Unite. Aşă că, dacă ocupă, de exemplu, Tallinn în Estonia, ar putea distruge Vladivostok, Moscova. Este un risc cu care se confruntă Putin. Fără Statele Unite nu am putea ameninţa Rusia", a adăugat fostul comandant al Comandamentului Întrunit al Forţelor NATO de la Brunssum.
Hans Lothar Domrose este CEO şi fondator la Domröse-Consulting. Hans Lothar Domrose este ofiţer de rang înalt al armatei germane, fost comandant al comandamentului Forţelor Comune Aliate Brunssum. În 2011, Domröse a devenit reprezentantul militar german MC / NATO şi UE la Bruxelles.