Conferinţă MAS | Generalul (r) Teodor Frunzeti: Din cauza situaţiei din zona Mării Negre, s-a simţit nevoia unei strategii speciale a României
Andreea SoareGeneralul (r) Teodor Frunzeti a declarat, joi, în cadrul Conferinţei MAS, că, în urma evoluţiilor îngrijorătoare din ultima perioadă, s-a simţit nevoia elaborării unei strategii speciale a României pentru securitatea în zona Mării Negre.
”Aş vrea să începem prin a discuta despre ce înseamnă politica de securitate naţională a României, care este de fapt modul specific în care statul român înţelege să îşi asigure securitatea cetăţenilor, securitatea statului şi securitatea României. Este, în acelaşi timp, un produs, este un proces care aş putea spune că este multi-nivel. Are mai multe nivele de abordare, este sub formă piramidală, în vârful piramidei fiind un document care, şi prin conţinut şi prin structură, se referă la modul în care statul român înţelege să asigure securitatea populaţiei şi este în egală măsură adresat şi aliaţilor noştri, fiindcă în acest proces de asigurare a securităţii noi trebuie să fim trasparenţi şi predictibili, pentru ca aliaţii noştri să înţeleagă ce vrem să facem şi cum vrem să facem”, a declarat Generalul Teodor Frunzeti.
”În ceea ce priveşte modul de implementare a strategiei, este o altă problemă, fiindcă din această strategie, sau pe baza strategiei, mai bine zis pe baza Strategiei Naţionale de Apărare a ţării, se întocmeşte un plan de implementare, care este realizat la nivelul administraţiei prezidenţiale şi este aprobat în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Prin acest plan, toate instituţiile publice cu roluri şi atribuţii legale în asigurarea securităţii naţionale, adică instituţiile de forţă ale României, au obligaţii precise şi clare. Acest document nu mai este însă un document public, din cauza translatării într-un mediu operaţional a direcţiilor de acţiune prevăzute în Strategia Naţională de Apărare, de aceea este un document clasificat. În fiecare an se face o analiză a acestui document şi a modului în care aceste sarcini sunt îndeplinite”, a adăugat generalul Teodor Frunzeti.
Acesta a declarat că, în cazul unor evoluţii spectaculoase, strategia naţională poate necesita schimbări: ”Documentul trebuie să fie elaborat astfel încât să nu conţină elemente concrete, foarte punctuale, ale unor situaţii evolutive. Documentul prezent a fost suficient de flexibil, încât să fie valid şi în perioada următoare”.
„Spre exemplu, s-a simţit nevoia ca postura României în NATO să fie mai consolidată. Aşadar s-a simţit nevoia elaborării unei strategii de consolidare a rolului României în NATO, o strategie aprobată de CSAT. De asemenea, având în vedere evenimentele, să spunem îngrijorătoare, din regiunea Mării Negre, s-a simţit nevoia elaborării unei strategii de asigurare a securităţii în regiunea Mării Negre. O strategie proprie, a României. A fost elaborată şi aprobată de CSAT. Nu pot da detalii, deoarece aceste două documente sunt clasificate, fiindcă sunt adresate instituţiilor cu rol în apărare. E bine ca opinia publică şi mediul politic să ştie că există asemenea abordări şi suficientă înţelegere a fenomenelor”, a declarat Teodor Frunzeti.
Monitorul Apărării şi Securităţii (MAS) a organizat joi, la Hotelul Marriott din Bucureşti, Conferinţa pe tema "Politica de securitate naţională, de la gândirea strategică la instituţiile de securitate şi apărare", un forum pentru dezbateri cu invitaţi de marcă din România şi din străinătate.