03 mai 2019

Conferinţă Internaţională despre viitorul Europei, pe 8 mai, la Sibiu / Monitorul Apărării şi Securităţii este partener al evenimentului

Ana Petrescu

Conferinţa Internaţională "Viitorul Europei" începe cu o zi înaintea Summitului UE de la Sibiu din 9 mai, scopul acesteia fiind promovarea unei dezbateri cu privire la scenariile pentru viitorul Uniunii.

Sursă foto: Mediafax

Conferinţa internaţională "Viitorul Europei. Perspectivele evoluţiilor contemporane" se va desfăşura în intervalul 8-10 mai, la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Evenimentul este sub patronajul preşedintelui Klaus Iohannis şi sub cel al Preşedinţiei Române a Consiliului UE.

Conform programului preliminar afişat pe site-ul oficial al evenimentului, Conferinţa va fi deschisă, pe 8 mai, de la ora 17.00, de către şeful statului Klaus Iohannis. Subiectul propus pentru discuţie de către şeful statului va fi despre interesul, strategia şi opţiunile României în conturarea viitorului Europei, potrivit proiectului de agendă.

Altă temă vizează educaţia ca instrument de cunoaştere în societate şi rolul acesteia în Europa. Va fi abordat şi subiectul Europei cu mai două sau mai multe viteze, precum şi tema coeziunii europene.

Vor fi aduse în discuţie şi proiecte pentru viitorul UE. Migraţia, redobândirea încrederii în proiectul european, următorul cadru financiar al UE, combaterea dezinforimării înaintea alegerilor europarlamentare şi Brexit sunt alte teme ce vor fi supuse dezbaterii.

Printre invitaţi se numără şi ministrul de Externe Teodor Meleşcanu, fostul comisar european Dacian Cioloş, Vasile Puşcaş, Cristian Diaconescu, Natalie Tocci, Guntram Wolff sau Arvydas Pocius.

Conferinţa este organizată de Centrul de Prevenire a Conflictelor şi Early Warning din Bucureşti - un lider al think-thank-urilor româneşti în domeniul cercetării şi al training-urilor în relaţii internaţionale, analiza conflictelor şi luarea deciziilor în situaţii de criză - precum şi Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.

Printre partenerii conferinţei se numără şi Monitorul Apărării şi Securităţii.

În aceeaşi perioadă, la Sibiu se desfăşoară Summitul şefilor de stat sau de guvern din UE, la care liderii europeni vor discuta despre noua agendă a UE pentru 2019-2024. Evenimentul va fi găzduit de preşedintele Klaus Iohannis iar preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, va prezida reuniunea. La eveniment vor participa lideri din 27 de state membre UE, preşedintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, şi preşedintele Parlamentului European (PE), Antonio Tajani.