Conferinţa de securitate de la Munchen – semnal de alarmă pentru pacea lumii? (Partea II)

SECURITATEA EUROPEANĂ ÎN CONTEXTUL SECURITĂŢII MONDIALE

            SUA, prin declaraţiile preşedintelui Trump, susţinute de unii membri ai administraţiei, pare a nu mai fi dispusă să-şi asigure, în continuare, singură, rolul de garant al securităţii mondiale. Plecând de la conceptul „America’s Great Again” şi urmărind politica tranzacţională a lui Trump, probabil că Statele Unite se vor implica doar în confruntările în care o cere interesul lor naţional. Este şi acesta un mod de manifestare al principiului „multilateralismului” în relaţiile internaţionale.

            În acest context, în prelegerea sa la Conferinţa din 2017, Cancelarul german Angela Merkel - după modelul american, a menţionat principiul “Europe’s First”, punând în centrul preocupărilor asigurarea securităţii europene. Iar Uniunea Europeană îşi pune problema asigurării securităţii prin mijloace proprii, adică abordarea şi extinderea conceptului de Armată Europeană, intens dezbătut la ambele conferinţe.

            Noua Armată Europeană, conform susţinătorilor conceptului, nu ar trebui să intre în competiţie cu NATO. Nu trebuie să uităm însă că cele mai puternice state NATO -SUA, Marea Britanie, Turcia şi Norvegia nu sunt membre ale UE. Armata Europeană ar dispune, în acest caz, de doar 20% din capabilităţile Alianţei, cu care ar trebui să descurajeze Rusia. De asemenea, singura ţară comunitară cu capabilităţi de descurajare nucleară rămâne Franţa, deţinătoare a unui portavion şi submarine cu propulsie nucleară.

            Din motivele enumerate mai sus, în UE, responsabilă cu Securitatea Europeană ar trebui sa fie Franţa, iar cu economia şi finanţele - Germania, transformând astfel Uniunea Europeana într-o afacere franco-germană.  

            Deşi, la Conferinţa din 2018, Theresa May a promis că Marea Britanie va rămâne implicată în securitatea europeana, prin acorduri ale “unui parteneriat special şi profund”, nu se poate şti cât de mult această ofertă face parte din mijloacele de negociere a despărţirii pe principiul “Adio, dar rămân cu tine”. De altfel, Theresa May propunea semnarea unui acord de securitate UE-UK, care să cuprindă reglementări legate de participarea efectivă la acţiuni care se referă la apărarea şi securitatea statelor UE şi la schimbul de informaţii.

            Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, sublinia, la Conferinţa din 2018, că UE nu poate lua o decizie unitară referitor la utilizarea armatei în securitatea europeană din cauza Germaniei, care are o “armată parlamentară” condusă de un parlament în care este greu să se ia o decizie unică. Se referea la Constituţia Germaniei, potrivit căreia este necesar a se aproba in Parlamentul Germaniei orice acţiune la care participă armata germană. În acest sens, Jean-Claude Junker propune schimbarea radicală a modului de decizie europeana pe probleme de Securitate, printr-o majoritate relevantă şi nu prin unanimitate.

            Referitor la Apărarea Europeană, Secretarul General NATO spune, în 2018: ” Ei (susţinătorii Armatei Europene) vor fi cu adevărat pierzători, dar, în final, vor avea două structuri competitoare cu două seturi de ţinte şi liste”.

RELAŢIA CU RUSIA

În abordarea Rusiei în cadrul Conferinţei de Securitate de la Munchen, nu putem să nu menţionăm Conferinţa din anul 2007. Atunci Putin a avut prima sa cuvântare în care, pe baza notelor scrise chiar în timpul Conferinţei, a făcut cea mai dură critică ce se auzise până în acel moment, la adresa Statelor Unite în special şi Occidentului în general. Cu acestă ocazie, a menţionat faptul că statul care pretinde că este cel mai democratic stat al lumii nu aplică principiile democraţiei în relaţiile dintre state, eludând faptul că relaţiile între state nu se derulează în conformitate cu principiile democratice. De asemenea, a fost primul avertisment conform căruia Rusia va acţiona independent şi fără avertizare:

“Se încearcă transformarea OSCE într-un instrument vulgar, pentru a asigura interesele politicii externe a unuia sau a unui grup de state în raport cu alte ţări......Rusia este o ţară cu o istorie de peste o mie de ani şi aproape întotdeauna s-a bucurat de privilegiul de a avea o politică externă independentă. Nu vom schimba această tradiţie astăzi.” Din păcate, Putin s-a ţinut de cuvânt şi a acţionat in consecinţă. 

Atât la Conferinţa din 2017 cât şi la cea din 2018, abordarea subiectului Rusia s-a făcut într-o manieră fermă dar nu agresivă.

În raportul introductiv al Conferinţei, capitolul care se referă la Rusia se numeşte „Bearly Strong?” (extrem de puternică?). Atât în anul 2017 cât şi in anul 2018 abordarea Rusiei a evoluat, de la criticile referitoare la implicarea în Siria unde îl susţine deschis pe Bashar al Assad şi guvernul său, către acuzarea Rusiei de manipulare în relaţiile cu alte state şi influenţarea opiniei publice, mai ales în perioada campaniilor electorale. Este ştiut faptul că manipularea maselor se face valorificând vulnerabilităţile unui segment sau altul al populaţiei. Cele mai „eficiente” vulnerabilităţi sunt frica şi prostia.

Rusia încearcă permanent să-şi creeze o aură de stat extrem de puternic. Deşi cu o economie, în prezent, nu mai puternică decât cea a Spaniei, prin demonstraţiile de forţă cu noi arme sau tehnologii legate de domeniul inteligenţei artificiale, Rusia dă impresia că este un stat de care trebuie sa se teama întreaga lume, creează frică şi de aici reuşeşte să manipuleze populaţia. 

Demonstraţiile cu noi tehnici de luptă şi armamente superioare adversarilor sunt eficiente pentru “uz intern”. Conform unui sondaj de opinie din decembrie 2017, 72% din ruşi cred că Rusia este o mare putere, spre deosebire de 31% în 1999.

În prelegerea din cadrul Grupului Valdai, Vladimir Putin critica abrupt Occidentul şi menţiona faptul că Rusia este considerată a fi vinovată pentru toate nenorocirile de pe glob. Reluând aceasta opinie, Konstantin Kosachev, preşedintele Comisiei de apărare din Duma de Stat a Rusiei, a menţionat, în marja Conferinţei din 2018, că “Unica abordare în care Rusia crede este aceea că securitatea este indivizibilă. Aceasta trebuie împărţită cu oricine. Cooperarea în domeniul securităţii nu poate fi împărţită în două blocuri. Continuarea existenţei NATO provoacă noi ameninţări în loc să le întâmpine. Din nefericire, ei încearcă să blameze Rusia pentru toate problemele cărora Vestul trebuie să le facă faţă”.

Din acest mod de a pune problema, rezultă că precondiţia unor discuţii serioase referitoare la securitatea mondială ar fi, din punct de vedere al Rusiei, renunţarea la NATO, ceea ce va fi imposibil.

           Sigmar Gabriel, ministrul de Externe al Germaniei, a subliniat la Conferinţa din 2018 că “Puteri cum ar fi China sau Rusia încearcă sa testeze şi să submineze unitatea Uniunii Europene”.   

                Ursula von der Leyen, ministrul apărării al Germaniei, a afirmat că „interesul nostru comun, de a ajunge iarăşi la o conlucrare de încredere cu Rusia, trebuie abordat împreună şi nu negociat bilateral, peste capetele partenerilor”. În felul acesta, ministrul german încearcă sa exprime poziţia Germaniei de a fi dispusă la dialogul cu Rusia, dar numai într-un cadru comun şi pe subiecte agreate de statele comunitare.

PERICOLUL NUCLEAR

            Problema pericolului nuclear a fost mai puţin menţionată la Conferinţa din anul 2017 şi mult mai consistent dezvoltată la cea din 2018. Aceasta reflectă apariţia în anul 2017 a ameninţării nucleare din partea Coreei de Nord.

                Antonio Guterres, Secretarul General ONU, menţiona la Conferinţa din 2018 că “pentru prima dată de la cel de-al doilea Razboi Mondial suntem în faţa unei ameninţări nucleare, ameninţarea cu un conflict nuclear”.

            Jens Stoltenberg, Secretarul General al NATO, a dedicat un amplu capitol dezarmării nucleare, exprimându-şi regretul că acesta este din nou un subiect deosebit de important. “Proliferation is happening now, today, and cornerstone nuclear agreements are under threat, including the INF Treaty”.

            În conformitate cu analizele SUA, în prezent, prin dezvoltarea rachetelor nucleare cu rază medie de acţiune lansate de la sol, Rusia violează Tratatul care se referă la acest tip de arme. Este evident faptul că Rusia nu numai că îşi dezvoltă noi capabilităţi nucleare, dar îşi caută puncte de sprijin în justificarea legislativă prin noua strategie militară a Rusiei. Prin această strategie, Rusia îşi arogă dreptul de a folosi arma nucleară chiar şi în cazul unui atac cu arme convenţionale asupra teritoriului naţional.  

În acest timp, menţioneaza Secretarul General NATO, Coreea de Nord îşi dezvoltă programul de rachete balistice. “Toţi aliaţii NATO sunt acum în raza de acţiune a rachetelor Coreei de Nord. Pyongyang este mai aproape de Munchen decât de Washington D.C.”.

Jens Stoltenberg consideră că una din principalele responsabilităţi revine Rusiei şi Chinei, ca membrii ai Consiliului de Securitate ONU şi ca vecini ai Coreei de Nord. Alianţa îşi doreşte o lume fără arme nucleare, dar atâta timp cât Rusia, China sau Coreea de Nord deţin arme nucleare, este normal ca şi NATO să fie o putere nucleară.  De la cel mai înalt nivel în timpul războiului rece, NATO a redus arsenalul nuclear european cu 90%.

Conferinţa de Securitate de la Munchen este, în fiecare an, un indicator al direcţiilor de evoluţie în domeniul securitatii, un barometru al riscurilor la Securitatea globală.

Evoluţiile din aceasta primăvară în domeniul securitaţii nu au făcut decât să confirme îngrijorările transmise pe timpul conferinţei.  

(Generalul (r) Sergiu Medar a fost şeful Comunităţii Naţionale de Informaţii)