Comunitatea de Informaţii a SUA - între expertiză şi loialitate

Între profesionalism şi experienţă, alegerea este pentru loialitate

”Domnule preşedinte ... ar trebui să ai propria echipă. Baftă!”

Este afirmaţia făcută, în scrisoarea de demisie, de către Sue Gordon, directorul adjunct al Comunităţii Naţionale de Informaţii, cel care ar fi trebuit să devină director interimar după plecarea lui Dan Coats de la conducerea National Intelligence.

Cât adevăr şi câtă ironie conţine afirmaţia lui Sue Gordon? Câtă nevoie are preşedintele de persoane loiale la conducerea agenţiilor de informaţii, la conducerea structurilor de apărare şi ordine publică şi ce pot face sau nu pot face aceste persoane dacă nu deţin o experienţă adecvată în domeniu?

În mod similar, cât adevăr şi câtă ironie se află în afirmaţia lui Donald Trump, ”agenţiile au luat-o razna ... e nevoie de cineva să le stăpânească”? Este, într-adevăr, dezorganizare în structurile statului sau nu este acea ordine pe care o înţelege şi o doreşte preşedintele?

Că a fost o lipsă de consens permanentă, încă de la instalarea sa în funcţie, între liderul de la Casa Albă şi agenţiile de informaţii, nu e un secret, însă situaţia din ultima vreme ridică întrebări serioase, în contextul în care se apropie un posibil nou mandat al lui Donald Trump şi în condiţiile în care, în plan strategic, America are de oferit răspunsuri temeinice.

Noua constantă: interimatul

Joseph Maguire, şeful Centrului Naţional pentru Combaterea Terorismului, este cel care va asigura interimatul National Intelligence, din 15 august, după ce ”marele congresman republican”, John Ratcliffe, nominalizarea iniţială, ”a fost tratat foarte nedrept de mass media incorectă (lamestream media)”, după descrierea lui Donald Trump.

Plecările simultane ale celor doi lideri din fruntea comunităţii de informaţii par să anunţe o perioadă şi mai dificilă pentru cele 17 agenţii, pentru relaţia lor cu Administraţia, pentru activitatea lor de bază, aceea de a furniza informaţii esenţiale protejării securităţii şi adoptării de decizii politice, căreia îi sunt alocate aproximativ 60 miliarde de dolari.

Consideraţi de Donald Trump parte a statului paralel, deep state, necunoscători ai realităţii, ceea ce sugerează neprofesionalismul şi, ca urmare, având nevoie să meargă din nou la şcoală, exponenţii comunităţii de informaţii au furnizat, în timp, ori de câte ori s-a ivit ocazia, o imagine a vulnerabilităţilor şi ameninţărilor la adresa securităţii statului în neconcordanţă cu viziunea Casei Albe.

”… Iranul face declaraţii ignorante şi insultătoare, arată că nu înţelege realitatea … ajunge cu (abordările, n.n) John Kerry şi Obama!”

”Economia lor e moartă şi va fi din ce în ce mai rău … Iranul e o mizerie totală … oricărui atac asupra a orice este american i se va răspunde cu o forţă copleşitoare…”

”China este un manipulator valutar … China poate spera ca un democrat să câştige, astfel încât să poată să continue marea distrugere a Americii şi furtul a sute de miliarde de dolari!”

”Lucrurile merg foarte bine cu China. Ne plătesc zeci de miliarde de dolari, posibil prin devalorizările lor monetare şi prin pomparea unor sume masive de numerar pentru a-şi menţine sistemul. Până acum consumatorul nostru nu plăteşte nimic - şi nu este inflaţie.”

”Kim (Jong Un) mi-a oferit o mică scuză pentru testele recente care au zguduit aliaţii SUA din regiune … a dat asigurări că se vor opri când se vor încheia aceste exerciţii.”

Sunt doar câteva dintre cele mai recente, deja celebre de-acum, tweeturi emise din Biroul Oval şi care, cu siguranţă, nu se bazează pe informaţii furnizate de structurile de intelligence.

De altfel, Dan Coats, directorul comunităţii, Gina Haspel, director CIA, Christopher Wray, director FBI, Paul Nakasone, director NSA, Robert Cardillo, director NGIA, Robert Ashley, director DIA, au contrazis afirmaţiile preşedintelui în probleme punctuale de securitate în cadrul audierii anuale în faţa Senatului: Iran, Siria şi Afganistan, Statul Islamic.

Nu numai evaluările de politică externă nu sunt în consens cu opiniile preşedintelui Donald Trump, după cum nu numai agenţiile de informaţii se confruntă cu plecări ale angajaţilor, generate de acelaşi motiv.

Rod Schoonover, analist al Departamentului de Stat vreme de 10 ani, demisionat în luna iulie, acuză Administraţia Trump de subminare a dovezilor, de suprimare sistematică a ştiinţei şi analizei obiective în ceea ce priveşte amploarea ameninţărilor climatice şi impactul acestora asupra securităţii naţionale. Plecarea lui Schoonover este considerată cel mai recent exemplu despre modul în care Administraţia Trump, în cadrul căreia există o cultură a fricii, a cenzurii şi a reprimării (Joel Clement, fost angajat al Departamentului de Interne), abordează politicile de mediu şi evaluările de informaţii referitoare la schimbările climatice.

La Departamentul de Securitate Internă, parte a comunităţii de informaţii, s-au aflat la conducere trei secretari în mai puţin de trei ani, există numeroase posturi importante vacante, şi mai mult de jumătate din persoanele aflate în funcţii de conducere sunt interimare. Cu situaţii similare se confruntă Departamentul de Justiţie şi Departamentul de Stat, existând opinii potrivit cărora menţinerea unui număr mare de posturi vacante ar face parte din planul Trump, preşedintele afirmând că îi place flexibilitatea, în fapt funcţionarii temporari fiind mai uşor de convins în ceea ce priveşte abordările Trump.

În comunitatea de informaţii, angajaţii susţin cu ironie că singura constantă din lumea lor este schimbarea.

În luna mai a.c., Kirstjen Nielsen, aflată la conducerea Departamentului de Securitate Internă, şi-a înaintat demisia după o şedinţă a Cabinetului în care a fost umilită de preşedinte pe motiv că nu este suficient de dură în măsurile adoptate cu privire la imigraţie. Deşi public, Nielsen l-a susţinut pe preşedinte, în cadru privat, potrivit CNN, a declarat că Trump devine din ce în ce mai neclintit şi face cereri nerezonabile şi chiar imposibile. Demisia demnitarului a survenit la trei zile după ce Donald Trump şi-a retras, în mod surprinzător, nominalizarea, în persoana lui Ronald Vitiello, pentru funcţia de director al Immigration and Customs Enforcement din cadrul departamentului, pe motiv că se doreşte să se meargă într-o direcţie mai dură. La momentul respectiv, s-a considerat că nu plecarea secretarului este de comentat, ci faptul că Nielsen a rezistat ceva mai mult de un an în funcţie, în condiţiile în care în timpul mandatului ei au fost adoptate cele mai controversate politici de imigraţie ale administraţiei actuale. Pe 24 mai îşi depunea demisia, la cererea preşedintelui, şi Lee Cissna, director al United States Citizenship and Immigration Services, structură, de asemenea, parte a Departamentului de Securitate Internă.

Departamentul Apărării a ”beneficiat” şi el din plin în ultima vreme de constanţa schimbării. Din luna iulie, Mark Esper a devenit secretarul în exerciţiu al Apărării. Se împlineau şapte luni de la demisia secretarului Apărării, Jim Mattis, după o serie de dispute cu preşedintele Donald Trump, care au culminat cu protestul său faţă de intenţiile Administraţiei de a retrage trupele din Siria.

În plină perioadă de criză iraniană, în timp ce Rusia se retrăgea dintr-un tratat, iar Coreea de Nord testa rachete, SUA nu avea un şef al Pentagonului confirmat în funcţie, fiind cea mai lungă perioadă de acest fel din istorie, după cum numeroase alte funcţii cheie, civile şi militare, din cadrul Departamentului de Apărare erau caracterizate de interimat. În luna iunie, nominalizat iniţial de preşedinte, Patrick Shanahan, demisionase din funcţia de secretar interimar.

Opt senatori democraţi au votat împotriva nominalizării lui Esper, criticat pentru legăturile sale cu complexul industrial militar (Raytheon). Mark Esper este cunoscut pentru preocupările sale privind achiziţionarea de noi arme pentru un conflict de mare intensitate cu ţări precum China sau Rusia şi ca fiind aliat al preşedintelui Trump în desfăşurarea trupelor la frontiera SUA-Mexic.

Însă întrebarea pe care şi-o pun cei care îi urmăresc activitatea este dacă Mark Esper poate avea un rol pozitiv politic cu privire la Iran şi dacă poate contracara poziţiile rigide adoptate de consilierul de securitate naţională John Bolton şi de secretarul de stat Mike Pompeo, cel despre care, oficiali din intelligence, actuali şi foşti, afirmă că influenţează în mare măsură comunitatea de informaţii din SUA, la mai bine de un an după ce a părăsit CIA pentru Departamentul de Stat.

Când opiniile preşedintelui sunt lege

Mike Pompeo ar fi un intermediar cheie între Trump şi comunitatea de informaţii, un rol neobişnuit pentru un secretar de stat, despre care se presupune că ar trebui să fie clientul comunităţii de informaţii, şi nu stăpânul ei. Se consideră că Donald Trump se va baza tot mai mult pe Mike Pompeo în ceea ce priveşte securitatea naţională.

Aceiaşi oficiali sunt nemulţumiţi de faptul că în timp ce era director CIA, Pompeo a permis frecvent atacurile lui Trump asupra comunităţii de informaţii, presupus bastion al deep state, şi a devenit partenerul preşedintelui în politizarea informaţiilor.

De altfel, briefingurile de informare a preşedintelui de către liderii comunităţii nu mai conţin analize în profunzime ale problemelor, ci simple puncte cheie, pe placul lui Donald Trump fiind imaginile şi graficele inserate în text.

Unul dintre aceşti lideri se pare că are grijă în mod special să nu contrazică opiniile preşedintelui: Gina Haspel, directorul CIA.

Menţinerea sa, încă, în funcţie s-ar datora adoptării unui low profile, aptitudine probabil dobândită în perioada în care îşi desfăşura activitatea ca ofiţer acoperit. Gina Haspel, spre deosebire de foştii directori, se remarcă, în general, prin absenţă, refuzând să acorde interviuri şi să ofere comentarii, şi susţinând, de când este în funcţie, doar două discursuri publice la două universităţi, considerate scurte şi fără conţinut. După ce a devenit director, în mai 2018, Haspel, i-ar fi mărturisit unui coleg că există doar două efecte ale acordării unui interviu unui reporter: rău şi groaznic.

Se pare că Haspel ar fi ajuns la concluzia că nu există niciun beneficiu care să rezulte din contrazicerea lui Donald Trump, dar gurile rele consideră că independenţa oficialului e discutabilă, date fiind legăturile sale cu programul secret de detenţie şi de tortură al CIA.

”Niciodată rolul informaţiilor nu a fost mai critic”

Într-un asemenea peisaj de concedieri, demisii şi numiri controversate ce caracterizează agenţiile de informaţii şi structurile de apărare şi ordine publică nu este de mirare că se ridică tot mai multe semne de întrebare, în contextul în care preşedintele Donald Trump insistă să-şi exprime încrederea că întâlnirile sale cu Kim Jong Un vor determina Coreea de Nord să renunţe la armele nucleare, continuă să ameninţe Iranul ori să respingă diversele avertismente ale comunităţii de informaţii, printre care şi posibilia interferenţă a Rusiei la alegerile de anul viitor.

”Este evident că preşedintele este confortabil doar cu oamenii care îi spun ce vrea să audă sau sunt dispuşi să nu se complice în a-şi corela opiniile. Orice eforturi de politizare a comunităţii de informaţii sunt periculoase… Încrederea publicului în comunitate este fragilă şi dacă aceasta este văzută ca un simplu instrument politic pentru un partid sau altul, vom fi pierdut o armă esenţială în a ne proteja” (John Sipher, fost ofiţer CIA).

”Atât demisia lui Coats, cât şi cea a lui Gordon, reprezintă o pierdere semnificativă pentru ţară, într-un moment în care ne confruntăm cu provocări complexe de securitate. Rolul intelligence în rostirea adevărului către Putere nu a fost niciodată mai critic (necesar, n.n.)…” (Matthew Olsen, fost director al National Counterterrorism Center).

”Să vrei să spui Puterii adevărul, şi să poţi să faci asta, nu sunt acelaşi lucru … oricine se va dovedi a avea această calitate, va avea un impact pozitiv asupra comunităţii de informaţii” (John Bennett, fost director de operaţiuni al CIA)

O concluzie în aşteptare

Problema este în ce măsură respingerea realităţii furnizate de intelligence, oricare ar fi ea, poate avea consecinţe dezastruase pentru securitatea atât a SUA, cât şi a partenerilor şi aliaţilor săi. Plasarea în funcţii cheie a unor personaje care să susţină adevărul preşedintelui şi analiza sa personală asupra lumii reaminteşte tot mai des de ”perioada” George Tenet, George W. Bush şi Saddam Hussein.

În holul principal al sediului CIA este gravat versetul biblic ”şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va elibera”, cu mesajul că ceea ce furnizează agenţiile de informaţii poate fi şi ar trebui să fie o bază solidă pentru liderii politici în formularea deciziilor politice.

Poate de aceea, sunt voci care susţin că un număr semnificativ de profesionişti din cadrul comunităţii de informaţii aşteaptă ca actuala Administraţie să ajungă la final, astfel încât cea care urmează să utilizeze cu adevărat capacităţile şi expertiza lor.