Compania sud-coreeană Hanwha Ocean a prezentat, pentru prima dată în Europa, o machetă a submarinului KSS III, în versiunea Batch II. KSS III este propunerea sud-coreenilor pentru Forţele Navale Poloneze
Andreea SoareCompania sud-coreeană Hanwha Ocean, parte a Grupului Hanwha, a prezentat pentru prima dată în Europa un model al submarinelor KSS III, în versiunea Batch II, în cadrul MSPO 2023, expoziţie care a avut loc în Polonia, în Kielce, scrie Naval News.
Submarinele KSS III reprezintă propunerea companiei sud-coreene pentru programul Orka al Poloniei, prin care vrea să înzestreze Forţele Navale cu submarine.
Construcţia primului submarin sud-coreean de acest tip a început în martie, anul acesta. Submarinul reprezintă răspunsul companiei Hanwha la programul polonez Orka. Compania Hanwha Aerospace a semnat deja contracte cu Polonia pentru livrarea de obuziere K9 Thunder şi sisteme MLRS K239 Chunmoo. Aceste contracte încurajează compania Hanwha Ocean să creadă că submarinele KSS III vor fi alese de polonezi.
„Pentru că am creat o relaţie de încredere încă de anul trecut, credem că accesul Hanwha Ocean la Forţele Navale Poloneze va fi mai uşor. Când vine vorba despre tehnologie, Polonia a pus anumite condiţii, dar cred că soluţia sud-coreeană va fi potrivită. Cererea esenţială a polonezilor este abilitatea de a oferi capabilităţi de mentenanţă, iar noi putem oferi asta”, a spus Kim Dong-kwan, vice-preşedintele Grupului Hanwha, citat de Naval News.
Programul Orka presupune achiziţia unor submarine care să aibă o autonomie de nu mai puţin de 30 de zile şi capacitatea de a naviga într-o adâncime mai mare de 200 de m, precum şi abilitatea de a ataca ţinte aflate la suprafaţă sau subacvatice cu torpile sau rachete, să atace ţinte aflate la distanţă cu rachete de croazieră, să atace ţinte aeriene cu rachete, să disloce forţe speciale, să fie compatibile cu vehiculele de recuperare şi să plaseze mine maritime.
Unsprezece companii au răspuns cererii de informaţii făcute de Polonia în iulie 2023 cu privire la submarine, printre care aflându-se şi Hanwha Ocean, Hyundai, Saab, Navantia, Naval Group, Ficantieri.
Din punctul de vedere al cerinţelor polonezilor, submarinul sud-coreean KSS III îndeplineşte toate condiţiile forţelor navale şi este şi singurul care are deja integrate lansatoare de rachete verticale. Cu toate acestea, unii membri ai echipajelor de pe submarinele poloneze cred că KSS III este cam mare pentru Marea Baltică.