09 ianuarie 2019

Comisia Europeană critică situaţia statului de drept din România

Mihai Draghici

Uniunea Europeană se confruntă cu o serie de provocări, printre care se numără problemele privind statul de drept în România, Ungaria şi Polonia, a afirmat miercuri Jyrki Katainen, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar pentru Creştere economică, Locuri de muncă, Investiţii şi Concurenţă.

După prima şedinţă a Comisiei Europene desfăşurată anul acesta, Jyrki Katainen a afirmat că Uniunea Europeană se confruntă cu o serie de provocări şi probleme.

Katainen a menţinat în primul rând cazul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit), programată pe 29 martie.

"Dar sunt şi evoluţiile privind statul de drept în Polonia şi Ungaria, din nefericire acum şi în România", a precizat Jyrki Katainen, citat de agenţia de presă austriacă APA şi de site-ul de ştiri TT.com.

Referindu-se la alte provocări, vicepreşedintele Comisiei Europene a menţionat atitudinea Rusiei, conflictul din estul Ucrainei şi criza comercială dintre Statele Unite şi China.

Jyrki Katainen a lăudat situaţia investiţiilor în Uniunea Europeană, precizând că s-a atins nivelul de 371,2 miliarde de euro.