27 septembrie 2019

Comandanţii Forţelor Aeriene Partenere şi din cadrul NATO s-au întâlnit la cel de-al doilea Simpozion NATO din 2019 al Şefilor Forţelor Aeriene

Andreea Soare

Pe 24 şi 25 septembrie, a avut loc cel de-al doilea simpozion din 2019 al Şefilor Forţelor Aeriene NATO, la sediul Comandamentului Aerian Aliat, se arată pe site-ul instituţiei.

Sursă foto: NATO Allied Air Command

Mai mult de 30 de lideri ai Forţelor Aeriene Partenere şi Aliate au fost primiţi de Generalul Jeffrey L. Harrigian, şeful Comandamentului Aerian Aliat, unde au discutat atât despre contribuţia forţelor aeriene în operaţii multisectoriale, cât şi subiecte legate de securitatea regională şi acţiuni din cadrul sectorului Comandă şi Control Aerian.

Comandantul Harrigian a început prin a sublinia importanţa cooperării în cadrul NATO: „Putem atinge succesul doar lucrând în echipă, iar această întâlnire are drept obiectiv identificarea acelor domenii de mare importanţă pentru noi”, a precizat acesta, făcând referire nu doar la forţele aeriene, terestre şi navale, ci şi la spaţiu şi la capabilităţile cibernetice, importante în planificările comune de comandă şi control.

De asemenea, comandantul Harrigian a declarat că „Principala noastră preocupare, ca echipă, este modalitatea în care vom operaţionaliza îndrumarea politică pentru a oferi Europei capacităţi de descurajare şi apărare colectivă”, subliniind astfel importanţa existenţei unor concepte clare, care să creeze o tranziţie eficientă de la operaţii pe timp de pace la posibile situaţii de criză.

Mareşalul Stuart Atha a fost cel care a introdus subiectul operaţii în medii multisectoriale: „Trebuie să decidem cum ne vom pregăti individual şi colectiv atât în calitate de forţe aeriene, cât şi ca parte a unei forţe comune”,  a precizat Mareşalul Atha. ”Eforturile noastre trebuie să acopere toată categoria de antrenamente, exerciţii şi educaţie şi să prioritizeze competenţa şi capacitatea în domeniul comandă şi control”, continuă acesta.

Prima întâlnire la acest nivel a avut loc în 1977, pe atunci la sediul Central al Forţelor Aeriene Aliate din Europa (AAFC). De atunci, forumul a crescut ca număr al participanţilor, ajungând să includă 25 de membri ai forţelor aeriene ce sunt parte a Comandamentului Aerian Aliat NATO şi membri observatori din forţele aeriene din cadrul parteneriatelor NATO.