30 martie 2019

Comandamentul de Operaţii Speciale al SUA are un nou comandant

Monitorul Apărării şi Securităţii

Sursă foto: Mediafax

Vineri 29.03.2019, exact la 15 ani distanţă de la aderarea României la Alianţa nord atlantică, a avut loc, la hotelul Hilton Tampa Downtown din Tampa, Florida, Statele Unite ale Americii (SUA), ceremonia schimbării comenzii Comandamentului de Operaţii Speciale al SUA (US Special Operations Command - US SOCOM) dispus în baza aeriană MacDill Air Force Base.

US SOCOM este o structură de comandă control cu un efectiv de aproximativ 2500 de oameni care are rolul de a furniza Forţe pentru operaţii speciale (FOS) complet operaţionalizate capabile să asigure apărarea SUA şi a intereselor acestora.

Şi, chiar şi în condiţiile în care odată cu publicarea noii Strategii Naţionale de Apărare, se pare că accentul va fi pus pe competiţia cu marile puteri, adversari de valoare similară, sau aproape similară, China, Rusia, Coreea de Nord, sau Iran, SUA va trebui să continue campania împotriva terorismului global şi amenţinţărilor actorilor non-statali, iar US SOCOM va juca un rol de vârf de lance în acest efort.

Generalul (Army) Richard Clarke, în vârstă de 56 ani, este noul comandant al US SOCOM şi a preluat comanda de la generalul (rz.) Raymond A. "Tony" Thomas III care a trecut în rezervă la vârsta de 60 de ani. Anterior, generalul Clarke a îndeplinit funcţia de Director pentru Politici şi Planuri Strategice la Statul Major Întrunit al SUA. El a comandat structuri de la toate nivelurile din trupele airborne, rangers, infanterie uşoară, infanterie mecanizată în 5 divizii diferite.

Spre deosebire de ultimii comandanţi ai US SOCOM, Amiralul (Navy SEAL) William H. McRaven, Gen. (Army) Joseph Votel şi Gen. (Army) Raymond A. Thomas III care au provenit direct din tribul FOS după ce au condus destinele Comandamentului Întrunit de Operaţii Speciale (Joint Special Operations Command), Gen. (Army) Richard Clarke, noul comandant US SOCOM, vine în spate cu o importantă experienţă (dar şi relaţii consolidate pe cale de consecinţă) de la Pentagon.

Omul care a coordonat raidul executat de US Navy SEAL Team Six pentru capturarea/ eliminarea celui mai căutat terorist de pe planetă, Osama bin Laden, Amiralul (rz.) William H. McRaven a declarat publicaţiei Tampa Bay Times că Gen. Richard Clarke este comandantul potrivit pentru US SOCOM întrucât ”Rich are o vastă experienţă atât cu operaţiile convenţionale, cât şi cu operaţiile speciale. El are experienţă de luptă. El are experienţa Pentagonului. El înţelege importanţa abordării interinstituţionale”.

Dacă fostul comandant al US SOCOM, Gen. (rz.) Thomas FOS a trebuit să gestioneze efortul FOS al SUA de a sprijini partenerii din Irak şi Siria să înfrângă aşa numitului Stat Islamic [şi nu numai], a intensificat eforturile comandamentului de a valorifica inteligenţa artificială şi procesele de machine learning, întărind în acelaşi timp eforturile de a proteja resursa umană, inclusiv prin reducerea timpului de dislocare a acesteia la misiuni, noul comandant, Gen. (Army) Clarke a spus că intenţia sa este de a se adapta la noile provocări ale mediului de securitate, menţinând, în acelaşi timp, efortul de luptă împotriva terorismului.

Faptul că la 56 de ani un candidat a fost selecţionat pentru a ocupa o funcţie atât de importantă în arhitectura de comandă-control a celor mai de elită trupe ale SUA demonstrează că unele naţiuni apreciază nu doar entuziasmul şi spiritul tânăr, dar mai ales experienţa, competenţele şi relaţiile construite de-alungul unei cariere de succes, în cadrul diferitelor, structuri, agenţii şi instituţii. Cu cât mai multe, cu atât mai de folos! O astfel de decizie demonstrează că americanii chiar cred şi pun adesea în practică ceea ce ei numesc ”a comprehensive approach to operations”.