Colegiul Electoral Federal din SUA confirmă victoria lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial
Mihai DraghiciColegiul Electoral Federal a confirmat, luni seară, alegerea lui Joseph Biden, candidatului Partidului Democrat, în funcţia de preşedinte al Statelor Unite.
Joseph Biden a obţinut, la finalul procedurii de vot a Colegiului Electoral Federal, 306 voturi, iar Donald Trump, preşedintele în funcţie al SUA, 232.
Preşedintele-ales Joseph Biden a ţinut un discurs istoric luni seara: „În această luptă pentru sufletul Americii, democraţia a câştigat...Acum este timpul pentru unitate, vindecare.”
După votul electorilor federali urmează, pe 6 ianuarie, o sesiune comună a Congresului, formată din noii membri, prezidată de vicepreşedintele Mike Pence, pentru a se confirma, oficial, câştigătorul alegerilor.
Pe urmă, pe 20 ianuarie, la prânz, noul preşedinte va depune jurământul, într-o ceremonie de inaugurare.