CIP FORUM IV 2019/ Preşedintele ANCOM, Sorin Grindeanu: România a reuşit, fără cheltuieli foarte mari, dar cu o resursă umană foarte bună, să asigure protecţia infrastructurilor critice
Nicolae Oprea
Preşedintele ANCOM, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că România a reuşit, fără cheltuieli foarte mari, dar cu o resursă umană foarte bună, să asigure protecţia infrastructurilor critice. Fostul premier mai spune că până la sfârşitul anului va fi lansată licitaţia pentru 5G.
„Nu am avut cazuri flagrante de incidente (în ceea ce priveşte protecţia infrastructurilor critice – n.r.), cum au avut alte ţări din Europa. Aici lucrurile evoluează, de la zi la zi, şi trebuie să fii adaptat non-stop. Avem în schimb un atu, pentru că avem o foarte bună resursă umană, care a reuşit, nu prin cheltuieli foarte mari, să asigure protecţia infrastructurilor critice din România. Este o provocare ce evoluează în fiecare zi, mai ales în acest domeniu”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Sorin Grindeanu.
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a fost prezent, marţi, la evenimentul „Critical Infrastructure Protection Forum (CIP)”, care are loc în perioada 25- 29 martie la Palatul Parlamentului.
În cadrul Forumului, Sorin Grindeanu a menţionat faptul că până la sfârşitul anului va fi lansată licitaţia pentru acordarea licenţelor 5 G.
„Suntem în calendarul pe care noi l-am propus. Undeva în toamna acestui an vom avea această licitaţie pentru frecvenţele 5G. Ne ţinem de calendarul pe care noi l-am dat publicităţii, astfel încât toţi cei care vor dori să achiziţioneze frecvenţe pentru 5G să ştie din timp (...) Pentru piaţa de telecom, frecvenţele 5G presupun o revoluţie în domeniu, dar înseamnă şi mult mai multă investiţie din partea operatorilor, din partea celor care vor construi reţele, pentru că este vorba de o reţea mult mai densă decât reţelele cu care ne-am obişnuit”, a mai precizat Sorin Grindeanu.
Cea de-a patra ediţie a conferinţei internaţionale “Critical Infrastructure Protection Forum – CIP FORUM IV 2019 - Emerging Technologies Transforming Critical Infrastructure", se desfăşoară iniţiativa IF Idea Factory Think Tank, cu sprijinul comisiilor parlamentare şi a ministerelor cu atribuţii în domeniu, din România.
Evenimentul este conceput ca o platformă deschisă pentru comunitatea liderilor şi decidenţilor din administraţie, din sectorul public şi privat, specialiştilor şi inovatorilor în securitate. Principalele obiective ale acestui eveniment constau în consolidarea capacităţilor guvernelor pentru coordonarea activităţilor de protecţie a infrastructurilor critice.
