26 martie 2019

CIP FORUM IV 2019 / General, fost şef al Statului Major General al Armatei: Infrastructura statelor din zona extinsă a Mării Negre era slabă şi s-a depreciat semnificativ

Nicolae Oprea

Sursă foto: Mediafax
Generalul (r) Ştefan Dănilă, fostul şef al Statului Major General al Armatei, a declarat, marţi, la Forumul CIP despre protecţia infrastructurilor critice, că instabilitatea în ceea ce priveşte securitatea în zona Mării Negre afectează infrastructura de transport din regiune.

„Eu cred că orice ofiţer, chiar şi după ce trece în rezervă îşi menţine preocuparea privind securitatea internaţională şi, în general, cu ce se întâmplă în proximitatea sa, precum şi cu tot ceea ce este legat de securitatea naţională”, a precizat generalul (r) Ştefan Dănilă, fost şef al Statului Major General, în cadrul evenimentului „Critical Infrastructure Protection Forum (CIP)”, care are loc în perioada 25- 29 martie la Bucureşti.

Potrivit fostului şef al SMG, statele din Zona Extinsă a Mării Negre au cea mai precară infrastructură din Europa.

„Destrămareea URSS a lăsat în urmă multe conflicte între fostele republici sovietice, transformate în conflicte îngheţate (...) Statele din Zona Extinsă a Mării Negre au fost printre statele cu infrastructura cea mai slabă, care, şi aceasta, s-a depreciat semnificativ acolo unde guvernele incapabile să conducă eficient au găsit soluţii de cirumstanţă”, potrivit lui Ştefan Dănilă.

Generalul de aviaţie a mai precizat faptul că instabilitatea din zona Mării Negre afectează infrastructura de transport din regiune.

„Transportul aerian a fost afectat semnificativ, Eurocontrol recomandând operatorilor aerieni să evite survolul zonelor de conflict din estul Ucrainei, după doborârea avionului de pasageri MH-17, din 17 iulie 2014. Pierderile generate de rutele ocolitoare sunt greu de calculat, iar acestora trebuie să li se adauge şi cele determinate de evitarea survolului Crimeei, zonă a cărei autoritate de control este considerată Ucraina, de către Uniunea Europeană, dar este revendicată şi de Federaţia Rusă, ca urmare a ocupării teritoriului”, a subliniat generalul  de aviaţie Ştefan Dănilă.

Cea de-a patra ediţie a  conferinţei internaţionale “Critical Infrastructure Protection Forum –  CIP FORUM IV 2019 - Emerging Technologies Transforming Critical  Infrastructure", se desfăşoară iniţiativa IF Idea Factory Think Tank, cu sprijinul  comisiilor parlamentare şi a ministerelor cu atribuţii în domeniu, din  România.

Evenimentul este conceput ca o platformă deschisă pentru comunitatea liderilor şi decidenţilor din administraţie, din sectorul public şi privat,  specialiştilor şi inovatorilor în securitate. Principalele obiective ale acestui eveniment constau în consolidarea capacităţilor guvernelor  pentru coordonarea activităţilor de protecţie a infrastructurilor critice.