25 mai 2020

Cine face jocurile în Balcanii de Vest?

Stelian Teodorescu

Integrarea statelor din Balcanii de Vest în structurile europene şi euro-atlantice este catalogată ca fiind un proces deja foarte avansat, cu legături strânse şi interdependenţe. În afară de Serbia, care participă, totuşi, activ la programul Parteneriat pentru Pace, toate statele din regiune aspiră să adere la UE şi NATO sau sunt deja membre ale Alianţei Nord-Atlantice. În acelaşi timp, ţările europene sunt principalii investitori în regiune, 73% din comerţul exterior al regiunii fiind realizat cu statele UE. În ultima perioadă sunt reafirmate în mod repetat şi din ce în ce mai accentuat, promisiunile de aderare care au fost făcute la Salonic, în 2003, Balcanii de Vest reprezentând o prioritate absolută pentru UE.

Sursă foto: Hepta

Cinci dintre cele şapte entităţi care au luat naştere prin dizolvarea violentă a fostei Iugoslavii - Serbia, Bosnia şi Herţegovina (BiH), Muntenegru, Macedonia de Nord şi Kosovo - formează una dintre ultimele regiuni ale Europei încă neintegrată în UE şi, cu excepţia Muntenegrului şi Macedoniei de Nord, în NATO. Având în vedere că Balcanii de Vest au fost întotdeauna catalogaţi ca fiind o zonă de mare rivalitate internă, diminuarea într-o perioadă anterioară a implicării SUA în regiune şi oboseala procesului de extindere a UE, dar şi schimbările în echilibrul geopolitic la nivel global, au creat un spaţiu care a favorizat consolidarea prezenţei şi altor actori internaţionali.

În acest context, Rusia, China, Turcia, dar şi state din Golf, prin procesul lor de influenţă intensificat, contestă orientarea pro-occidentală a regiunii, printr-o varietate de instrumente economice, politice, sociale, culturale, etnice, religioase şi militare. Domeniul de aplicare şi natura angajamentelor lor diferă semnificativ, interesele fiind adesea contradictorii şi influenţa diferită. În ciuda faptului că la nivelul comunităţilor etnice această competiţie este adesea privită pozitiv, niciuna dintre părţile implicate nu este percepută sau nu oferă, însă, o alternativă reală la "calea europeană" a Balcanilor de Vest.

Este de remarcat că, la mai puţin de un an de la declaraţia de la Salonic, Slovenia s-a alăturat atât NATO, cât şi UE. În 2009, Croaţia şi Albania au aderat la NATO şi au trecut încă patru ani pentru ca şi Croaţia să intre în UE. În 2017, Muntenegru s-a alăturat NATO, iar în 2020, Macedonia de Nord a devenit cel de al 30-lea stat aliat în cadrul Alianţei.

În pofida acestor progrese, actorii non-occidentali pot exploata cu abilitate vulnerabilităţile locale şi regionale. Multe dintre activităţile lor au potenţialul de a încetini integrarea europeană şi euro-atlantică sau de a pune în pericol stabilitatea regiunii. Într-un astfel de context, pentru a-şi eficientiza acţiunile, în ultima perioadă, Occidentul face dovada abordării mai active a Balcanilor de Vest, cu stimulente mai concrete şi mai clare pentru ţările din regiune.

Uniunea Europeană (UE) îşi reafirmă din nou sprijinul fără echivoc pentru perspectiva europeană a Balcanilor de Vest, liderii europeni promiţând un "plan economic şi de investiţii robust" în valoare de peste 3,3 miliarde de euro pentru a ajuta la recuperarea după criza coronavirusului.

Prin declaraţii făcute la nivel înalt se cere ţărilor balcanice să urmeze obiectivele politicii externe a UE, o referire voalată la ţările care cooperează prea strâns cu Rusia şi China. UE îşi reiterează apelul către toţi partenerii să progreseze către alinierea deplină la poziţiile de politică externă ale UE, în special în problemele în care sunt în joc interese comune majore şi să acţioneze în consecinţă.

Astfel, Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a subliniat că va fi pregătit un nou pachet de măsuri, care va fi prezentat la sfârşitul anului 2020. Noul pachet va pune accent pe infrastructura de transport şi resursele de energie, dar şi pe priorităţile politicii UE, precum lupta împotriva schimbărilor climatice. Nu a existat nicio indicaţie despre valoarea pachetului de măsuri, dar, în schimb, liderii UE au solicitat asigurări că cele cinci ţări sunt gata să efectueze reforme politice, democratice şi economice, avertizând: "Sporirea asistenţei UE va fi legată de progresele tangibile în statul de drept şi în reformele socio-economice, precum şi privind aderarea partenerilor din Balcanii de Vest la valorile, regulile şi standardele UE", liderii UE subliniind, în 06.05.2020, că „sprijinul şi cooperarea europeană depăşesc cu mult ceea ce orice alt partener a oferit regiunii."

Cu toate acestea, în Serbia, preşedintele sârb, Aleksandar Vučić, a criticat UE pentru lipsa de solidaritate la începutul crizei, lăudând în acelaşi timp asistenţa rusă şi chineză şi mulţumind public preşedintelui chinez, Xi Jinping şi poporului chinez.

Politica externă a Rusiei în Balcani a suferit schimbări majore în ultimele trei decenii, acest lucru întâmplându-se în primul rând sub influenţa factorilor externi. În anii '90, Balcanii s-au dovedit a fi la periferia intereselor politice şi economice externe ale Rusiei, care se orienta, la vremea respectivă, pe construirea relaţiilor cu UE şi SUA. În anii "cooperării pragmatice" cu UE (prima jumătate a anilor 2000), Rusia a fost prezentă în Balcani prin diplomaţia economică. Pe măsură ce contradicţiile dintre Moscova şi Bruxelles s-au intensificat (începând din a doua jumătate a anilor 2000), problemele militare şi politice au trecut în prim plan. Acest lucru a făcut ca perspectiva unui conflict de interese în zonele de contact imediat printre care se află şi Balcanii de Vest să fie deosebit de relevantă.

A devenit foarte clar că scopul principal al activităţilor Rusiei în Balcanii de Vest este de a amâna integrarea euro-atlantică a regiunii. Deşi pare că acceptă  o eventuală integrare a întregii regiunii în UE, Rusia se opune vehement extinderii NATO. Astfel, Rusia încearcă să perturbe procesele de reformă, complicând aspiraţiile naţiunilor din regiune să-şi croiască propriul curs şi să urmărească aderarea la UE sau la NATO.

Chiar dacă Balcanii de Vest au doar o importanţă strategică secundară pentru Rusia, această regiune face parte din sfera sa de influenţă istorică. În afară de cooperarea în domeniile economiei, resurselor de energie, în domeniile tehnice şi, în ultima perioadă, în domeniul mass-media, Moscova îşi consolidează în special legăturile slavo-ortodoxe cu Serbia şi Republica Srpska (RS) / BiH.

Este foarte bine cunoscut că, în prezent, Moscova are cea mai mare influenţă în Serbia şi RS, până de curând dovedind acest lucru şi în Muntenegru şi Macedonia de Nord. Cu toate acestea Moscova pare a se afla în defensivă.

Cele mai elocvente exemple în acest sens pot fi atât Muntenegru, care de la aderarea la NATO în 2017, a răcit semnificativ relaţiile bilaterale cu Moscova, în ciuda investiţiilor private ruse importante în hoteluri şi proprietăţi de-a lungul coastei, cât şi Macedonia de Nord, unde evoluţiile şi schimbările democratice din ultima perioadă au diminuat în mod substanţial influenţa Moscovei.

Rusia profită de mediul favorabil din Balcanii de Vest, Kremlinul acţionând pentru a opri avansul democratic al entităţilor din această regiune şi pentru a semăna neîncredere în rândul populaţiei şi liderilor politici. Rusia a început să urmărească o strategie mai puţin concentrată pe menţinerea influenţei sale limitate în regiune şi mai mult pe perturbarea procesului de integrare în NATO şi UE. Pentru că procesul de integrare este conceput pentru a combate corupţia, pentru a consolida statul de drept şi pentru a consolida capacităţile naţionale, Rusia a găsit, în oglindă, metodele adecvate de exploatare a corupţiei şi a instituţiilor slabe. Astfel, Rusia a făcut dovada folosirii intense a dominaţiei energetice, desfăşoară acţiuni specifice serviciilor de informaţii şi conduce campanii de dezinformare şi manipulare pentru a obţine pârghiile necesare creşterii influenţei asupra regiunii. Un exemplu elocvent în acest sens, este cel al Serbiei, unde Moscova a combinat instrumentele coercitive cu cele istorice şi cu poziţia privilegiată din cadrul Consiliul de Securitate al ONU,.

Rusia a dezvoltat bine din punct de vedere istoric, cultural şi religios, legăturile cu Serbia, dar, cu toate acestea, apropierea lor tinde uneori să pară a fi una exagerată. Politica externă a Rusiei faţă de Serbia a devenit una foarte hotărâtă doar să concureze cu Occidentul în regiune, dar Rusia nu are resurse sau viziune pe termen lung. Rusia a obţinut o prezenţă semnificativă în sectorul energetic al Serbiei şi, de asemenea, îşi amplifică influenţa comercială şi politică printr-o reţea de actori locali, inclusiv prin grupuri din regiune care susţin naraţiunile anti-occidentale şi încurajează vizitele repetate la nivel înalt. Cu toate acestea, în timp ce Putin şi Rusia se bucură de o mare popularitate în rândul unor segmente de populaţie slavă, apelul sprijinul în regiune rămâne unul marginal în comparaţie cu cel faţă de UE şi SUA şi chiar de China, în ultima perioadă.

În ceea ce priveşte influenţa şi competiţia cu ceilalţi actori internaţionali, în Balcanii de Vest, abordarea Chinei este una mai subtilă, dar ambiţiile sale sunt mult mai semnificative şi anume să intre în Europa printr-o regiune pe care o consideră mai slabă.

În ultima perioadă, China a apărut ca un actor serios în Balcanii de Vest, aflându-se acum printre primele cinci pieţe pentru importuri din majoritatea ţărilor din regiune, în timp ce Rusia se bucură de acest statut doar în Serbia.

China a înţeles că sosirea sa în Balcanii de Vest se va lovi de  rezistenţa  statelor mici, dornice de investiţii, şi că regiunea ar oferi un cap de pod pentru avansarea rapidă spre Europa. China şi-a extins iniţiativa "Belt and Road", a asigurat rutele comerciale şi cota de piaţă şi a diluat solidaritatea europeană pe probleme importante pentru Beijing. În cele din urmă, guvernul chinez urmăreşte, probabil, să împiedice Europa să se alăture SUA în orice efort pentru a combate influenţa globală a Chinei. Beijingul a folosit, mai ales, banii pentru a obţine o influenţă rapidă, profitând de climatul slab al investiţiilor şi, implicit, pentru a oferi împrumuturi care să asigure dependenţa pe termen lung a entităţilor din regiunea Balcanilor de Vest.

China, alt membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU,
este, în mod similar cu Rusia, considerat un aliat incontestabil pentru Serbia prin respingerea independenţei Kosovo. Pentru China, Serbia a devenit un partener strategic, ambele ţări desfăşurând un proces de cooperare care se reflectă într-o serie de proiecte economice de mari dimensiuni. Faţă de investiţiile ruseşti, investiţiile chineze în Serbia sunt bine diversificate şi variază de la industria metalurgică şi energetică la tehnologie şi cultură. Mai mult, China a creat cu succes o sferă de influenţă prin sprijinirea unei reţele diverse de actori guvernamentali şi neguvernamentali, cum ar fi institutele Confucius, cooperarea culturală sau schimburile de studenţi.

Spre deosebire de celelalte puteri străine regiunii, China nu are legături  culturale sau istorice cu BiH şi, spre deosebire de Rusia sau Turcia, practicile chineze au fost ignorate, în cea mai mare parte în domeniul politic, etnic sau religios. Prezenţa chineză în BiH este încă percepută relativ pozitiv, în special datorită oficialilor locali care cataloghează proiectele chineze ca fiind ceva care ar putea îmbunătăţi infrastructura locală mai rapid decât proiectele similare finanţate de UE. Ca şi în alte ţări din regiune, cooperarea bilaterală s-a dezvoltat în principal sub umbrela iniţiativei chineze "16+1" şi se concentrează în jurul proiectelor de infrastructură şi îmbunătăţirea termocentralelor. În comparaţie cu situaţia din Serbia sau Croaţia, amprenta economică, precum şi vizibilitatea în domeniul cultural, rămân limitate.

Relaţiile dintre Muntenegru şi China au o natură predominant economică. Deşi cooperarea bilaterală rămâne limitată, relaţiile reciproce sunt definite prin formatul "16+1" care vizează consolidarea cooperării în diferite domenii. Proiectele de infrastructură, cum ar fi calea ferată care leagă oraşul Bar de Belgrad, sau o autostradă între Muntenegru şi Albania, reprezintă principalele zone de focalizare a implicării chineze în ţară. Cu toate acestea, la nivelul autorităţilor muntenegrene există potenţiale temeri în special legate de perspectiva de a cădea într-o capcană a datoriilor faţă de China. Pe lângă cooperarea economică, China este activă şi în promovarea culturii şi limbii sale prin intermediul Institutului Confucius şi al cooperării academice.

SUA doresc extinderea NATO şi integrarea de noi parteneri în această regiune, ca o componentă cheie a strategiei de a proteja interesele acestora şi de a concura în mod eficient cu alţi competitori majori cum sunt Rusia şi China.

Cu toate acestea, în ultimul deceniu, SUA şi UE au devenit mai ambivalente cu privire la angajamentele în Balcanii de Vest, autorităţile de la Moscova şi Beijing sesizând o astfel de breşă creată şi devenind mai hotărâte în eforturile lor de a obţine influenţă şi pârghii de acţiune decisive în regiune.

Este de remarcat că, încă din vara anului 2001, SUA au stabilit tonul abordării privind extinderea, atunci când preşedintele George W. Bush a declarat la Varşovia: "că ar trebui să calculăm cât putem face pentru a promova cauza libertăţii", iar doi ani mai târziu şi liderii de la Bruxelles au declarat la Salonic, în Grecia, că "viitorul Balcanilor se află în UE".

Aceste declaraţii îndrăzneţe au oferit speranţe pentru o regiune care încă se învârte în contextul creat de efectele războaielor anilor '90. Corupţia a rămas endemică, statul de drept este fragil şi instituţiile democratice sunt slabe, dar a existat un sentiment de progres inevitabil. Claritatea mesajelor Occidentului a servit drept stimulent pentru procesul de reformă din toate entităţile din Balcanii de Vest.

Turcia a devenit recent unul dintre cei mai importanţi parteneri comerciali ai Serbiei, în ciuda animozităţilor vechi şi a sprijinului puternic pentru independenţa Kosovo.
Din 2009, Ankara a lucrat ambiţios pentru consolidarea influenţei sale politice în regiune prin investiţii, cooperare în mediul cultural, ajutor umanitar, contacte religioase cu bosniacii din Sandžak şi discuţiile mediate de la Ankara, între BiH şi Serbia. Interferenţa turcă a devenit mai vizibilă după tentativa de lovitură de stat din 2016, când Ankara a început să preseze liderii locali de la Belgrad şi Novi Pazar pentru a închide organizaţiile güleniste şi să extrădeze rapid solicitanţii de azil politic kurzi, o astfel de atitudine conducând la creşterea criticilor la adresa politicii preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdoğan, în Serbia şi la pierderea unor procente în susţinerea bosniacilor din Sandžak în timpul alegerilor prezidenţiale din 2018. Bazându-se pe legături istorice profunde şi afinităţi culturale, Turcia a menţinut relaţii strânse şi bine dezvoltate cu BiH, în special cu bosniacii musulmani şi, în mod asemănător cu Rusia, se bazează pe legături strânse cu liderii politici.

Turcia este un partener comercial important şi perceput ca fiind unul dintre principalii investitori în BiH dar, cu toate acestea, ocupă doar locul 11 ​​în ceea ce priveşte investiţiile economice. Abordarea turcească de "soft power" acordă o atenţie deosebită cooperării culturale, religioase şi academice, prezenţa turcă în spaţiul public al BiH fiind una foarte accentuată.

Turcia se dovedeşte a fi un jucător important în diferite domenii ale vieţii sociale din Macedonia de Nord, acest lucru nefiind surprinzător, având în vedere istoria lungă a Macedoniei de Nord sub Imperiul Otoman, dar şi minoritatea turcă importantă care are şi formaţiuni politice şi reprezentanţi în plan legislativ şi executiv.

Statele din Golf, în special Emiratele Arabe Unite, au fost înfăţişate ca investitori importanţi în Serbia din anul 2012. Ca şi în cazul Turciei, cooperarea economică s-a dezvoltat în ciuda vechilor ostilităţi generate de  relaţionarea unor state din Orientul Mijlociu cu populaţia musulmană din regiune împotriva Serbiei în timpul conflictelor din anii '90 sau sprijinului lor pentru declararea independenţei Kosovo. Legăturile politice strânse între liderii politici, cum ar fi cele dintre Aleksandar Vučić şi Mohammed bin Zayed, au deschis uşa pentru investiţii din Emiratele Arabe Unite şi au impulsionat economia Serbiei. Deşi Emiratele Arabe Unite au investit în aviaţie, construcţii şi activităţi desfăşurate în mediul urban şi agricultură, coloana vertebrală a cooperării cu statele din Golf este exportul de muniţie şi arme din Serbia. Într-un astfel de context, majoritatea proiectelor şi investiţiilor anunţate nu au fost niciodată efectiv implementate, un alt punct critic referitor la dezvoltarea prezenţei ţărilor islamice în Serbia fiind considerat a fi răspândirea salafismului radical şi recrutarea a zeci de cetăţeni sârbi din regiunea Sandžak la grupuri jihadiste din Irak şi Siria.

De asemenea, legăturile Iranului cu Serbia au crescut recent, pe măsură ce ambele ţări au reluat relaţiile diplomatice în anul 2015, după aproape 30 de ani. Cu toate acestea, în ciuda existenţei Centrului Cultural al Republicii Islamice Iran, din Belgrad, sau
răspândirea moderată recentă a islamului şiit în regiunea Sandžak, implicarea şi influenţa Iranului rămâne în continuare una marginală.

Statele Golfului şi Iranul au o prezenţă limitată în plan politic şi economic în BiH, prezenţa lor fiind cea mai accentuată în timpul şi după război (1992-1995), înregistrând o revenire lentă mai ales în perioada slăbirii prezenţei UE şi SUA din regiune. Emiratele Arabe Unite au devenit chiar al 3-lea cel mai mare investitor din ţară.

Angajamentul statelor din Golf şi Iran în Macedonia de Nord este, la fel, unul redus. Relaţiile culturale sunt limitate în mare măsură la Centrul cultural iranian, cu sediul la Belgrad şi la un Centru islamic asociat statelor din Golf care găzduieşte predici religioase. De asemenea, legăturile economice ale Macedoniei de Nord cu statele din Golf şi Iran sunt scăzute, deşi aceasta este o problemă pe care guvernul Macedoniei de Nord a încercat să o remedieze recent.

Concluzionând, putem afirma că influenţa economică, politică şi ideologică a actorilor internaţionali importanţi care îşi fac simţită prezenţa în regiunea Balcanilor de Vest în competiţie cu Uniunea Europeană (UE), Alianţa Nord-Atlantică (NATO) şi SUA,  a crescut semnificativ în ultimii ani, aceşti actori fiind Rusia, China, Turcia şi alte state din Orientul Mijlociu.

Prezenţa multor actori cu interese divergente în spaţiul balcanic fragmentat post-conflict demonstrează că situaţia din regiune ar fi evaluată mai corect nu ca parte a paradigmei competiţionale "Rusia-Occident" sau "Rusia-Occident-China", ci în cadrul paradigmei competiţiei multilaterale.

Rusia, China, Turcia şi statele din Golf şi-au crescut prezenţa în Balcanii de Vest în ultima perioadă, folosind o gamă largă de mijloace şi vizând diferite domenii şi zone la niveluri diferite în funcţie de interesele proprii. În pofida percepţiei pozitive la nivelul a diverse segmente ale populaţiei locale din Balcanii de Vest, nu există argumente care să susţină consolidarea la nivel statal şi regional a percepţiei că aceşti actori internaţionali menţionaţi anterior ar putea oferi o alternativă reală la procesul de integrare europeană şi euro-atlantică pentru Balcanii de Vest.

Comparativ cu prezenţa turcă şi rusă în Balcanii de Vest, activitatea chineză în regiune este un fenomen relativ nou şi care se axează în principal pe domeniul economic.

Deşi prezenţa politică chineză s-a limitat până acum la sprijinul Serbiei în ceea ce priveşte problema Kosovo, activităţile sale economice desfăşurată în regiune par a construi şi legături politice, iar implicarea chineză în politică şi cultură este deja sesizabilă. Există, de asemenea, mai multe dezavantaje ale implicării economice chineze, în special proiectele sale de infrastructură mari, care ar putea ameninţa, prin creşterea nivelului de dependenţă pe termen lung, întreaga regiune a Balcanilor de Vest.