19 august 2018

Demonstraţie de forţă a Rusiei la adresa Ucrainei şi a NATO (O fregată rusă a lansat o rachetă navală în nord-vestul Mării Negre)

Sandu Valentin Mateiu

Prin închiderea, pentru 24 de ore, a spaţiului maritim dintre Crimeea şi Insula Şerpilor şi lansarea în această zonă a unei rachete anti-navă de către una dintre cele mai moderne nave ale Flotei Mării Negre, fregata Amiral Grigorevici, Rusia a transmis un mesaj clar despre cine are superioritatea navală (command of the sea) în spaţiul nord-vestic al Mării Negre, poarta de acces a Ucrainei la restul Mării Negre, Gurile Dunării, respectiv Marea Mediterană. Lansarea rachetei navă-navă Kalibr în acest raion reprezintă inaugurarea de către Rusia a demonstraţiilor de forţă într-un spaţiu aeronaval contestat, vital pentru Ucraina, dar şi frontieră nerecunoscută[i] a Zonelor Economice Exclusive (ZEE) ale Rusiei şi României, respectiv NATO. Venită pe un trend de creştere a activităţilor militare ruse în spaţiul aeronaval nord-vestic, respectiv a regiunii înconjurătoare (Transnistria, Crimeea, dar şi în războiul din Donbas), acţiunea reprezintă depăşirea unui prag în activităţile navale din zona de înfruntare dintre Ucraina şi Rusia din vestul Mării Negre şi difuzarea aici a tensiunilor navale din Marea Azov, dar şi o provocare la adresa securităţii maritime a României.

Sursă foto: Mediafax

 

 

 

În cazul evenimentului în discuţie, distanţa pe care a fost lansată racheta, de doar 40 mile marine (aproximativ 80 km), este suspect de mică. Probabil, motivul este necesitatea asigurării securităţii (în situaţia în care racheta devia de la curs), având în vedere spaţiul limitat în care s-a tras şi proximitatea uscatului, trădând faptul că raionul a fost ales din considerente politice, nu militare.

În comunicat, se precizează că fregata Amiral Grigorovici, intrată în compunerea flotei în 2016, a executat misiuni în Marea Mediterană, ocazie cu care a executat trageri de artilerie. Apare întrebarea de ce „Amiral Grigorovici” nu a executat în Marea Mediterană lansarea de rachete Kalibr, fie şi de croazieră, în condiţiile în care Rusia a trimis acolo până şi micuţele corvete Buyan M să lanseze rachete Kalibr asupra unor ţinte din Siria. Probabil, fiind prima din clasa sa, fregata Amiral Grigorevici a întâmpinat probleme privind integrarea sistemului de rachete Kalibr.

De asemenea, în comunicat se precizează că această lansare nu reprezintă o noutate în Marea Neagră: în octombrie 2017, submarinele din clasa Kilo II proiect 636.3, „Rostov pe Don” şi „Novorossisk”, au executat lansări de rachete Kalibr în Marea Neagră (dar în alte raioane maritime, departe de ZEE a României!).

 

Poligonul maritim închis pentru executarea lansării

În prealabil, Rusia a anunţat ca arie închisă pentru exerciţii militare un raion maritim care se întindea de la Crimeea până la Delta Dunării, respectiv Insula Şerpilor (exceptând apele teritoriale aferente acesteia), pe data de 15.08, între orele 07.00 – 20.00.

 

Harta vorbeşte de la sine: Rusia a blocat accesul Ucrainei spre restul Mării Negre. Astfel, raionul pleacă din vestul Crimeii, inclusiv apele terioriale ale acesteia, până la apele teritoriale ale Ucrainei, aferente Insulei Şerpilor. Raionul acoperă ZEE a Ucrainei şi pe cea a Crimeii. Raionul se suprapune peste rutele maritime (marcate cu albastru punctat pe hartă) din Est (de la Odessa spre estul Mării Negre) şi parţial peste cele din Vest (Odessa – Bosfor). Foarte probabil, închiderea raionului a determinat schimbări ale traseelor navelor comerciale din zonă. Dar mai important decât ce s-a întâmplat, este ceea ce s-a sugerat: Rusia poate închide aproape complet, atunci când va dori, accesul Ucrainei către Marea Neagră, respectiv Gurile Dunării.

Acum se explică şi grija ucrainenilor pentru apărarea Insulei Şerpilor (în trecut, au fost efectuate exerciţii de apărare a acesteia): dacă Rusia va ocupa Insula Şerpilor (ulterior, va găsi o explicaţie, aşa cum a găsit şi pentru încălcarea legilor internaţionale, respectiv a Memorandumului de la Budapesta după ocuparea şi anexarea Crimeii) accesul maritim al Ucrainei din Odessa va fi blocat. Deja, în Marea Azov, accesul este controlat de Rusia, la strâmtoarea Kerci. Astfel, fără scenariul unei invazii majore, Rusia ar transforma Ucraina într-o ţară, practic, fără ieşire la mare. Etapa următoare, care ar da lovitura de graţie Ucrainei nu ar fi marea invazie, pe care Rusia nu şi-o poate permite, ci doar ocuparea Odessei şi a Bugeacului (cu o parte importantă a populaţiei rusofonă şi rusofilă), cu extindere către Mikolaev. În acest mod, proiectul Novorossia ar fi îndeplinit cu eforturi militare şi politice minime (costul politic pentru „o revoltă” la Odessa şi o intervenţie de ajutorare a „separatiştilor” de către trupele ruse din Crimeea ar fi mult mai mic decât o invazie în toată regula din Donbas spre Crimeea, respectiv de aici spre Odessa).  

Pentru România, problema este „la orizont”: nerecunoscând ocuparea şi anexarea Crimeii de către Rusia, nu poate recunoaşte nici ZEE a Crimeii ocupate de Rusia, deci delimitarea celor două ZEE, respectiv limita dintre cele două nu poate fi recunoscută de partea română decât ca vecinătate cu „ZEE a Crimeii, parte a Ucrainei”. Dar, într-o situaţie concretă, cu cine va discuta despre linia de delimitare? În plus, trebuie să ne aşteptăm oricând ca Rusia să lanseze formula: „la Haga nu am fost noi, ci ucrainienii, aşa că nu recunoaştem linia de demarcaţie a ZEE”. Un asemenea scenariu pare îndepărtat, dar e bine să îl avem în vedere. De această dată, raionul de tragere a fost mai la nord de ZEE a României, dar nu avem nici o garanţie că, data viitoare, raionul nu va fi extins către sud.

 

Aspecte militare

Lansarea reprezintă un succes: fregata Amiral Grigorevici, „a intrat în rândul lumii” executând o lansare reuşită în cadrul exerciţiului. La nivel tactic, dificultăţile au fost multiple: lansarea într-un spaţiu relativ redus (lungime de 200 mile marine), mic, în comparaţie cu raza de acţiune a rachetei, dublată de pericolul unui eşec cu consecinţe importante, având în vedere faptul că zona de litoral învecinată este relativ populată. În plus, lansarea într-un asemenea raion, mult spre vest faţă de poligoanele clasice ale Rusiei din Marea Neagră (la sud-est de Crimeea, respectiv spre Novorossisk) creşte pericolul obţinerii de către adversar a unor date, inclusiv ELINT, despre rachetă şi platforma navală care a lansat-o, mai ales că zborurile avioanelor de cercetare radio-electronică NATO sunt frecvente în regiune.

Tot la nivel militar, trebuie remarcat că replica rusă la comunicatul britanic privind interceptarea a şase bombardiere Su 24 în Marea Neagră, constând în afirmaţia că „nu au fost şase Su 24, ci patru bombardiere de alt tip” arată că Rusia îşi permite să atragă atenţia asupra faptului că avioanele britanice nu au făcut  identificarea vizuală, ci doar pe cea radar, de fapt, arătând că timpul de reacţie al lanţului NATO, de la detectarea de către sezor (radar, ajutat de alte mijloace de avertizare timpurie) până la luarea deciziei şi lansarea avioanelor nu este destul de redus ca să permită interceptarea reală, cu identificarea vizuală.

De fapt, Rusia a transmis faptul că are pretenţia că deţine nu numai  supremaţia navală, dar şi pe cea aeriană în spaţiul aero-naval din nord-vestul Mării Negre. Este de domeniul evidenţei că efectele unui sistem extins ca cel A2AD din Crimeea (format dintr-un sistem de supraveghere aeriană şi navală şi de apărare antiaeriană, respectiv anti-navă şi de forţe serioase aeriene tactice, la care se adaugă aviaţia strategică) poate fi contracarat de un sistem de supraveghere a spaţiului aerian şi de apărare antiaeriană avansată numai în măsura în care acesta este performant (asta însemnând de la avioane moderne, capabile să lupte în reţea, până la piloţi, operatori radar şi comandanţi foarte buni). 

Este interesant de remarcat, în privinţa înzestrării Flotei Mării Negre, faptul că, exact în această perioadă, în care Amiral Grigorevici a executat lansarea, a treia fregată din această clasă, fregata Amiral Makarov, a început (18.08) marşul din Marea Baltică, unde a fost construită şi a efectuat testele şi certificările, spre Marea Neagră, respectiv Crimeea (cu menţiunea că, probabil, ar putea să efectueze tragerile reale din Marea Mediterană spre ţinte din „poligonul Siria”).

 

Aspecte politice

Tocmai pentru că ridica atâtea probleme tactico-tehnice, apare întrebarea de ce totuşi Rusia a preferat să facă lansarea unei rachete în acest raion, unul neobişnuit, dacă privim în perspectivă. Răspunsul nu este decât politic: Kremlinul a decis că este momentul să dea o lecţie Ucrainei, dar şi României, demonstrând că „face ce vrea” în vestul Mării Negre, dar, mai ales, că poate bloca accesul maritim al Ucrainei la restul Mării Negre.

Ucraina şi Rusia au avut, anterior, incidente în zonă, de la capturarea de către Rusia a unor platforme navale până la interceptări reciproce ale navelor. Chiar şi lansări de rachete în proximitatea zonei au mai avut loc, cele de pe sistemele de baterii de coastă Bastion. Dar o asemenea lansare, cu blocarea accesului maritim prin raionul desemnat, reprezintă un precedent.

Contextul este relevant: Rusia este în situaţia bizară în care are SUA ostile, cu noi sancţiuni aplicate, dar o Administraţie Trump deschisă spre dialog, în frunte cu un preşedinte prietenos Rusiei, Donald Trump (încă nu se ştie de ce, dar se cam bănuieşte motivul). Încercând să capitalizeze cât mai poate din înţelegerile de la Helsinki, Kremlinul pregăteşte întâlnirea şefilor consiliilor de securitate naţională în vederea discutării tuturor problemelor, de la Siria şi Iran, la Ucraina şi controlul armamentelor (new START, la nivelul controlul armamentelor nucleare, dar şi INF, pe care Rusia l-a încălcat, deşi nu recunoaşte).

În Ucraina, Rusia a intensificat acţiunile militare: în Donbas s-a ajuns la tiruri de artilerie grea (calibru 120mm), respectiv aruncătoare reactive GRAD. Mai mult, dronele OSCE au detectat patru sisteme de luptă radiolelectronică ruseşti dislocate în Donbas. În Transnistria, trupele ruse GOTR şi cele separatiste au executat un exerciţiu de forţare a Nistrului, acţiune agresivă care ar avea ca obiectiv, în situaţia reală, atacarea Chişinăului. De asemenea, în Marea Neagră a intrat o navă militară americană de transport, după ce, anterior, intrase un distrugător (cu sistem) AEGIS, deşi acesta nu mai reprezintă un eveniment, având în vedere desele intrări ale navelor NATO în Marea Neagră.

 

Concluzii

Rusia a considerat că a venit momentul „să deschidă” şi teatrul de operaţi aero-naval din nord-vest, cel mai important în ecuaţia războiului cu Ucraina, respectiv a confruntării cu NATO, prin executarea unei lansări de rachete care a blocat aproape complet, timp de 24 de ore, accesul maritim al Ucrainei. Rusia a vrut să demonstreze că deţine, incontestabil, supremaţia navală şi aeriană în această zonă strategică, vitală pentru Ucraina şi „de frontieră” cu NATO.

Ucraina a receptat mesajul şi a replicat prin testarea unui sistem de rachete anti-navă lansate de pe bateriile de coastă. În condiţiile în care nu poate contesta supremaţia navală rusă în zona de nord-vest a Mării Negre, Ucraina încearcă să limiteze această supremaţie, îngrădind libertatea de acţiune a navelor ruse (Sea Denial). Acelaşi lucru îl va obţine şi România, după achiziţionarea noilor baterii de rachete de coastă.

Pentru România, lecţia este clară: trebuie dezvoltate, cu adevărat, forţe navale şi aeriene capabile să ne apere interesele, de la descurajarea unui eventual agresor, la asigurarea securităţii în apele teritoriale, dar şi în ZEE.  

Proverbul românesc „să taci şi să faci” este valabil, o înzestrare şi o pregătire reală fiind de preferat declaraţiilor hazardate (sau greşite!), dar nici cel rusesc „Что русскому хорошо, то немцу – смерть ?” (oare tot ce e bun pentru rus înseamnă moarte pentru neamţ ?) nu trebuie exclus: mijloacele militare, strict necesare, trebuie dublate de o politică externă inteligentă, rămânând cu fermitate loiali aliaţilor noştri, dar căutând dialogul, chiar şi cu un stat potenţial agresor. Fireşte, numai în măsura în care este posibil şi în termeni corecţi.

 

 

 

 

 


[i] Nerecunoaşterea anexării Crimeii, implicit a apelor teritoriale aferente, respectiv a Zonei Economice Exclusive.

[ii] Conform convenţiilor internaţionale, navele sunt avertizate prin anunţarea prealabilă în reţeaua radio care transmite pericolele, respectiv exerciţiile aero-navale, dublată de avertismentele navelor care asigură paza poligonului. Navelor nu le este interzisă intrarea în zona restricţionată, dar o fac pe riscul propriu, putând deveni ţinta accidentală a rachetelor şi proiectilelor care sunt lansate, respectiv trase în poligon.