20 noiembrie 2020

Cinci state membre NATO îşi unesc forţele pentru dezvoltarea elicopterelor medii multirol de ultimă generaţie

Andreea Soare

Germania, Franţa, Grecia, Italia şi Marea Britanie au anunţat, pe 19 noiembrie, lansarea proiectului multinaţional privind dezvoltarea Capabilităţilor Elicopterelor de Ultimă Generaţie, anunţă NATO.

Sursă foto: NATO

Proiectul este dedicat modernizării elicopterelor existente şi reprezintă unul dintre Proiectele de Mare Vizibilitate ale NATO.

Mai multe capabilităţi ale elicopterelor medii multirol, folosite în prezent de către aceşti aliaţi, îşi vor încheia ciclul de viaţă în perioada 2035-2040, fiind necesară înlocuirea acestora. Proiectul NATO are drept scop găsirea unei soluţii pentru aceste îndeplinirea unor astfel de nevoi, prin punerea în practică a unor inovaţii recente în domeniul tehnologiei, în materie de metode de producţie, precum şi de concepte operaţionale, se arată în comunicatul NATO.

Astfel, în următorii ani, experţii acestor cinci ţări vor începe să lucreze la acestea, începând cu definirea unui plan de cooperare pe mai multe faze.

Prin urmare, Ministerele Apărării din statele menţionate au semnat o Scrisoare de Intenţie pentru dezvoltarea unei capabilităţi noi pentru elicoptere.

„Prin investirea în resursele noastre şi prin conectarea iniţiativelor de dezvoltare pe care le avem într-un cadru multinaţional, ne asigurăm că Aliaţii sunt echipaţi cu cele mai bune capabilităţi disponibile, care ajută la menţinerea tehnologiei de top a NATO”, a declarat Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană.