Cinci persoane au fost rănite după ce un atacator a deschis focul în oraşul Syracuse din SUA
Bianca PavalucaCinci persoane cu vârste cuprinse între opt şi 35 de ani au fost rănite joi în oraşul american Syracuse, după ce un atacator a deschis focul în timpul unei comemorări în familie, au anunţat autorităţile locale, citate de BBC şi Reuters.
Conform martorilor, membrii familiei împuşcate organizau o festivitate de comemorare a cuiva decedat recent. Nicio persoană nu a suferit răni care să îi pună în pericol viaţa.
Incidentul a avut loc joi, după ora locală 21.00 (vineri, 4.00, ora României) pe strada Midland din oraşul Syracuse din statul New York.
Poliţiştii au transmis că împuşcăturile au venit de pe partea cealaltă a străzii, dar nu au comunicat momentan motivul.
„Este un eveniment tragic. Aşa ceva nu se poate întâmpla în comunitatea noastră” a declarat Frank Fowler, şeful poliţiei din Syracuse.
Oraşul Syracuse se află la aproximativ 402 kilometri nord-vest de New York.
Foto: 123rf