CIA a recrutat un pilot să prăbuşească avionul în care se afla fratele lui Fidel Castro. Agenţia a desecretizat mai multe documente
Gabriel NegreanuCIA a făcut prima sa încercare de a-l asasina pe fratele lui Fidel Castro în 1960, oferind 10.000 de dolari unui pilot care zboară cu Raul Castro de la Praga la Havana pentru a produce un „accident”, conform documentelor declasificate publicate vineri noaptea, realtează Yahoo News.
Pilotul Jose Raul Martinez, care fusese recrutat de CIA, a cerut şi a primit asigurarea de la agenţie că cei doi fii ai săi vor primi acces la studii superioare în cazul în care va muri în timpul operaţiunii, potrivit documentelor publicate.
După ce Martinez a plecat la Praga, sediul CIA din Statele Unite a transmis staţiei sale din Havana să anuleze misiunea.
În acel moment, pilotul era deja în afara ariei în care putea fi contactat şi nu a primit informaţia. Când s-a întors în Cuba, Martinez le-a spus celor de la CIA că „nu a avut nicio ocazie să aranjeze un accident, aşa cum au discutat”.
Complotul a ieşit la iveală în timp ce Raul Castro, fratele în vârstă de 89 de ani al liderului revoluţionar Fidel Castro, se pregăteşte să părăsească politica cubaneză renunţând la funcţia de şef al Partid Comunist din Cuba.
Plecarea lui Raul pune capăt la aproape şase decenii în care puterea a fost deţinută de membrii ai familiei Castro Cuba.
Fidel Castro a sfidat 11 preşedinţi americani şi a supravieţuit numeroaselor comploturi de asasinare - 638 conform Guinness World Records - precum şi o încercare eşuată de invazie în 1961 când 1.400 de persoane care au fost instruite şi finanţate de CIA au aterizat în Golful Porcilor în încercarea de a răsturna regimul comunist.