17 august 2022

China trimite trupe în Rusia pentru exerciţiul militar „Vostok”

Andreea Soare

Trupele militare chinezeşti vor merge în Rusia pantru a participa la exerciţii comune conduse de militarii ruşi şi la care vor participa şi trupe din India, Belarus, Mongolia, Tadjikistan şi alte ţări, scrie Reuters, potrivit unui anunţ al Ministerului chinez al Apărării.

Sursă foto: Profimedia

Ministerul Apărării din China a ţinut să precizeze că exerciţiile comune „nu au legătură cu situaţia regională şi internaţională”, făcând, cel mai probabil, referire la războiul din Ucraina şi la tensiunile recente dintre SUA şi China.

Exerciţiul „Vostok” se desfăşoară între 30 august şi 5 septembrie, cu trupele Districtului Militar de Est. Pe lângă trupele terestre, vor participa şi forţele aeropurtate şi vor fi utilizate avioane militare de transport. Moscova nu a anunţat restul ţărilor participante la acest exerciţiu. Ultimul exerciţiu militar „Vostok” a avut loc în 2018, în anul în care China a participat pentru prima dată.

„Scopul este întărirea cooperării prietenoase şi practice cu armatele ţărilor participante, îmbunătăţirea nivelului de colaborare strategică între ţările participante şi întărirea abilităţii de a răspunde la mai multe ameninţări de securitate”, a transmis Ministerul chinez al Apărării.

Ministerul rus al Apărării a negat, la momentul anunţării exerciţiului (în iulie), că şi-ar mobiliza forţele pentru a-şi întări atacurile din Ucraina, spunând că „doar o parte din armata rusă a fost implicată în operaţia militară specială”. De asemenea, ministerul preciza că numărul „militarilor care sunt dislocaţi în Ucraina este suficient pentru a-şi îndeplini responsabilităţile”, subliniind că armata nu a anulat niciunul dintre exerciţiile pe care le avea plănuite înainte de invazie.