China şi Filipine

Săptămâna trecută, preşentele filipinez Ferdinand Marcos Jr. l-a vizitat pe preşedintele Xi Jinping în China, unde au căzut de acord asupra cooperării în domeniul operaţiilor de pace şi securitate şi al dezvoltării de depozite de gaz şi petrol în Marea Chinei de Sud. La suprafaţă, aceasta pare o întâlnire diplomatică de rutină, însă faptul că a avut loc ascunde ceva. Relaţiile dintre Filipine şi China au fost tensionate în trecut, Beijingul fiind nemulţumit de legăturile Manilei cu SUA, iar Manila fiind furioasă din cauza faptului că Beijingul dă târcoale apelor sale teritoriale.

Detensionarea relaţiilor dintre aceste două state relevă ceva din dinamica relaţiei dintre China şi SUA. Problema strategică a Chinei este că depinde de comerţul internaţional, în special pentru minerale, şi de exporturi, mai ales de SUA. Exporturile reprezintă în jur de 20% din PIB-ul Chinei.

Prin urmare, cel mai important imperativ al Chinei este menţinerea exporturilor, iar cea mai mare ameninţare faţă de exporturile sale este interzicerea accesului Chinei la căile de navigaţie globale. Porturile din coasta de est a Chinei sunt cheia economiei chineze. Dacă acestea ar fi închise sau i s-ar interzice Chinei  accesul acolo, economia chineză ar fi cel puţin perturbată, dacă nu chiar distrusă.

Există o percepţie în SUA şi în alte locuri potrivit căreia China este o naţiune posibil ofensivă. În realitate, este o naţiune defensivă. Frica ei este că SUA ar putea încerca, prin acţiuni militare sau altele, să închidă porturile Chinei sau să împiedice navelor sale să transporte bunuri. Acest lucru face China să aibă o strategie militară care să limiteze accesul SUA la Marea Chinei de Sud şi să îşi asigure accesul la Pacific.

Insulele care se întind din Taiwan până în Indonezia reprezintă cheia rezolvării problemei strategice a Chinei. Insulele oferă un pasaj limitat în Pacific şi sunt întratât de înguste încât forţele navale americane ar putea bloca golurile mici pe care le creează. Acest lucru reprezintă un punct al discuţiilor cu privire la intenţiie Chinei faţă de Taiwan. O invazie a Taiwanului ar cere forţe amfibii care să se mute de-a lungul Strâmtorii Taiwan, unde ar fi vulnerabile rachetelor antinavă americane sau taiwaneze.

Beijingul s-ar strădui să diminueze o invazie eşuată, desigur, însă şi dacă operaţia ar avea succes, nu ar schimba provocările geografice ale Chinei. Beijingul nu trebuie să controleze Taiwanul, ci strâmtorile la nord şi sud de Taiwan. Ruta nordică este străjuită de o Japonie puternică, cu o forţă construită pentru a bloca aventura Chinei. Controlarea Taiwanului nu va schimba acest lucru. Nici nu va schimba realitatea că rutele nordice şi sudice din jurul Taiwanului sunt ape deschise, care ar putea găzdui arme cu rază lungă de acţiune.

Cel mai interesant gol este de 965 de km, dintre Taiwan şi Filipine. Este un pasaj mai mare, care este mai dificil de închis. Acelaşi lucru ar putea fi spus şi despre distanţa de 480 de km la sud de Filipine şi Indonezia. Desigur,  faptul că Filipine este o adunare de insule creează mai multe rute pe care China le râvneşte. Spre deosebire de rutele nordice, cele sudice cer o distribuire mai rară a forţelor defensive. Iar dacă China ar avea acces la Filipine, ar putea să îşi disloce aeronave şi rachete ca o altă ameninţare şi variabilă nesigură.

Cheia este obţinerea unei înţelegeri cu Filipine. Beijing şi Manila au mai multe motive pentru a nu avea încredere una în cealaltă, aşadar aceste negocieri nu sunt nici măcar începutul unor planuri mai serioase. Dacă discuţiile devin serioase, SUA au multe modalităţi pentru a le combate, desigur, însă ridică întrebări cu privire la costuri şi intenţii. China ar putea plăti un preţ foarte mare pentru accesul la Filipine, pentru că valorează mai mult decât Taiwanul şi probabil că nu ar trebui să lupte sau să piardă un posibil război. Filipine s-ar putea să nu elibereze China complet de primul lanţ de insule, însă este imposibil să nu ne gândim că Beijingul visează la asta. Manila ar putea fi mulţumită să aştepte, întrebându-se ce fel de beneficii poate obţine de la SUA pentru un posibil refuz al ofertei Chinei.

Deloc întâmplător, comandantul Marinei SUA a anunţat luni un program pentru pregătirea filipinezilor pentru război, alături de Japonia. Este neclar ce înseamnă asta. Nu există intenţia de a porni un război, ci de a preveni unul. Ce este clar este că întâlnirea Chinei cu Marcos a dat alarma la Washington.