China refuză comunicarea militară cu SUA. Pentagonul avertizează că un incident poate duce la război în lipsa dialogului
Florin JipaNiciodată de la terminarea celui de Al Doilea Război Mondial nu a fost o situaţie atât de tensionată între două mari puteri militare, cum este acum între China şi Statele Unite, arată The Wall Street Journal într-o analiză. China refuză categoric o linie militară directă cu SUA, situaţie în care s-ar evita un conflict într-un moment de tensiune în care s-ar afla cele două armate. Chiar şi în timpul perioadei Războiului Rece, o astfel de linie a existat la nivelul şefilor armatei celor două ţări.
Conform oficialilor chinezi, comunicarea militară ar crea o oportunitate pentru SUA să sprijine în continuare Taiwanul şi să navigheze prin Strâmtoarea Taiwan, zonă considerată de Beijing drept ape teritoriale, dar nerecunoscute de celelalte state occidentale, inclusiv SUA.
China a renunţat la comunicarea militară cu SUA în vara anului 2022, ca represalii după vizita preşedintelui Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi la Taipei. Atunci, Ministerul chinez al Apărării a transmis că „partea americană trebuie să poarte întreaga responsabilitate şi să suporte consecinţe grave pentru aceasta.”
Linia militară fusese stabilită din 2008, dar funcţiona oricum cu greutate, deoarece partea chineză refuza comunicarea în situaţii tensionate, sau dura zile până se ajungea la dialog. Cel mai probabil, şeful armatei chineze şi alţi oficiali militari evitau dialogul direct.
În ultimul incident, din luna februarie, când Statele Unite au doborât un balon chinezesc de spionaj, oficialii chinezi au refuzat să discute la telefon cu şeful Pentagonului, Lloyd Austin.
Partidul Comunist Chinez insistă pe politica „O singură Chină” şi consideră insula Taiwan, guvernată democratic, drept parte a teritoriului chinez şi a promis la ultimul congres unificarea, inclusiv militară.
În condiţiile unei prezenţe militare crescute în jurul insulei, orice incident militar se poate transforma într-un conflict, dacă nu sunt canale de comunicare deschise pentru a soluţiona paşnic situaţia, consideră oficialii americani.
În luna aprilie au crescut incursiunile navale şi aeriene ale Chinei în apropierea Taiwanului, în timp ce armata chineză a simulat un asalt al Taiwanului, folosind o grupare de nave conduse de portavionul Shandong, când a fost stabilit şi un nou record de decolări şi aterizări, peste 600, conform armatei Japoniei care a monitorizat manevrele.

Foto: Incursiunile avioanelor chineze în Zona de identificare aeriană a Taiwanului. Sursă: Damien Symon
În timpul exerciţiului Chinei intitulat „Joint Sword”, ministrul Apărării din Taiwan a declarat că aeronavele J-15 au pătruns pentru prima oară în Zona de Identificare a teritoriului insulei.
Conform unor reviste militare chineze, grupările de nave ale celor două portavioane, Shandong şi Liaoning, au un rol vital în atacarea şi ocuparea Taiwanului, ele având o misiune vitală pentru succesul operaţiei militare, realizarea unei blocade pentru a ţine departe navele americane şi japoneze cu provizii pentru armata Taiwanului.
De asemenea, în regiunea Asia - Pacific, Statele Unite au dislocată cea mai mare flotă a lumii, Flota a 7-a, parte a Flotei Pacificului, cu 70 de nave, 150 de aeronave şi peste 25.000 de marinari şi infanterişti marini.