China poate bloca procesul de reluare a cooperării SUA cu Uniunea Europeană

La data de 30 decembrie 2020, cu ocazia unei conferinţe de presă desfăşurate on-line, Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, Preşedintele Consiliului European, Charles Michel. Preşedintele Chinei, Xi Jinping, Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au semnat EU-China Comprehensive Agreement on Investment (CAI) considerat a fi un mecanism care să permită investiţiile Chinei în Uniunea Europeană.

Acest acord a fost pregătit de Uniunea Europeană şi China timp de 6 ani. El a fost impulsionat de modul în care Administraţia Trump a tratat relaţiile cu Uniunea Europeană. De altfel, vizita d-nei Angela Merkel imediat după retragerea SUA (în timpul Administraţiei Trump) din acordul nuclear cu Iranul avea tocmai acest motiv, cancelarul german căutând, în lipsa disponibilităţii de cooperare transatlantică, o soluţie în est.

La prima vedere, CAI pare a fi un tratat obişnuit de cooperare economică. În realitate, el ascunde multe capcane:

• Documentul este semnat, pe de o parte, de reprezentanţi ai unei uniuni de state democratice, ca şi de state cu o democraţie consolidată, şi, pe de altă parte, de un stat totalitar care încalcă permanent drepturile omului.
• Aceste semnături legitimizează statul totalitar China.
• Documentul nu prevede obligaţia Chinei de a semna un acord cu Organizaţia Internaţională a Muncii, permiţând transformarea, practic, în sclavi, a muncitorilor chinezi.
• Documentul nu prevede niciun fel de protecţie a drepturilor muncitorilor chinezi care lucrează pe teritoriul Europei.

În baza acordului semnat, China are dreptul de a folosi muncă forţată (sclavie). Ceea ce acum este posibil în zona uigură sau tibetană, ca şi pe teritoriul Chinei, va putea fi folosit şi în Europa la investiţiile făcute de China pe teritoriul european. În cazul în care aceste investiţii se vor face şi în alte state de pe bătrânul continent, legitimizarea unui stat totalitar va fi făcută şi de alte state.

Muncitorii tibetani sau uiguri sunt ţinuţi în condiţii mizere în tabere de muncă,

Salariile plătite sunt foarte mici, iar aceştia cu greu îşi pot întreţine familiile. Ei sunt, în fapt, sclavi ai lumii moderne, folosiţi la munci grele în construcţii, industria auto sau în culegerea bumbacului. Probabil că în investiţiile în Europa ei vor munci mai ales la  construcţii de infrastructură.

Datorită condiţiilor inumane de muncă, SUA şi Marea Britanie au interzis importul de bunuri fabricate în aceste condiţii. Cele două state nu importă bumbac sau produse de bumbac din China. Noul acord cu UE nu cuprinde aceste restricţii.

CAI este singurul acord internaţional de import de forţă de muncă care nu limitează numărul de muncitori străini pe teritoriul statului unde lucrează. Salariile foarte mici ce vor fi acordate acestora exclud, practic, angajarea de forţă de muncă autohtonă, ceea ce, probabil, va crea nemulţumiri şi reacţia sindicatelor. Durata contractelor este de cel puţin 3 ani.

Nefiind prevăzute niciun fel de drepturi pentru muncitorii chinezi, Uniunea Europeană se apropie de politica totalitară a Chinei de exploatare a forţei de muncă.

Întrucât în acord nu sunt prevăzute condiţiile de muncă pentru muncitorii chinezi, este posibil ca aceştia să fie obligaţi să respecte regulile companiei chineze pentru care lucrează. De exemplu, celor care lucrează deja pentru Huawei li s-au alocat spaţii la etaje diferite faţă de muncitorii europeni, relaţia cu aceştia fiind posibilă numai cu persoane desemnate. Nu sunt acceptate relaţii romantice cu persoane autohtone. Cei care vor încălca aceste reguli vor fi trimişi înapoi în China şi, probabil, nu vor mai primi viza de a părăsi ţara.

Din experienţa unor state asiatice şi africane, în care China a dezvoltat investiţii, nu au fost generate deloc locuri de muncă pentru localnici.

Susţinerea şi avantajele pe care Uniunea Europeană le oferă, conform CAI, investiţiilor chineze nu au fost acordate statelor aliate democratice: Marea Britanie, SUA, Australia, Coreea de Sud sau Japonia.

Acordul semnat nu este însă definitiv, el urmând să fie ratificat de Parlamentul European, unde reprezentanţii statelor europene îşi pot exprima punctul de vedere.

Jack Sullivan, consilierul de securitate naţională al Preşedintelui Biden, şi-a exprimat dorinţa ca, în ceea ce priveşte relaţiile cu China, liderii UE să se consulte cu SUA înainte de a lua o decizie de valoare globală. Până acum, aceasta nu s-a întâmplat, ci, dimpotrivă, procesul a fost accelerat.

Angela Merkel, care îşi va încheia în toamna anului 2021 mandatul de cancelar al Germaniei, a fost foarte eficientă în impulsionarea semnării CAI. Semnarea acordului a avut loc, în mod simbolic, în acelaşi timp cu semnarea de către UE a acordului BREXIT cu UE. În aceeaşi zi s-a încheiat şi mandatul Germaniei la conducerea Consiliului Uniunii Europene.

Toate acestea nu au fost întâmplătoare. Ca, încă, preşedintă a Consiliului UE, pe data de 30 decembrie 2020, d-na Merkel avea încă drept de semnătură pentru UE. În acelaşi timp, prin semnarea încheierii formale a acordului BREXIT, Marea Britanie, recunoscută ca având relaţii foarte bune cu SUA, nu mai avea nici un cuvânt de spus întrucât nu mai face parte din UE.

Prin decizia pe care a luat-o UE, impulsionată de Angela Merkel, şi cu susţinerea largă a lui Emmanuel Macron, a fost făcută o uriaşă breşă în lumea democratică. Chiar dacă relaţiile UE cu China vor fi strict comerciale, ele nu vor putea fi separate de consecinţele politice ale nerespectării celor mai elementare drepturi ale omului.

Ca un exemplu de consecinţe asupra securităţii europene, Huawei va putea să-şi deruleze întregul program în Europa afectând astfel comunicaţiile secretizate în NATO, cu consecinţe uşor anticipat.

Atitudinea UE faţă de SUA anulează şansa unei posibile refaceri a relaţiei transatlantice şi deschide perspectiva unei noi poziţii a Chinei în Europa. Conform CAI, aparent, China a făcut numeroase concesii. În realitate, politic, a câştigat enorm. Din acest acord, dacă este validat de Parlamentul European, vor avea de câştigat, în afara UE, China şi Rusia.

Este posibil, într-un scenariu cu valoare academică, ca Germania să folosească dezvoltarea relaţiilor cu China pentru a avea un câmp de negociere mai puternic în relaţia cu SUA.     

Din această acţiune a UE şi Chinei, se poate trage, încă o dată, concluzia că, pentru unele state, interesele economice primează în faţa principiilor democratice.