08 octombrie 2020

CHINA ÎNCEPE OFENSIVA EUROPEANĂ. PRIMA ŢINTĂ: STATELE CENTRAL ŞI EST-EUROPENE

Sergiu Medar

În cadrul competiţiei marilor puteri, care reprezintă principala caracteristică a evoluţiilor conflictuale actuale pe plan internaţional, Europa este o miză uriaşă din punct de vedere politic. De aceea SUA, China şi Rusia caută, folosind mijloace diferite, să-şi asigure atragerea opiniei publice europene în favoarea lor. SUA este avantajată de istoria recentă, când a fost alături de Europa Occidentală la marile conflagraţii ale lumii. Rusia este avantajată de proximitatea cu Europa, considerată de unii naţionalişti ruşi ca fiind o peninsulă a Eurasiei. China, dezavantajată atât de istorie cât şi de geografie, a început, cu răbdarea specifică genei, un proces continuu de apropiere de vechiul continent, încercând să-şi dovedească utilitatea şi bunele intenţii.

Sursă foto: Profimedia

Întreaga lume urmăreşte cu mare interes ascensiunea şi politicile  expansioniste ale Chinei, în toate domeniile. Este evident faptul că, în ultima decadă, ţara cu cea mai mare resursă umană din lume, s-a angajat, cu ambiţie, în competiţia marilor puteri, cu intenţia, declarată, de a detrona SUA, de pe poziţia de lider. China şi-a însuşit perfect dictonul divide et impera, deşi Machiavelli nu era chinez. Acest principiu este pe deplin aplicat de diplomaţia chineză, în vederea obiectivului principal de a devansa SUA în ierarhia mondială.

Administraţia Trump prin răcirea relaţiilor cu Europa, a oferit Beijingului noi oportunităţi pentru a îndepărta politic SUA de UE şi pentru a slăbi relaţia transatlantică. În Europa, China, a constatat că nivelul de dezvoltare al statelor Central şi Est-Europene (CEE) este mai scăzut, faţă de statele occidentale, şi, de aici, concluzia că interesele ţărilor CEE sunt diferite faţă de cele ale vestului Europei. Nevoile de investiţii ale acestor ţări sunt mai mari decât disponibilităţile financiare occidentale.

Valorificând oportunitatea momentului, Beijingul s-a implicat în gruparea intereselor acestor ţări în formatul 17+1. În acest scop, ministerul de externe al Chinei, a avut iniţiativa, formală, de a promova interesele de afaceri, şi relaţiile  de investiţii cu statele CEE. Ar fi o naivitate să considerăm că interesele chineze sunt pur economice. Componenta politică a acestor relaţii urmăreşte modificarea imaginii pe care China o are în lumea occidentală, încercând să atragă treptat aceste state în sfera de influenţă a Beijingului. Un rezultat bun pentru UE ar fi şi dacă statele CEE ar putea considera China, doar ca o variantă economică pentru marile proiecte. În acest format, va exista permanent suspiciunea de implicare treptată a Chinei şi în problemele politice ale statelor europene.   

Iniţiativa 17+1, ca formă de cooperare trans-regională între CEE şi China, este compusă din Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Macedonia de Nord, Muntenegru, Polonia, Romania, Serbia, Slovacia şi Slovenia la care se adaugă “+1”, China. Acest format a luat fiinţă în anul 2012, la primul său summit, ce a avut loc, nu întâmplător, la Budapesta, Ungaria fiind recunoscută ca având o politică destul de rar aliniată reglementărilor UE.   La summit-ul 17+1 ce a avut loc tot la Budapesta, în anul 2017, premierul chinez Li Keqiang a subliniat faptul că iniţiativa este un model complex de cooperare inter-regională . Au avut loc, anual, întâlniri la nivel decizional între statele membre ale iniţiativei 17+1. Realizările politice, economice, şi educaţionale sunt prezentate de către partea chineză ca succese ale programului, pe când UE consideră realizările din cei 8 ani de la înfiinţare ca fiind sub aşteptări.

Din punct de vedere politic, se poate menţiona că majoritatea analiştilor europeni consideră platforma 17+1 ca un mijloc al Chinei  de a diviza şi domina economic Europa, precizând, însă, şi faptul că aceasta este lipsită de substanţă. Pentru a ridica nivelul iniţiativei dar şi pentru a atrage atenţia lumii asupra importanţei programului, China a propus, în anul 2020, ridicarea nivelului de participare de la nivel de prim-ministru la cel de preşedinte.

Divizarea Europei nu este provocată de China, ea fiind doar unul din argumentele ce o provoacă. China, însă, o foloseşte în interesele sale.

China, consideră că, prin acest program, cooperarea dintre statele CEE şi China se dezvoltă conform cu intenţiile şi obiectivele pentru care acesta a fost creat. În vederea realizării acestora, componentele de natură: politică, economică şi societală, trebuie să acţioneze cu mai multă eficienţă, pentru ca discuţiile purtate să se concretizeze prin realizări.

17+1 nu este un for de discuţii şi acţiune multilateral, aşa cum nu este nici bilateral. El ar putea fi considerat ca un bilateralism multilateral. În mijlocul unui astfel de hub, de discuţii şi relaţii, se găseşte China. Statele CEE nu au însă prea multă disponibilitate de a discuta şi acţiona în acest format indiferent dacă acesta este 17 sau 17+1. 

Este evident faptul că, sub conducerea Partidului Comunist Chinez, care pune mult preţ pe această iniţiativă, China urmăreşte, în primul rând, scopul politic de a fi mai vizibilă în regiune. Crescând această vizibilitate, prin prezenţa în proiecte majore de infrastructură obiectivul pe termen al mediu al Chinei este de a deveni mai întâi o soluţie, iar după aceea soluţia pentru cooperarea multinaţională a statelor CEE. Pentru creşterea importanţei ca hub al Iniţiativei 17+1, China este interesată ca marile proiecte să fie negociate şi realizate cu participarea a cât mai multe state din regiune. În felul acesta, nu numai China îşi atinge obiectivele politice, dar şi UE devine interesată în coagularea obiectivelor regionale. De exemplu, în realizarea obiectivelor proiectului european al Iniţiativei celor trei mări, privind dezvoltarea comunicaţiilor rutiere, se înscrie perfect  şi proiectul chinez de construire a unei autostrăzi care să lege Budapesta de Belgrad şi Thessaloniki. Statele europene membre ale iniţiativei 17+1 sunt aceleaşi ca şi cele ale Iniţiativei celor trei mări.

Uniunea Europeană este, deci, interesată în participarea economică a Chinei cu proiecte în statele CEE, dar este deosebit de suspicioasă la interesele politice ale acesteia, de redresare a imaginii Chinei în Europa. Una fără alta, nu se poate!

Din punct de vedere politic, UE încearcă să folosească Iniţiativa 17+1 în favoarea sa prin multiplicarea efectelor, care, în conformitate cu Strategia de Securitate Europeană (2003), duc la aşa numitul multilateralism eficient. În felul acesta platforma, ce include statele CEE poate fi întoarsă în avantajul UE, întrucât aceasta ar putea să impună anumite limite în cooperarea cu China. Aceste limite sunt la unele produse ce includ tehnologii avansate care ar intra în competiţie cu produse similare fabricate în Europa sau tehnologii 5G care, deocamdată, din motive de asigurarea sănătăţii populaţiei sunt interzise în UE.

China nu a reuşit să-şi modeleze retorica astfel încât statele CEE să nu considere că aceasta este similară cu cea a Partidului Comunist Chinez. În schimb, aceste state au  reuşit să găsească soluţii pentru ca programele cu China să se încadreze în reglementările UE. Acest  acord tacit al UE nu este, însă, suficient, întrucât SUA, aflată într-o continuă şi acerbă competiţie cu China, nu agreează ca statele care îi sunt partenere să facă parte din organizaţii multilaterale regionale din care face parte şi China. De aceea cele mai dezvoltate relaţii politice şi economice ale Beijingului cu state CEE sunt cu Ungaria ( stat iliberal care nu are relaţii prea apropiate nici cu UE şi nici nu SUA), Serbia şi alte state balcanice care nu au încă un program şi condiţii pentru a accede în UE. Aceste situaţii sunt mai degrabă excepţia de la regulă decât regula în sine.

Celelalte state CEE evită însă o implicare politică în relaţia cu China, acuzând-o de încălcarea frecventă a drepturilor omului, restricţiile impuse vieţii private,  problema Taiwanului şi altele. Cu toate acestea, statele CEE au fost de mai multe ori acuzate că ar avea o atitudine mai puţin fermă în relaţia cu China. Aceste acuzaţii nu au fost însă niciodată probate.

China foloseşte relaţia cu statele CEE ca pe un poligon de încercare politică a unor posibile decizii de politică externă ale Partidului Comunist Chinez, în abordările externe, multilaterale şi bilaterale. Eficienţa limbajului folosit în negocieri, sau propunerile ce pot fi avansate, sunt doar câteva demersuri diplomatice ce pot fi testate în această relaţie.

Relaţiile Chinei cu statele CEE sunt diferite de la ţară la ţară, din motive particulare. Cea mai delicată departajare este în funcţie de relaţiile ţării în discuţie, cu SUA şi Rusia. Majoritatea acestor state, este strategic interesată de relaţia cu Washingtonul încercând să se alinieze mai degrabă intereselor acestuia decât Beijingului.

Relaţia cu Rusia este la fel de delicată şi dificil de abordat de către experţii chinezi. China are o înţelegere, la  nivel de preşedinţi, cu Rusia pentru a nu intra reciproc în competiţie în probleme de interes comun. Acesta este un caz care se poate include în această categorie.

Din punct de vedere economic, dacă am compara prezenţa economică a Chinei la scară globală, cu cea din ţările CEE, diferenţa ar fi uriaşă. Este o dovadă în plus că prezenţa Chinei în centrul şi estul Europei nu este motivată din punct de vedere al profitabilităţii economice, ci numai politic.

Balanţa comercială a schimburilor economice cu China este încă favorabilă acesteia, deşi statele CEE au crescut exporturile în China. Diversitatea mare a acestor produse, scoate în evidenţă disponibilitatea Beijingului la extinderea schimburilor comerciale. Printre materialele exportate se pot menţiona: produse auto, electronice, textile, minerale, maşini unelte, minerale, produse agricole, etc.

Din punct de vedere educaţional, China a dezvoltat mult reţeaua de pregătire a studenţilor străini în domeniul ştiinţelor sociale ca şi învăţarea limbii şi culturii chineze. În acest scop, în statele CEE au fost înfiinţate Institute Confucius.

Aceste institute, finanţate de către guvernul chinez, urmăresc constituirea unui curent de opinie favorabil Chinei, printre tinerii din aceste ţări. Iniţiativa chineză este cu efecte pe termen lung având în vedere faptul că aceşti tineri ar putea să ajungă pe viitor decidenţi în ţările lor.

În cele 17 ţări din regiunea Central şi Est Europeană au fost înfiinţate 37 de Institute Confucius, 6 în Polonia, 5 în Ungaria, 4 în Romania, 3 în Slovacia şi restul, câte 1-2 institute, în celelalte ţări.

Din punct de vedere politic, prezenţa Chinei în Europa Centrală şi de Est  rămâne o soluţie disputată, cu opinii contradictorii între statele UE.

Toate aceste diferenţe de opinii şi interese ale statelor europene, se datorează, în primul rând, lipsei unei strategii comune şi unitare a UE pentru relaţia cu China. Din elaborarea unei asemenea strategii nu ar trebui să lipsească cele 17 state CEE.