China denunţă abordarea "iresponsabilă" a Statelor Unite în criza din Hong Kong
Mihai DraghiciChina a denunţat, marţi, abordarea "iresponsabilă" a Statelor Unite privind criza politică din Hong Kong, cerând evitarea "ingerinţelor" în afacerile interne, relatează site-ul cotidianului Le Figaro.
"Denunţăm comunicatele iresponsabile şi eronate" ale Statelor Unite, a declarat Geng Shuang, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.
"Cerem Statelor Unite să fie prudente în declaraţii şi acţiuni şi să nu se mai amestece în afacerile din Hong Kong şi în afacerile interne ale Chinei sub nicio formă", a precizat Geng Shuang.
În Hong Kong au avut loc proteste faţă de un proiect de lege care prevede autorizarea extrădărilor spre China continentală. Administraţia de la Washington a exprimat preocupare privind situaţia din Hong Kong.
