18 iulie 2020

Ceva ciudat se întâmplă în Iran

Liviu Ioniţă

Pe 2 iulie, un incendiu s-a declanşat la instalaţia nucleară iraniană de la Natanz, aflată sub supravegherea Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), provocând pagube semnificative, care ar putea încetini dezvoltarea centrifugelor destinate procesului de îmbogăţire a uraniului. Oficialii iranieni au declarat că incidentul ar putea să fi fost provocat de un „sabotaj cibernetic”. Anterior, la 26 iunie, un rezervor de gaze a explodat în sud-estul Teheranului. Incidentul s-a produs în apropierea complexului militar Parchin, inspectat, în 2015, de AIEA, fiind, în mod special, suspectat că ar fi găzduit teste cu aplicabilitate nucleară. La 10 iulie, au avut loc explozii la vest de Teheran şi în apropiere de oraşele Garmdareh şi Qods. Expertul iranian Fabian Hinz este de părere că exploziile au avut loc la mai multe facilităţi militare, inclusiv o instalaţie de cercetare a armelor chimice şi alte structuri subterane din regiune. Platforma de analiză DEBKAfile sugerează că acestea au fost cauzate de un atac cibernetic. Agenţia iraniană Fars News a negat orice explozie şi a susţinut, în schimb, că a fost întreruptă electricitate în suburbiile de la vest de Teheran.

Sursă foto: Profi Media

În această perioadă, (între 30 iunie şi 10 iulie) alte explozii şi incendii de anvergură, au avut loc pe teritoriul iranian, soldate cu un important număr de victime şi pagube materiale.

Să fie Iranul într-o zodie proastă? Sunt „misterioasele explozii”, cum le-a  numit presa, doar o succesiune de întâmplări nefericite?  

 

Incendiul de la Natanz

30 iunie: Jiyar Gol de la BBC a primit un e-mail de la aşa-numitul grup Homeland Cheetahs (Gheparzii patriei) care afirma că a atacat principalul sit nuclear iranian de la Natanz şi că regimul iranian nu va fi capabil să ascundă incidentul.

În e-mail, Homeland Cheetahs preciza că este un grup alcătuit din dizidenţi din cadrul forţelor militare şi de securitate ale Iranului, care s-au aflat în spatele a numeroase atacuri pe care autorităţile iraniene le-au ascuns până acum publicului. Mesajul a inclus şi un videoclip de propagandă despre atacuri asupra unor obiective strategice din Iran.

Potrivit corespondentului BBC, mesajul primit poate reprezenta „o încercare elaborată de a induce în eroare cu privire la cine se află de fapt în spatele atacului” şi ar putea fi un rezultat al „activităţii agenţilor străini adversari ai regimului din Iran”. Dată fiind modalitatea complexă de elaborare, cine a produs mesajul ştia dinainte de explozia de la Natanz, ceea ce ar sprijini teoria că a fost un act de sabotaj.

Potrivit DEBKAFile, fotografiile surprinse de sateliţii americani au oferit argumente analiştilor care susţin că „incidentul” de la Natanz a fost un act de sabotaj cauzat de o bombă.

Câteva ore mai târziu, după primirea e-mailului de către BBC, Organizaţia Iranului pentru Energie Atomică a anunţat că a avut loc un incident la uzina nucleară Natanz, cu precizarea că este exclus sabotajul, iar, în efortul de a reduce impactul evenimentului, oficialii iranieni au descris ţinta ca un „şopron industrial” şi au susţinut că producţia din instalaţia de îmbogăţire nu a fost întreruptă.

Însă, ulterior, agenţia de ştiri iraniană IRNA a abordat posibilitatea ca incendiul de la Natanz să fie rezultatul sabotajului „din partea ţărilor ostile, în special a regimului sionist şi SUA”, iar Gholamreza Jalali, şeful apărării civile iraniene, a susţinut că poate fi un atac cibernetic.

La o astfel de acţiune s-au referit şi alţi trei oficiali iranieni în declaraţiile lor,  în condiţii de anonimat, pentru Reuters.

La rândul său, Javad Karimi-Qoddousi, un membru ultra-conservator al parlamentului iranian, fost comandant al Gardienilor Revoluţiei şi membru al Comisiei pentru securitate naţională şi politică externă, consideră că „sabotajul” din Natanz se datorează inspectorilor AIEA, care au vizitat de şase ori situl unde a avut loc explozia, incidentul putând fi rezultatul „infiltrării” şi „culegerii de informaţii” din zonă.

 

Cine şi de ce a ţintit Natanz?

O analiză New York Times a e-mailului livrat de Gheparzii patriei arată că în mesaj a fost utilizat un limbaj folosit de mai multe organizaţii de opoziţie iraniene din exil, cu accent, aproape în totalitate, asupra programului nuclear al Iranului.

Tipul de mesaj, precum şi faptul că experţii iranieni nu au mai auzit niciodată despre grupul respectiv, sunt aspecte care au generat ipoteza ca Natanz să fi fost „ţinta unei naţiuni străine”, aşa cum a fost în cazul virusului Stuxnet.

Videoclipul şi declaraţia Gheparzilor patriei s-au referit la liderul suprem, Ayatollahul Ali Khamenei, ca fiind „zahhak”, un monstru din folclorul persan. Pe parcursul mesajelor, tonul se schimbă, devine contradictoriu, se foloseşte fie terminologia adesea asociată cu grupul exilului iranian Mujahedeen-e-Khalq (MEK), fie se denunţă teocraţia şiită a Iranului ca fiind mai rea decât conducerea lui Mohammad Reza Pahlavi. Videoclipul a inclus părţi ale melodiei naţionaliste „Ey Iran”, pe care o utilizează reformiştii şi grupurile de opoziţie.

MEK a declarat, însă, că nu este responsabil pentru incendiul produs, deşi îl consideră drept o „reacţie la proiectul nuclear al fascismului religios care guvernează Iranul.”

A atras atenţia, de asemenea, numele grupului, Homeland Cheetahs fiind similar cu cele ale altor grupuri cibernetice, cum ar fi Persian Cat sau Charming Kitten, hackeri despre care se crede că fac parte din armata cibernetică a Gărzii Revoluţionare Iraniene.

Dar, având în vedere că denumirea „gheparzii” este o poreclă a echipei naţionale de fotbal din Iran, potrivit lui Ronen Bergman, jurnalist israelian, este foarte puţin probabil ca o mişcare serioasă de opoziţie să folosească un astfel de nume, dar este posibil ca tocmai asta să fi vizat cei care l-au folosit, „să determine oamenii să gândească”.

La rândul său, Meir Javedanfar, lector iranian la Centrul Interdisciplinar din Herzliya, Israel, consideră că orice grup intern care a reuşit să pătrundă în instalaţiile nucleare puternic supravegheate ale Iranului ar putea risca să fie capturat distribuind un astfel de video. Ca urmare, „ar putea fi vorba de o agenţie de intelligence străină, pentru a semăna discordia în Iran ... sau poate de un steag fals al regimului iranian”.

De asemenea, Saeed Aganji, jurnalist iranian care a urmărit numeroasele incendii izbucnite în ultima perioadă în instalaţii nucleare, rafinării de petrol, centrale electrice şi întreprinderi din Iran, este de părere că incidentele sunt neobişnuite şi ar putea fi deliberate, scopul fiind acela „de a aduce economia Iranului în genunchi, de a forţa regimul să înceteze finanţarea miliţiilor şi de a schimba cursul evenimentelor în Orientul Mijlociu”.

Concluzia: Something strange is going on in Iran. Ceva ciudat se întâmplă în Iran. Israelul sau Statele Unite sau ambele sunt de vină?

 

Cine şi de ce ar fi provocat explozii şi incendii?

Dar, aşa cum am subliniat la începutul acestui articol, incendiul de la Natanz nu este singurul eveniment de acest gen al cărui autori rămân necunoscuţi.

La 30 iunie, nousprezece persoane au murit într-o explozie puternică la centrul de sănătate Sina Athar, o clinică din nordul Teheranului.

Pe 3 iulie, un incendiu major a izbucnit în oraşul Shiraz, din sud-vestul Iranului.

Pe 4 iulie, s-au produs o explozie şi un incendiu la centrala electrică din oraşul sud-vest iranian Ahwaz, iar scurgerile de clor de la uzina petrochimică Karun din Mahshahr (sud-estul provinciei Khuzestan) au îmbolnăvit 70 de lucrători.

La 7 iulie, explozia rezervoarelor de oxigen la fabrica Sepahan Barish din Bagershahr a provocat pagube la clădirea Saipa Press, al doilea cel mai mare producător auto din Iran.

Este posibil ca exploziile să fi fost declanşate de un atac cibernetic, o versiune mult mai redusă a virusului Stuxnet, într-un mod care să-i determine pe oamenii de ştiinţă iranieni să creadă că problemele au fost cauzate de erori umane sau de funcţionare defectuoasă. După cum este posibil să fie vorba de o „afacere internă”, poate un semn de fisuri adânci în forţele de securitate ale Iranului. Ori, la fel de probabil, forţele israeliene vor ca regimul iranian să ia în considerare acest lucru, în parte pentru a abate atenţia de la Israel (şi, eventual, pentru a descuraja un atac de represalii), în parte pentru a favoriza neîncrederea în guvernul iranian.

Pentru Borzou Daragahir, jurnalist iraniano-american, corespondent internaţional pentru The Independent, este foarte neobişnuit să se producă atât de multe explozii şi incendii într-o perioadă atât de scurtă de timp. Având în vedere climatul geopolitic, este „rezonabil să presupunem” că ar putea fi în spatele lor unele grupuri susţinute de „unul dintre numeroşii duşmani ai Iranului”, cu scopul de a „semăna discordia în ţară sau de a provoca conducerea să riposteze într-un conflict care ar atrage Statele Unite”.

Este „foarte posibil ca SUA să autorizeze operaţiuni clandestine care să semene haos în Iran”, deoarece, la prima vedere, multe dintre explozii „par a fi direct din manualul de intelligence american pentru subminarea ascunsă a regimurilor neprietenoase”. Dar, la fel de bine, şi Israelul poate să întreprindă o astfel de operaţiune, dat fiind antecedenul Stuxnet, după cum un alt potenţial vinovat poate fi Arabia Saudită.

Potrivit Stratfor, deşi Tel Aviv nu revendică (de obicei) acţiunile sale ascunse împotriva Iranului, „motivul şi istoria fac din Israel cel mai probabil actor pentru a efectua astfel de operaţiuni de sabotaj împotriva infrastructurii şi a bunurilor iraniene”.

Pe fondul frustrării legate de eşecul ţărilor occidentale în Iran şi al posibilităţii ca o administraţie americană „mai puţin prietenoasă” să se instaleze în ianuarie, Israelul „poate calcula că are o fereastră optimă, dar limitată, pentru a acţiona mai agresiv împotriva programului nuclear iranian”.

 

Dar care este poziţia Israelului ...

...atâta vreme cât pare că se află pe o primă poziţie într-un clasament, nu tocmai de dorit, al potenţialilor organizatori ai acestor atacuri?

Oficialii de la Tel Aviv sunt evazivi.

Ministrul israelian al Apărării, Benny Gantz, este de părere că, deşi „unii aleg să suspecteze Israelul tot timpul", nu orice incident care se desfăşoară în Iran este legat de Israel. Ministrul de Externe, Gabi Ashkenazi, merge mai departe şi consideră că „Iranului nu i se poate permite să aibă capacităţi nucleare”, iar pentru a preveni această perspectivă, sunt realizate acţiuni despre care „este mai bine să nu se vorbească”.

La 5 iulie, New York Times a publicat un articol în care citează, sub anonimat, un membru al Gardienilor Revoluţiei, potrivit căruia la Natanz a fost vorba de dispozitiv exploziv, dar invocă şi „un oficial de intelligence din Orientul Mijlociu”, care a declarat că Israelul a fost responsabil pentru atacul asupra complexului nuclear.

Imediat după apariţia materialului din New York Times, într-un interviu la Radio Army, Avigdor Lieberman a declarat că „toată lumea ştie cine este acel oficial de informaţii”, fără a numi, însă, persoana respectivă.

Lieberman a demisionat din funcţia de ministru al apărării în 2018, în urma dezacordurilor cu premierul Benjamin Netanyahu, de la acel moment fiind ce în ce mai vocal în opoziţia sa faţă de prim ministru şi partidul acestuia, Likud.

Cel acuzat de Liberman pentru că a lăsat să scape în presă rolul israelian în incidentele din Iran se pare că este şeful Mossad, Yossi Cohen.

„Mă aştept ca prim ministrul să închidă gura celui care a spus presei, mai ales că a început campania” (Avigdor Lieberman).

Yossi Cohen a fost menţionat ca un posibil succesor al premierului Netanyahu. Şeful Mossad, ca şi Lieberman de altfel, a mai fost acuzat în trecut că a furnizat date sensibile mass-media.

Interviul lui Avigdor Lieberman a apărut la mai puţin de o zi după ce premierul Benjamin Netanyahu a anunţat că va prelungi mandatul lui Yossi Cohen (considerat un consilier apropiat şi confident al premierului) cu şase luni, până în iunie 2021.

De asemenea, probabil nu întâmplător, dat fiind şi contextul speculaţiilor generate de incidentele din Iran, postul de televiziune Channel 12 din Israel a făcut public (6 iulie) un raport al Mossad potrivit căruia au fost prevenite mai multe tentative de atacuri iraniene asupra misiunilor diplomatice israeliene în Europa. Potrivit Channel 12, numele ţărilor în care au fost prevenite atacurile şi care au cooperat cu Mossadul în acest sens, rămân confidenţiale, ca şi orice alte detalii.

Anunţul premierului cu privire la prelungirea mandatului şefului Mossad a ridicat, însă, cel puţin două întrebări: de ce a fost făcut - întâmplător (sau nu atât de întâmplător) - după seria de explozii din Iran care par a afecta programul nuclear al regimului? Şi de ce s-a prelungit mandatul lui Cohen doar cu şase luni, când, de regulă, acest mandat este prelungit cu cel puţin un an?

Deci, este posibil ca, în calitate de lider al intelligence, Yossi Cohen să aibă de-a face cu exploziile recente din Iran, după cum, la fel de bine, prelungirea mandatului său poate avea legătură cu unele calcule politice.

Prim ministrul nu este într-o situaţie confortabilă în prezent, dată fiind criza economică profundă care afectează Israelul. Rezultatele sondajelor recente indică faptul că încrederea publică în capacitatea lui Netanyahu de gestionare a crizei, în special a problemelor economice, a scăzut brusc. Astfel, se pare că singura carte pe care o mai are de jucat premierul este aceea a securităţii, ceea ce presupune blocarea de către Israel şi, probabil, şi de Statele Unite, a unei „dezlănţuiri nucleare iraniene” în cazul în care Iranul îşi va abandona politica de „răbdare strategică”. (Ben Caspit, Al-Monitor's Israel Pulse)

Teoretic, Israelul, SUA, şi nu numai aceste state, au interesul să oprească „ceasul nuclear” al Iranului sau cel puţin să arate acestuia că există un preţ, sugerându-i că, dacă nu se va opri, e posibil să existe mai multe „accidente”(Yoel Guzansky, Institutul pentru Studii de Securitate Naţională din Israel).

Pentru unii (Yonah Jeremy Bob, Jerusalem Post) este clar că lumea este martoră în acest moment faptului că cineva - Statele Unite, Israel sau Arabia Saudită, posibil cu ajutorul disidenţei iraniene – loveşte, practic, armele nucleare şi convenţionale iraniene şi facilităţile Gardienilor Revoluţiei, iar mesajul oricui face acest lucru este la fel de clar: acţiunile agresive continue de pe fronturile nucleare şi de pe alte fronturi vor duce la consecinţe pe care ayatollahii nu şi le-au imaginat niciodată.

Şi concluzia aparţine DEBKAfile: există suspiciuni că o operaţiune comună Israel-SUA şi Arabia Saudită este, probabil, în desfăşurare împotriva Iranului, dat fiind că nici sancţiunile dure americane şi nici pandemia nu au reuşit să împiedice efortul intens al Republicii Islamice de a-şi derula programul nuclear.

Context în care este de aşteptat şi reacţia iraniană, cu speranţa că, totuşi, Iranul îşi va schimba politicile agresive „câtă vreme îşi îngrijeşte rănile”.

Nu ne rămâne decât să presupunem că The Guardian se înşeală: este inevitabilă o nouă calamitate în Orientul Mijlociu? Dacă Trump va dispărea, se poate evita o coliziune fatală. Dacă nu, atunci ar fi bine să rămâneţi în adăpost.