Centrul de echipare şi întreţinere a elicopterelor Black Hawk din Europa Centrală va fi în România
Dan StrautCompaniile Romaero şi Sikorsky - parte al grupului Lockheed Martin - au semnat miercuri, la Ministerul Economiei, un acord de parteneriat industrial pentru echiparea şi întreţinerea elicopterului multi-misiune Sikorsky UH-60 Black Hawk în Europa Centrală.
„Parteneriatul industrial dintre Romaero şi Sikorsky se axează pe activităţi care vor asigura participarea pe termen lung a mai multor companii din industria naţională de apărare a României la lucrări de asamblare, echipare, customizare şi întreţinere a elicopterului multi-misiune Sikorsky UH-60 Black Hawk. Centrul de la Bucureşti va fi singurul autorizat de grupul Lockheed Martin pentru echiparea şi întreţinerea elicopterului multi-misiune Sikorsky UH-60 Black Hawk în Europa Centrală”, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.
Acordul de parteneriat a fost semnat în prezenţa ministrului Economiei, Dănuţ Andruşcă, a preşedintelui Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Dorel Căprar, precum şi a reprezentanţilor Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti.
Dănuţ Andruşcă a declarat, la evenimentul de semnare a Acordului, că documentul reprezintă „o confirmare a potenţialului industriei româneşti, care este capabilă să realizeze produse cu valoare adăugată ridicată”. „Aşteptăm să vedem care vor fi efectele economice concrete ale acestui acord şi cât de repede vor fi ele resimţite la nivelul industriei şi economiei româneşti. Ministerul Economiei va sprijini iniţiativele companiilor din subordine care pot duce la relansarea activităţii industriale. În acelaşi timp, acest acord este şi o confirmare a bunelor relaţii şi a parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii“, a subliniat ministrul român al Economiei.
La rândul său, Eric Schreiber, vicepreşedinte al companiei Sikorsky (parte din Lockheed Martin Corporation), a declarat: „Abilitatea noastră de a furniza cel mai capabil elicopter în lupta de suprafaţă (ASuW) şi anti-submarin (ASW) existent ar putea oferi României, la cel mai competitiv preţ, acoperirea necesară importantei poziţii strategice pe care aceasta o deţine la Marea Neagră”.
Remus Vulpescu, Directorul General Romaero SA, a calificat calităţile elicopterului Black Hawk drept impresionante: „Poate îndeplini misiuni în toate anotimpurile, poate zbura în furtună, ziua sau noaptea, este foarte rapid şi poate transporta un număr mare de pasageri pe care îi protejează chiar şi împotriva loviturilor de tun de calibru până la 23 mm. Dotat cu armament, Black Hawk devine redutabil în comparaţie chiar cu aeronave specializate numai pentru luptă. În misiunile umanitare este greu de întrecut, iar ca vehicul aerian de pază a frontierelor este deosebit de valoros”.
Totodată, „Romaero va întreprinde tot ce este necesar a asigura succesul acestui proiect cu acoperire din Turcia până în Polonia. Experienţa noastră de aproape 100 de ani în aeronautica civilă şi militară, resursa umană calificată, infrastructura educaţională şi capabilităţile de producţie disponibile - atât în Bucureşti, cât şi la partenerii noştri din teritoriu - fac România atractivă pentru marii producători de tehnică militară din lume, aşa cum este Lockheed Martin Corporation. În plan sectorial, un grad ridicat de coeziune a industriei de apărare şi abordarea pozitivă din partea mediului politic pot aduce României oportunităţi însemnate de dezvoltare economică şi tehnologică, mai ales în contextul creşterii nivelului de angajament al ţării noastre în parteneriatele strategice cum este cel cu NATO“, a mai spus Remus Vulpescu.
„Elicopterul Sikorsky UH-60 Black Hawk este cel mai utilizat elicopter multi-misiune din lume, cu peste 4.500 de unităţi în serviciu în cadrul forţelor armate ale SUA şi ale altor peste 20 de state. Elicopterul va avea o perioadă de utilizare ce depăşeşte anul 2050. Cu peste 17 variante de echipare, aparatul oferă capabilităţi de referinţă în operaţiuni ale forţelor speciale, diverse misiuni de luptă, misiuni de căutare şi salvare, misiuni de transport şi suport logistic în zone de operaţiuni militare, dar şi în misiuni caracteristice serviciilor medicale de urgenţă, ori de luptă împotriva calamităţilor şi sprijin umanitar. Elicopterul poate fi echipat şi pentru uz oficial la cel mai înalt nivel”, se mai arată în comunicatul Ministerului Economiei.
Lockheed Martin este un grup american specializat în cercetarea, dezvoltarea, producţia şi integrarea tehnologiilor avansate din domeniul militar, constructor aerospatial de prim rang şi cel mai mare furnizor de echipament aerospaţial şi tehnologic al Pentagonului. Compania a înregistrat o cifră de afaceri de 46 de miliarde de dolari SUA în 2015, având 97.000 de angajaţi şi fiind prezentă în 75 de ţări din întreaga lume.
Dintre echipamentele produse de grupul Lockheed Martin, Forţele Armate Române exploatează deja cu succes avioanele de luptă F-16 şi avioanele militare de transport C-130 Hercules. „Acestea, împreună cu elicopterul Black Hawk, vor fi prezente, alături de alte vehicule şi echipamente militare de înaltă tehnologie, în cadrul expoziţiei internaţionale Black Sea Defense & Aerospace (BSDA) 2018, care va avea loc în perioada 16-18 mai în incinta Romaero Bucureşti”, precizează ministerul.