"Centru-2019" - Un exerciţiu militar rus pe Drumul Mătăsii?

”Centru-2019” se desfăşoară în perioada 9-23 septembrie 2019, în opt poligoane de instrucţie din zona de responsabilitate a Regiunii Militare (RM) Centru, dar şi în afara Rusiei (poligoane din Kirghizstan, Kazahstan şi Tadjikistan). Scenariul opune unei coaliţii de state condusă de Moscova, un stat fictiv, apărut în sud-vestul Federaţiei Ruse, al cărui leadership îmbrăţişează radicalismul islamic şi ideologia terorismului internaţional. Într-o fază iniţială, statul agresor sponsorizează organizaţii teroriste, pe care le utilizează ca instrumente de destabilizare a statelor din regiune. Ulterior, acest stat, care dispune de o armată numeroasă şi înzestrată modern, trece la acţiuni militare convenţionale, vizând Rusia şi aliaţii săi din Asia Centrală. În consecinţă, măsurile de răspuns ale coaliţiei conduse de Rusia se desfăşoară tot în două etape. Prima etapă se concentrează pe acţiuni cu caracter contraterorist, în timp ce în a doua etapă coaliţia internaţională desfăşoară o contra-lovitură militară clasică, accentul fiind pus pe executarea de misiuni de foc, folosind o gamă largă de sisteme de armament cu rază lungă de acţiune, din toate categoriile de forţe (terestre, aeriene şi navale).

Exerciţiile operativ-strategice organizate de Armata rusă

Conflictul ruso-georgian din vara anului 2008 a dezvăluit o serie de vulnerabilităţi cronice ale organismului militar rus, la toate nivelurile. Concomitent cu o amplă reformă structurală şi alocări de fonduri fără precedent, conducerea de la Kremlin a ordonat ca, începând cu anul 2008, capacitatea Statului Major General rus de a planifica şi conduce acţiuni militare să fie testată anual, prin exerciţii de complexitate ridicată (incluzând mobilizarea rezerviştilor şi, parţial, mobilizarea industriei pentru apărare), desfăşurate, prin rotaţie, pe fiecare dintre direcţiile strategice ale Federaţiei Ruse. Astfel a apărut seria de patru exerciţii strategice, organizate pe rând în zonele de responsabilitate a patru regiuni militare.

La nivel operativ-strategic, Federaţia Rusă a stabilit, pe criterii geografice, regiuni militare, pe care le-a reorganizat relativ des (de nu mai puţin de şase ori, din 1998 şi până în prezent), în funcţie de necesităţile operative. Fiecărei regiuni militare, cu sarcini preponderent administrative, îi corespunde un comandament operativ-strategic întrunit (Obyedinennoye Strategicheskoye Komandovaniye-OSK, sau, în limbaj NATO, Joint Strategic Command-JSC), care este responsabil de aspectele operative, de la instruirea trupelor şi până la conducerea efectivă a forţelor în luptă. Începând cu anul 2014, Rusia este organizată pe patru regiuni militare (Vest, Sud, Centru şi Est) şi un comandament operativ-strategic, Flota de Nord (pe cale de a căpăta şi statutul de regiune militară, până la sfârşitul acestui an). În cazul acestuia din urmă, procesul s-a derulat invers, înfiinţându-se iniţial un comandament independent, prin desprinderea unor diviziuni administrative, cu forţele şi mijloacele aferente, din RM Vest şi abia ulterior punându-se problema stabilirii unei a cincea regiuni militare.

Seria a debutat cu exerciţiul ”Kavkaz-2008”, organizat de RM Caucazul de Nord, actuala RM Sud. Potrivit Ministerului rus al Apărării, exerciţiul a implicat 8.000 de militari, dar după datele analiştilor militari NATO, cifra reală s-a situat în jurul a 40.000. Au urmat exerciţiile ”Zapad-2009” (Vest), ”Vostok-2010” (Est) şi exerciţiul ”Tsentr-2011” (Centru), după care ciclul s-a reluat cu ”Kavkaz-2012”. Efectivele participante au crescut de la an la an, apogeul fiind atins cu exerciţiul ”Vostok-2018”, la care au participat, potrivit oficialilor ruşi, cca. 300.000 de militari, ruşi şi străini.

Cifrele trebuie privite cu circumspecţie. Analizele NATO contrazic, de cele mai multe ori, datele oficiale furnizate de Moscova. Astfel, în ultimul caz (”Vostok-2018”), estimările NATO se situează undeva în jurul valorii de 100.000 de militari. Datele diferite se explică prin faptul că ruşii tind să exagereze, luând în calcul nu numai forţele participante efectiv la faza activă a exerciţiului, ci şi efectivele participante în diferite faze ale pregătirii exerciţiului, etapă care poate dura chiar şi trei luni de zile. Acest lucru este valabil la exerciţiile ”Vostok” şi ”Tsentr”, desfăşurate în partea asiatică a Rusiei, Moscova urmărind în aceste situaţii să transmită şi un mesaj specific războiului informaţional. Pe de altă parte, atunci când exerciţiile se situează la vest de Urali (”Kavkaz” şi ”Zapad”), în zona europeană a Rusiei, se constată un fenomen invers. Moscova furnizează date mult mai mici, pentru a se conforma aparent unui tratat OSCE cunoscut ca Documentul de la Viena (Vienna Document on Confidence and Security Building Measures). Prin acest tratat, părţile se obligă să notifice OSCE atunci când, de exemplu, forţele participante la anumite activităţi militare (exerciţii şi altele) pe continentul european depăşesc 13.000 de militari şi un număr prestabilit de sisteme de luptă, terestre, aeriene şi navale. În consecinţă, ruşii declară oficial cifre sub plafoanele stabilite, pentru a nu fi obligaţi să notifice activităţile. Astfel, la exerciţiile ”Kavkaz-2016” şi ”Zapad-2017”, Moscova a anunţat participarea a  12.200-12.700 de militari, pe când analizele NATO au indicat valori de 70.000-120.000 de militari. De ce este important de ştiut acest lucru? Invazia Georgiei, din august 2008, a fost precedată de prima ediţie a exerciţiului ”Kavkaz-2008”, când ruşii au anunţat participarea a 8.000 de militari, dar au mobilizat în realitate peste 40.000, pe care i-au introdus în luptă împotriva sub-dimensionatelor forţe georgiene. Iar acţiunile din estul Ucrainei au urmat un scenariu asemănător.

Deşi se desfăşoară în responsabilitatea unei anumite regiuni militare, nu rare au fost situaţiile în care au participat şi forţe aparţinând celorlalte regiuni. Prin această tactică, ruşii testează ceea ce în terminologie militară poartă denumirea de ”mobilitate strategică” -  capacitatea de a disloca rapid, pe orice direcţie, forţe şi mijloace de valoare ridicată (în teorie, echivalentul unei armate de arme întrunite).

Conducerea exerciţiilor este atributul Ministerului rus al Apărării, iar controlul operaţional este exercitat de Statul Major General rus, prin Centrul Naţional de Conducere a Apărării. La nivel operativ, comanda şi controlul sunt asigurate de comandamentul operativ-strategic din regiunea militară în care se organizează exerciţiul.

Un alt lucru care trebuie precizat aici este faptul că exerciţiile operativ-strategice anuale, descrise mai sus, fac parte din categoria celor planificate din timp. Asta nu trebuie să ne facă să uităm că, începând cu anul 2013, preşedintele Vladimir Putin a ordonat desfăşurarea de exerciţii inopinate (”snap exercises”, în limbaj NATO), prin care pot fi rapid mobilizaţi şi dislocaţi, acolo unde este nevoie, chiar şi peste 150.000 de militari, cu tehnica de luptă aferentă. Exerciţiile inopinate au devenit deja o rutină în armata rusă, desfăşurându-se de 5-6 ori pe an. Acestea constituie, pentru planificatorii NATO potenţiali indicatori, precursori ai unei operaţii militare convenţionale şi sunt, de aceea, monitorizate în consecinţă.

Specificul exerciţiului operativ-strategic ”Centru”

În mod tradiţional, exerciţiile din seria ”Centru” vizează Asia Centrală şi capacitatea Rusiei şi aliaţilor săi din OTSC (Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă) de a răspunde ameninţărilor din regiune. Scenariile se adaptează în funcţie de contextul geopolitic.

Astfel, ”Centru-2011” s-a axat pe riposta la o potenţială provocare de tip ”primăvara arabă”, concentrându-se (cel puţin la nivel declarativ) pe situaţia de securitate care putea surveni anunţatei retrageri (la acel moment) a NATO din Afganistan. Participarea a fost destul de modestă, în raport cu ceea ce vedem astăzi: doar 12.000 de militari, din Rusia, Kazahstan, Kirghizstan şi Tadjikistan.

Prin comparaţie, la ”Centru-2015” au participat peste 100.000 de militari, iar scenariul exerciţiului a vizat intervenţia rusă în sprijinul unui stat aliat din Asia Centrală, membru al OTSC. Exerciţiul a fost precedat de un exerciţiu inopinat şi a testat mobilitatea strategică, fiind mobilizate şi transportate, la distanţe de peste 1.000 de kilometri, forţe şi mijloace din alte regiuni militare, inclusiv unităţi aparţinând Flotei Ruse a Mării Baltice. Participarea internaţională, inclusiv a statelor membre OTSC, a fost mai degrabă simbolică, ceea ce i-a făcut pe experţi să aprecieze că exerciţiul ar fi  constituit, de fapt, o etapă de pregătire a intervenţiei ruseşti din Siria.

Ce aduce nou exerciţiul din acest an?

În raport cu exerciţiile precedente, este evident că scenariul diferă radical şi sugerează capacitatea planificatorilor ruşi de a elabora o gamă largă de ipoteze şi scenarii geopolitice. Statul agresor imaginat de ruşi, un stat arab, fundamentalist, cu capacitate de proiecţie a unei forţe moderne care să ameninţe militar Rusia este dificil de identificat şi se pot face doar speculaţii pe această temă. Ceea ce este cert este faptul că Moscova se teme de terorismul islamic (repetatele atentate teroriste de la Moscova au avut darul de a alimenta această temere) şi acţionează diplomatic şi militar pentru a contracara ameninţarea chiar la ea acasă (vezi intervenţia din Siria şi sprijinul acordat generalului Khalifa Haftar, în Libia).

Participarea a crescut şi ea în raport cu anii precedenţi. Potrivit organizatorilor, 128.000 de militari, 20.000 de unităţi de tehnică militară, 600 de aeronave şi 15 nave participă la exerciţiul din acest an (de menţionat că navele aparţin Flotilei din Marea Caspică, din subordinea RM Sud).

Dar elementul cel mai surprinzător este legat de participarea statelor din Organizaţia de Cooperare de la Shanghai (OCS), China (în primul rând), India, Pakistan şi Uzbekistan. Anterior, China era invitată şi participa, de regulă, la exerciţiul ”Vostok”. Acest lucru părea a fi normal, dat fiind faptul că se desfăşura în Orientul Îndepărtat, la frontierele de nord ale Chinei şi Mongoliei, iar invitaţia de participare pe care Kremlinul o trimitea Beijingului putea fi apreciată ca un semn de curtoazie şi diplomaţie militară, o încercare de a arăta vecinului că acţiunile militare nu îl vizează sub nicio formă. Implicarea Chinei într-un scenariu din Asia Centrală este cu totul altceva şi ar putea duce cu gândul la o alianţă militară de durată (fie ea şi de conjunctură, întrucât între Rusia şi China există încă destule divergenţe, pe diferite teme). Totuşi, un scenariu în care rivali tradiţionali precum China, India şi Pakistan să se alăture Rusiei era dificil de imaginat. De aceea, iniţiativa Rusiei de a invita statele OCS ar trebui privită mai degrabă ca un mesaj specific războiului informaţional în care Kremlinul a devenit expert: Moscova nu este singură împotriva SUA şi NATO, fiind capabilă să genereze o coaliţie de state care să constituie o contrapondere viabilă la blocul transatlantic.

Exerciţiul este în desfăşurare. Ce ar trebui urmărit?

”Centru-2019” este în plină desfăşurare, urmând a se încheia pe 23 septembrie. În măsura în care apar informaţii despre secvenţele acţionale, puse la dispoziţie de oficiali sau furnizate de observatori independenţi prin ”social media” (Twitter-ul rus a devenit, mai nou, o mină de aur pentru analiştii militari cunoscători de limba rusă), sunt de urmărit câteva aspecte.

În primul rând, dacă se vor desfăşura acţiuni de tip întrunit cu forţele internaţionale participante, sau acestea vor acţiona izolat, în poligoane separate. Acţiunea comună poate fi interpretată ca un prim pas pe calea unei oarecare interoperabilităţi a forţelor ruseşti cu cele ale altor state membre OCS.

Un alt subiect îl reprezintă obiectivele urmărite de liderii politico-militari de la Kremlin la acest exerciţiu (mesajul informaţional care va fi transmis; ce strategii noi vor fi întrebuinţate; tehnici, tactici şi proceduri inovatoare; noi sisteme de armament care ar putea fi testate).

În măsura în care informaţiile vor deveni gradual disponibile, Monitorul va reveni cu un articol relevant după încheierea exerciţiului.