Cele 5 adevăruri ale Forţelor pentru operaţii speciale (FOS)

[ English Version HERE ]

Scurt istoric al apariţiei adevărurilor FOS

Pentru prima dată^[1], aceste 5 adevăruri au fost enumerate de John Collins, colonel (SUA) în rezervă, în scopul evidenţierii esenţei FOS, în raportul intitulat ”Statele Unite ale Americii şi Operaţiile Speciale Sovietice”^[2], înaintat Congresului american, în anul 1987. Ulterior, în anul 1988, comandantul şcolii şi centrului U.S. John F. Kennedy Special Warfare School and Center, generalul maior (SUA) David Baratto, a dezvoltat 4 dintre aceste adevăruri într-un ghid de bază al FOS^[3], iar în anul 2009, amiralul (SUA) Eric Olson, pe atunci comandantul USSOCOM (United States Special Operations Command), a adăugat şi al 5-lea adevăr, omis în 1988, ca o recunoaştere a nevoii de sprijin pe care o au FOS din partea forţelor convenţionale^[4]. Aceste adevăruri sunt deja adoptate, pe scară largă, în comunitatea FOS a statelor membre NATO şi partenere.

Definiţia Forţelor pentru operaţii Speciale/FOS

Pentru a înţelege conceptul celor 5 adevăruri ale FOS, evident, mai întâi trebuie să definim noţiunea de FOS. Datorită caracterului secret pe care trebuie să-l aibă aceste capabilităţi militare, misterului ce înconjoară modul de angajare a acestora în diferite misiuni, percepţiilor greşite că în spatele secretului se ascund, de fapt, acţiuni ilegitime, sau chiar ilegale, o definiţie clară şi unanim acceptată, la nivel global, este greu de găsit.

Pentru NATO, potrivit Doctrinei întrunite pentru operaţii speciale^[5], forţele pentru operaţii speciale reprezintă acele forţe special destinate, organizate, instruite, echipate şi încadrate cu personal special selecţionat care planifică şi execută operaţii (activităţi militare) speciale, folosind tactici, tehnici şi metode de angajare neconvenţionale. Aceste operaţii speciale pot fi executate pe întregul spectru al acţiunilor militare, în mod independent, sau împreună cu forţele convenţionale, în scopul obţinerii stării finale dorite, la nivelurile strategic, sau operativ, sau pot fi executate atunci când există riscuri politice importante. La un moment dat, interesele politico-militare pot necesita executarea unor acţiuni sub acoperire, sau clandestine, cu acceptarea unor riscuri neasociate operaţiilor executate de forţele militare convenţionale.

Cu toate că importanţa FOS în cadrul structurilor actuale de apărare este, în general, recunoscută, în cadrul NATO şi al ţărilor partenere există, încă, dezbateri în ce priveşte locul şi rolul acestor capabilităţi, inclusiv libertatea lor de acţiune şi flexibilitatea. Urmare a implementării iniţiativei de transformare a FOS, agreată printre măsurile stabilite cu ocazia Summit-ului NATO de la Riga din 2006, în acelaşi an s-a înfiinţat Centrul NATO de coordonare a FOS - NSCC (NATO Special Operations Forces Coordination Center) transformat ulterior, în anul 2010, în Comandamentul NATO de operaţii speciale - NSHQ (NATO Special Operations Headquarters). Această structură funcţionează pe bază de memorandum şi are ca misiune principală ”asigurarea consilierii FOS strategice ale NATO, coordonarea dezvoltării capabilităţilor FOS şi asigurarea interoperabilităţii acestora, la nivel aliat şi al ţărilor partenere”. La nivelul alianţei, în cadrul proceselor de planificare strategică şi planificare operaţională, în format multinaţional, inter-instituţional şi inter-agenţii, structura urmăreşte „utilizarea corespunzătoare în luptă a celor mai potrivite capabilităţi de FOS integrate, operaţionalizate şi gata de luptă”^[6]. Scopul este asigurarea contribuţiei FOS la obţinerea impactului strategic pe care decidenţii de nivel strategic ai NATO îl urmăresc.

În cazul României, legislaţia naţională^[7] defineşte FOS ca fiind „componenta specializată, de reacţie rapidă, de nivel strategic, cu structuri terestre, navale şi aeriene dedicate, instruită şi dotată pentru executarea misiunilor de cercetare specială, acţiuni directe, de asistenţă militară şi neconvenţionale, precum şi misiuni complementare acestora, pe teritoriul statului român sau în afara acestuia, în condiţiile legii, independent sau împreună cu forţele speciale ale coaliţiilor şi alianţelor din care România este parte”.

Misiunile FOS

Cercetarea specială - reprezintă totalitatea activităţilor prin care structurile de FOS furnizează ”ochii şi urechile” din teren, în teritorii sensibile din punct de vedere politic, ostile, sau interzise (în adâncimea teritoriului adversarului), senzori capabili să culeagă, în timp real, informaţiile de importanţă strategică necesare elementului decizional. În principal, factorul uman din FOS răspunde de colectarea informaţiilor, raportarea acestora, descoperirea, identificarea şi evaluarea ţintelor, precum şi executarea cercetării şi evaluării, după executarea atacului.

Acţiunile directe - sunt acele atacuri chirurgicale, de mărime şi durată limitate (datorită amprentei de mici dimensiuni pe care o au FOS) asupra unor ţinte de importanţă strategică sau operativă, de obicei sensibile din punct de vedere al timpului (urgente), alocate pe timpul planificării. Acestea constau în executarea de raiduri, ambuscade, asalturi, identificarea şi indicarea ţintelor pentru executarea cu precizie a sprijinului cu foc şi aerian, recuperarea personalului şi materialelor sensibile, evacuarea cetăţenilor din zone sensibile, sabotaje, distrugeri ale ţintelor de importanţă strategică sau operativă, abordajul navelor ostile, cercetarea, descoperirea şi neutralizarea ţintelor de oportunitate etc.

Asistenţa militară - constă în totalitatea măsurilor luate în sprijinul forţelor partenere pe timp de pace, criză, sau la război, în scopul dezvoltării capabilităţilor de apărare, pornind de la furnizarea de instruire militară de nivel redus şi chiar tehnologie, până la utilizarea efectivă în luptă a acestora.

Acţiunile neconvenţionale - constau în sarcini de sprijin al mişcării de rezistenţă organizată în teritoriul temporar ocupat de inamic, pentru a contesta legitimitatea ocupaţiei acestuia, a întârzia executarea operaţiilor sale şi a-i diminua potenţialul combativ şi capacitatea de manevră şi reacţie.

Misiuni complementare - sunt cele de combatere a terorismului, de contrainsurgenţa, de combatere a proliferării armelor de nimicire în masă, de recuperare/ eliberare de ostateci, etc.

În Romania, conform legii, şeful Statului Major al Apărării este cel care exercită conducerea FOS, prin Comandamentul Forţelor pentru Operaţii Speciale (CFOS). În situaţia participării la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, conducerea FOS se exercită potrivit înţelegerilor tehnice încheiate cu partenerii străini, în baza tratatelor la care România este parte.

Misiunile enumerate anterior nu pot fi executate decât de elemente acţionale bine închegate, formate din militari instruiţi multidisciplinar, aceştia fiind, in acelaşi timp, paraşutişti, scafandri, sau alpinisti, cunoscători ai mai multor limbi străine de interes, care au capacitatea de a executa, independent, tot spectrul de acţiuni specifice, care se pot infiltra nedetectabil pe calea aerului (de exemplu prin procedee de paraşutare la mare altitudine, cu deschiderea imediată, sau joasă a paraşutei, tip HAHO/HALO - High Altitude High Opening/ High Altitude Low Opening), pe calea terestră (include folosirea animalelor ca mijloace de transport), sau pe calea navală (la suprafaţa apei, sau pe sub apă) şi, mai mult, care dispun de capacitate de autosusţinere.

Cele 5 Adevăruri ale FOS^[8]

1. Oamenii sunt mai importanţi decât echipamentele (tehnologia) - Nici măcar cea mai bună tehnologie existentă în prezent, incluzând inteligenţa artificială (IA), nu poate înlocui o echipă de FOS înalt calificată, cu o instruire completă, echipată corespunzător şi închegată (cu o legătură spirituală solidă stabilită între membrii echipei, încă din timpul pregătirii, înainte de executarea misiunii). Computerele vor asigura doar complementaritatea (vezi, de exemplu, aşa numiţii roboţi portabili, ”soft exosuits”, sau ”exosckeletons” meniţi să îmbunătăţească mobilitatea şi forţa operatorului, măsurând, prin senzori, cinematica şi metabolismul corpului uman). Oamenii, pe de altă parte, au intenţionalitate (caracter orientat către viitorul imediat al unor acţiuni^[9]), urmărind un scop şi luând decizii în consecinţă, fie ele şi iraţionale într-un anumit context, pe care IA, încă, nu-l poate înţelege. Operatorii de FOS sunt în primul rând oameni şi sunt antrenaţi să găsească soluţii creative la probleme complicate, în timp oportun, folosindu-şi la maxim imaginaţia. Ceea ce, prin deducţie logică, ne va trimite către al doilea adevăr al FOS.

2. Calitatea este mai importantă decât cantitatea - Un număr mic de operatori, selecţionaţi cu atenţie, bine instruiţi, bine conduşi în luptă, sunt de preferat unui număr mare de militari dintre care, poate, unii s-ar putea să nu fie în măsură să îndeplinească misiunea. Procesul de selecţie atentă şi fără compromisuri a operatorilor de FOS caută oameni cu un mod de gândire neconvenţională, concentraţi în permanenţă pe îndeplinirea misiunii, contribuind la crearea de structuri luptătoare de mici dimensiuni, dar de înaltă calitate. Acest proces este completat de procese educaţionale şi de instruire desfăşurate pe parcursul a mai multor ani, pe care fiecare operator de FOS trebuie să le parcurgă pentru a-şi dezvolta abilităţile necesare şi a-şi menţine certificările.

3. FOS nu pot fi produse în masă - Atingerea nivelului de profesionalism necesar îndeplinirii în bune condiţii a misiunilor dificile pe care le presupun operaţiile speciale necesită ani buni pentru instruirea detaşamentelor acţionale. Provocarea este ca prin instruire intensă, atât în şcoli de aplicaţie, centre de instruire, cât şi în unităţi, fiecare operator certificat FOS să fie complet integrat în detaşamentele operaţionale din care face parte. Un astfel de proces poate fi accelerat, dar cu renunţarea la standarde şi, implicit, la atingerea capabilităţii operaţionale complete, sau îndeplinirea acesteia, dar cu limitări. Pregătirea, echiparea conform cerinţelor operaţionale minime, asigurarea logisticii şi sprijinului necesare menţinerii în stare operativă, asigurarea capacităţii de proiecţie în ariile de responsabilitate şi susţinerea pe timpul executării misiunilor necesită identificarea şi alocarea unor importante resurse umane, materiale, financiare, informaţionale şi de timp. Aceste capabilităţi militare nu sunt ieftine şi nu pot fi produse în masă.

4. FOS competente nu pot fi produse după ce criza a avut loc deja - Competenţa necesară unui operator de FOS, şi atingerea capabiltităţii operaţionale complete a detaşamentelor acţionale, la standardele cerute, nu pot fi obţinute peste noapte. Utilizarea imediată, la ordin, în misiuni specifice pe timpul producerii unei crize, a detaşamentelor operaţionale de FOS este posibilă doar dacă astfel de structuri operaţionalizate (perfect instruite, complet echipate şi certificate) şi permanent gata de luptă există deja, din timp de pace.

5. Majoritatea operaţiilor speciale necesită sprijinul forţelor convenţionale, altele decât FOS - Eficienţa utilizării în misiuni specifice, pe teritoriul statului român sau în afara acestuia, a structurilor de FOS este îmbunătăţită substanţial cu sprijinul structurilor specializate de informaţii, sprijin de luptă şi sprijin logistic din cadrul forţelor aeriene, forţelor terestre, forţelor navale şi al altor structuri din cadrul sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, aliate, sau partenere. Diplomaţia,societatea civilă şi organizaţiile neguvernamentale sunt, cel puţin, la fel de importante în asigurarea sprijinului FOS.

Obţinerea succesului în operaţii speciale necesită investiţii importante şi de lungă durată în instruirea oamenilor şi planificare. Cele 5 adevăruri FOS confirmă acest lucru şi, mai mult, pot fi aplicate, cu succes, în viaţa de zi cu zi.

Procesele de selecţie şi instruire ale FOS urmăresc formarea unor astfel de luptători, caractere pentru care curajul, inteligenţa, capacitatea de învăţare şi creativitatea trebuie să se regăsească printre trăsăturile prioritare. Toate acestea sunt completate cu calităţi precum tărie de caracter, empatie şi bun simţ. Operatorii de FOS trebuie să fie în măsură să folosească tehnologii de ultimă generaţie şi să dobândească abilităţi de comunicare interculurală pentru a contribui la rezoluţia conflictelor care, în zilele noastre, au o importantă latură de interculturalitate. Cu cât aceştia învaţă mai repede să acţioneze eficient în culturi diferite, cu atât mai mare este probabilitatea de a obţine rezultate strategice favorabile.

Militarii din structurile FOS sunt antrenaţi să exploateze, mai întâi, avantajele aspectelor umane ale conflictului astfel încât să obţină succesul în operaţiile speciale, sau, pe cât posibil, să evite conflictul, dar să câştige bătălia. În ziua de azi nu mai este suficient doar să fii în măsură să spargi uşa cu piciorul, să arunci lucruri în aer şi să elimini adversarul. Ori, fără oameni cu abilităţi cognitive ridicate, nu poţi ajunge la aceste imperative.

Sumarizând, răspunsul la întrebarea formulată în preambulul acestui articol ar suna în acest fel:

Deşi muşchii sunt încă necesari (a se vedea cazul soldatului din forţele speciale britanice SAS, recent mediatizat^[10] în presă, care a eliminat 3 talibani cu un ciocan dulgher, într-un complex de grote conectate prin tuneluri de mici dimensiuni, într-o zonă controlată de insurgenţi din nordul Afganistanului, în luna ianuarie a acestui an, după ce i s-a blocat pistolul GLOCK, din dotare, cu care tocmai neutralizase, prin împuşcare, alţi 3 atacatori), acum inteligenţa este esenţială!