03 mai 2021

Cel puţin şapte militari afgani au fost ucişi într-un atac al insurgenţilor talibani

Mihai Draghici

Sursă foto: Mediafax
Cel puţin şapte militari afgani au fost ucişi luni, în sud-vestul Afganistanului, într-un atac atribuit insurgenţilor talibani, afirmă oficiali locali, citaţi de agenţia Reuters.
 
Militanţi talibani au atacat o bază militară situată în provincia afgană Farah, după ce au săpat un tunel de aproximativ 400 de metri, a declarat guvernatorul provincial, Taj Mohhammad Jahid. Cel puţin şapte militari afgani au fost ucişi, iar unul a fost capturat în atac.
 
Doi oficiali locali au declarat, sub protecţia anomimatului, că în atac au fost ucişi zeci de militari afgani.
 
Mişcarea talibanilor afgani a avertizat că va intensifica atacurile în contextul în care trupele occidentale nu au fost retrase pe 1 mai. Statele Unite şi aliaţii din cadrul NATO au anunţat că vor retrage până în septembrie militarii din Afganistan.