20 septembrie 2019

Cel puţin nouă morţi în urma unui atac terorist produs în Irak

Mihai Draghici

Cel puţin nouă persoane au murit în urma exploziei unei bombe la trecerea unui microbuz, în oraşul irakian Kerbala, cu populaţie majoritar şiită, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate irakiene.

Explozia s-a produs vineri după-amiază la un punct militar situat pe drumul care face legătura între oraşele Al-Hilla şi Kerbala, informează site-ul Ynetnews.com.

Bilanţul preliminar al atentatului este de nouă morţi.

Atacul terorist nu a fost încă revendicat.