Cel puţin 76 de morţi în urma unui atentat produs în capitala Somaliei
Mihai DraghiciCel puţin 76 de persoane au fost ucise, iar alte zeci au fost rănite într-un atac cu bombă produs sâmbătă la un punct de control din capitala Somaliei, Mogadishu, conform celui mai recent bilanţ, anunţat de autorităţi, informează agenţiile de presă Reuters şi Associated Press.
Potrivit Serviciului de ambulanţă Aamin, bilanţul actual este de 76 de morţi.
Numărul persoanelor ucise în atacul cu vehicul-capcană probabil va creşte, a declarat Ismail Mukhtar, purtătorul de cuvânt al Guvernului Somaliei.
Răniţii au fost transportaţi la Spitalul Medina din capitala Somaliei.
Atentatul nu a fost revendicat, dar în zonă este activ grupul islamist Al-Shabaab, afiliat reţelei teroriste Al-Qaida.
