20 mai 2019

Cel puţin 29 de deţinuţi şi trei gardieni au fost ucişi în urma unei revolte a unor militanţi Stat Islamic într-o închisoare din Tadjikistan

Mircea Olteanu

Cel puţin 29 de deţinuţi şi trei gardieni au decedat în urma unei revolte care a izbucnit duminică seară într-un penitenciar de maximă securitate din Tadjikistan, unde se află închise persoane condamnate de extremism religios, inclusiv membri ai reţelei teroriste Stat Islamic, informează postul CBC.

Sursă foto: Mediafax

Ministerul Justiţiei a comunicat că revolta a izbucnit duminică într-o închisoare din oraşul Vakhdat, aflat la 10 kilometri est de capitala Tadjikistanului, Duşanbe.

Militanţii s-au înarmat cu cuţite şi au ucis trei gardieni şi cinci deţinuţi.

Forţele de securitate au ucis 24 de militanţi în cursul operaţiunilor de înăbuşire a revoltei, au precizat autorităţile.

Unul din instigatorii revoltei a fost Bekhruz Gulmurod, fiul lui Gulmurod Khalimov, un fost colonel din forţele speciale din Tadjikistan, care în anul 2015 a dezertat şi s-a alăturat reţelei Stat Islamic, fiind ulterior ucis în Siria.