16 iunie 2018

Cel puţin 20 de morţi în urma unui atentat comis în Afganistan

Mihai Draghici

Cel puţin 20 de persoane au murit în urma unui atac cu vehicul-capcană produs sâmbătă la o reuniune a insurgenţilor talibani cu membri ai serviciilor de securitate afgane, în oraşul Nangarhar, situat în estul Afganistanului, informează site-ul agenţiei Reuters.

Mişcarea talibanilor afgani a anunţat un armistiţiu de trei zile cu ocazia sărbătorii musulmane Eid Al-Fitr, care marchează sfârşitul Ramadanului. Cu acest prilej, în Afganistan au fost observate scene care păreau imposibile acum câteva zile - insurgenţi talibani îmbrăţişându-se cu membri ai serviciilor de securitate afgane.

Însă, la o astfel de reuniune, desfăşurată în oraşul Nangarhar, explozia unui vehicul-capcană a provocat moartea a cel puţin 20 de persoane, a anunţat guvernatorul regional, Attaullah Khogyani.

Atentatul nu a fost încă revendicat, dar, cel mai probabil, a fost comis de organizaţia teroristă Stat Islamic sau de reţeaua Haqqani.