Cel puţin 11 poliţişti au fost ucişi în urma unui atac în Afganistan
Andrei VacaruCel puţin 11 poliţişti au murit în urma unui atac al talibanilor asupra unei secţii de Poliţie din provincia afgană Balkh, aflată în nordul ţării, au informat oficiali locali, citaţi de Reuters.

Potrivit aceleiaşi surse, atacatorii au incendiat secţia de Poliţie după uciderea poliţiştilor.
Atacul a început luni seara şi s-a terminat marţi dimineaţa. Atacatorii au preluat controlul asupra clădirii în urma unei confruntări armate cu personalul şi, ulterior, au incendiat sediul, a informat Munir Farhad, purtător de cuvânt al Guvernului provinciei.
Forţele afgane de securitate au recuperat controlul asupra sediului doar după sosirea unor forţe suplimentare.
Zabihullah Mujahid, purtător de cuvânt al talibanilor, a declarat marţi că atacatorii au ucis 30 de poliţişti în districtul în care a avut loc atacul.
Atacurile talibanilor continuă să fie foarte frecvente în Afganistan, după ce discuţiile dintre reprezentanţii grupării şi Statele Unite privind retragerea trupelor americane din această ţară au eşuat luna trecută. Mai multe atacuri şi ameninţări ale talibanilor au dus la o prezenţă scăzută la urne sâmbătă, când au avut loc alegeri prezidenţiale în Afganistan.
