Ce trebuie să înveţe România de la Apărarea Aeriană a Ucrainei

Armata Ucrainei rezistă de peste patru ani unor atacuri aeriene incredibile ale Rusiei, cu lansări zilnice de sute de drone şi zeci de rachete, cu incursiuni în apropierea frontului a avioanelor şi elicopterelor de atac, cu lansări de la distanţă a rachetelor din bombardierele strategice.

Ucraina a început războiul cu sisteme sovietice, care au reuşit să doboare suficiente avioane şi elicoptere ruseşti pentru a alunga aviaţia rusă din spaţiul aerian ucrainean. Rusia nu a reuşit să controleze spaţiul aerian al Ucrainei, chiar dacă anunţa că are supremaţie aeriană după primele zile de conflict.

În 2022, Ucraina se baza pe sistemele sovietice S-300 şi Buk. Chiar a mai primit un sistem Buk din Slovacia, dar şi muniţie pentru aceste baterii din ţările NATO foste comuniste. Multe din sistemele sovietice au fost distruse de Rusia în prima zi a ofensivei, când a lansat un baraj de 130 de rachete balistice şi de croazieră şi a lovit peste 50 de radare şi zeci de sisteme antiaeriene. Cu sistemele rămase, Ucraina a reuşit să doboare 55 de aeronave ruseşti în anul 2022, împiedicând Rusia să obţină controlul aerian, conform unei declaraţii a generalului american James B. Hecker.

În timp, apărarea Ucrainei s-a adaptat la un nou tip de război, unde dronele de tipul Shahed/Geran au devenit principala ameninţare aeriană.

Occidentul a început să livreze Ucrainei, începând cu 2023, sisteme de artilerie antiaeriană, precum Gepard şi ZU-23-2, iar mai apoi sisteme PATRIOT, SAMP/T etc.

În total, Ucraina a primit din vest 12 sisteme IRIS-T (Germania), şapte sisteme PATRIOT (Germania, România, SUA, Olanda), două sisteme Crotale din Franţa, două sisteme Hawk (Spania), două sisteme Aspide (Spania, Italia), 14 sisteme NASAMS (SUA, Canada, Lituania, Norvegia), două sisteme SAMP/T (Franţa, Italia), conform International Institute for Strategic Studies. Şi ce este mai important, elementele distruse ale acestor sisteme au fost mereu înlocuite.

De aici, însă, Ucraina a început să se bazeze pe propriile forţe şi a inovat pentru a face faţă valurilor de sute de drone. Ţări precum SUA, Germania, Franţa folosesc deja expertiza ucraineană pentru a-şi adapta apărarea aeriană la noile arme şi ameninţări. Potrivit lui Volodimir Zelenski, experţii ucraineni lucrează şi în Orientul Mijlociu pentru a face faţă atacurilor iraniene.

Sistemul hibrid de apărare aeriană al Ucrainei

Ucraina a construit un model de apărare hibrid care combină sistemele clasice, de la tunuri rapide la rachetele interceptoare cu rază foarte mică, medie şi mare, la capacităţile de război electronic, la avioanele şi elicopterele ce atacă dronele şi rachetele de croazieră, la dronele interceptoare şi la echipele mobile din structurile de apărare civilă care doboară drone cu mitraliere grele montate pe maşini civile 4x4.

Doar aşa Ucraina reuşeşte şi după patru ani de război să intercepteze peste 80% din dronele şi rachetele ruseşti.

Ucraina a realizat că nu poate învinge într-un război unde o dronă de 50.000 de dolari este doborâtă cu o rachete interceptoare de patru milioane de dolari sau fugărită de două aeronave supersonice cu ora de zbor de 10.000 de dolari şi atunci a încercat să găsească interceptorul potrivit pentru fiecare ţintă.

Inovarea şi descentralizarea a fost cheia rezistenţei

Un lucru exploatat cu succes de Armata Ucrainei a fost inovaţia şi descentralizarea. În timp ce în multe ţări, cum este şi România, sistemul militar se bazează pe o centralizare excesivă şi doar ministrul sau şeful Apărării decid cei mai mici paşi, în Armata Ucraineană omul a avut un rol esenţial, fiind multe cazuri de militari care s-au evidenţiat prin poziţie fermă, de la cei care au rezistat la Azovstal la cei de pe Insula Şerpilor.

Într-un război unde nu mai există manevre de mai unităţi mecanizate, iar asalturile se dau la nivel de grupă, rolul militarului devine crucial în câştigarea fiecărei bătălii.

Aşa au început să apară diferite soluţii de doborâre a dronelor, de la folosirea aeronavelor agricole dotate cu mitraliere, la interceptoare verticale cu AI.

Neaplicarea lecţiilor învăţate din Ucraina vulnerabilizează apărarea aeriană

Experienţa Ucrainei expune clar vulnerabilităţile sistemelor moderne de apărare aeriană şi vedem cum în România la fiecare pătrundere erau ridicate două avioane de vânătoare ce nu aveau deloc şanse de interceptare. Din 2026, MApN ne spune că alarmează şi sistemele antiaeriene de la sol, dar încă nu a fost tras niciun foc pentru a încerca să doboare o dronă rusească.

Dispozitivul militar românesc este unul static, cu radare şi sisteme la sol în diferite poziţii care cel mai probabil sunt cunoscute şi evitate de operatorii ruşi.

Echipamentul de drone interceptoare Merops adus de americani nu a putut fi integrat în sistemul naţional de apărare aeriană nici după şase luni, ceea ce arată putere slabă de adaptare şi inovare.

Orice arhitectură de apărare aeriană nu mai poate nega existenţa lecţiilor învăţate din Ucraina. Degeaba ai cheltuit miliarde pe sisteme scumpe de protejare a aeroporturilor, dacă o dronă de câteva sute de dolari nu este văzută de radare şi nu poate fi distrusă la timp, înainte de a se apropia şi a pune în pericol oamenii.

Războiul din Ucraina ne-a învăţat că omul bate strategia, eficienţa este superioară tehnologiei, voinţa factorului uman rămâne esenţa apărării.

Chiar dacă la nivelul MApN nu se iau măsuri radicale pentru adaptarea la războiul dronelor, asta nu înseamnă că acesta nu există. Întârzierea în aplicarea lecţiilor învăţate din Ucraina doar duce la cheltuieli de apărare exorbitante cu eficienţă mică.

Cel mai bun exemplu este România, care a semnat în ultimii zece ani contracte de peste 20 miliarde de euro, dar nu are capacitatea să doboare o dronă Gerbera, din carton, de 20.000 de dolari.