12 noiembrie 2020

Ce prevede Acordul de încheiere a focului în Nagorno-Karabah. Câştigătorii şi perdanţii unui război total

Sandu Valentin Mateiu

După un război total de o lună şi jumătate, pacea s-a reinstalat între Armenia (AM) şi Azerbaidjan (AZ), odată cu dislocarea trupelor ruse de menţinere a păcii în Nagorno-Karabah (NK). Rusia a anunţat, 09.11.2020, că liderii Armeniei, Azerbaidjanului şi Rusiei au semnat o declaraţie comună privind încetarea focului. Aceasta prevede cedarea de către armeni a unor teritorii din jurul NK, asigurarea unei linii de comunicaţii pentru armeni (Lacin-Şuşa) şi a uneia pentru azeri (cu Nahicevan), dar nu menţionează nimic despre statutul NK. Rusia se impune ca arbitru, în timp ce Turcia nu apare în acord. Pentru moment, Ilham Aliev îşi prezintă victoria şi azerii jubilează, în timp ce armenii se revoltă, iar Nicol Paşinian este pe cale să piardă puterea (spre satisfacţia Moscovei). Pacea va dura, ca şi influenţa Moscovei asupra celor două state, mai ales asupra AM. Turcia nu a obţinut rolul pe care şi-l dorea în Caucaz pentru că Ilham Aliev şi-a calculat atent viitorul politic (Rusia având un rol mare în acest viitor), dar ea o obţinut o linie de comunicaţii „geopolitică” spre Caspica şi Asia Centrală. Este adevărat, aceasta va fi sub „sabia lui Damocles” armeană, aşa cum culoarul Lacin-Şuşa va fi sub cea azeră, iar amândouă sub cea rusă. Va fi pace în Caucaz, iar statutul final al NK rămâne o necunoscută având soluţia la Moscova.

Sursă foto: Mediafax

Acordul prevede:

1) Încetarea completă a focului, pe toate fronturile conflictului din NK, începând cu orele 00.00, 10.11.2020. AM şi AZ, numite părţi în conflict, se opresc pe poziţiile (ocupate în acel moment); 2) Raionul Agdam şi zonele din raionul Gazah controlate de AM urmează să fie returnate AZ până la (data limită) de 20.11.2020; 3) De-a lungul liniei de contact din NK şi de-a lungul coridorului Lacin, se dislocă un contingent de trupe de menţinere a păcii al Federaţiei Ruse format din 1960 militari cu armamentul de infanterie, 90 de transportatori de blindate, 380 de automobile şi tehnica specială aferentă; 4) Contingentul de menţinere a păcii al Federaţiei Ruse se desfăşoară în paralel cu retragerea forţelor armate armene. Durata dislocării contingentului de menţinere a păcii al Federaţiei Ruse este de 5 ani, cu prelungire automată pentru următorii 5 ani, dacă niciuna dintre părţi nu declară, cu 6 luni înainte de expirarea perioadei, intenţia de a pune capăt aplicării acestei prevederi. 5) În scopul măririi eficienţei controlului asupra îndeplinirii acordului de către părţile în conflict, se implementează un centru de menţinere a păcii pentru monitorizarea încetării focului; 6) AM va returna AZ raionul Kalbajar până la (data limită) de 15.11.2020 şi raionul Lacin până la (data limită) de 01.12. 2020, păstrând coridorul Lachin[i] (în lăţime de 5 km), care va asigura legătura între NK şi AM fără să afecteze oraşul Şuşa. Prin acordul părţilor, în următorii trei ani, va fi stabilit un plan pentru construirea unei noi rute de circulaţie de-a lungul coridorului Lachin, care să asigure legătura între Stepanakert şi AM, cu redislocarea ulterioară a contingentului rus de menţinere a păcii pentru a proteja această rută. AZ garantează siguranţa circulaţiei cetăţenilor, vehiculelor şi mărfurilor, în ambele sensuri, de-a lungul coridorului Lacin; 7) Persoanele deplasate intern şi refugiaţii se întorc pe teritoriul NK şi în raioanele adiacente, sub controlul Biroului Înaltului Comisar pentru Refugiaţi ONU; 8) Se va efectua schimbul de prizonieri de război şi al altor persoane deţinute, precum şi (retrocedarea) trupurilor morţilor; 9) Se vor debloca toate legăturile economice şi de transport din regiune. AM va permite legătura (de transport) între regiunile de vest ale AZ şi Republica Autonomă Nahicevan în vederea organizării circulaţiei fără obstacole a cetăţenilor, vehiculelor şi mărfurilor în ambele direcţii. Controlul asupra rutelor (de transport) va fi exercitat de organele Serviciului de Frontieră al FSB-ului al Rusiei. Prin acordul părţilor, va fi asigurată construirea de noi legături (de transport) care să lege Republica Autonomă Nahicevan de regiunile de vest ale Azerbaidjanului.

Ce implică acordul:

Acordul implică schimburi teritoriale în defavoarea armenilor, dar păstrarea de către aceştia a culoarului vital Lacin-Şuşa (A), însă, fără oraşele Lacin şi Şuşa. AM rămâne doar cu porţiunea din NK pe care o mai controlează (B). AZ recuperează trei raioane din jurul NK, care vor fi evacuate de către armeni: raionul Kalbajar (C), în nord-vestul NK, raionul Lacin (D), în vestul NK, şi raionul Agdam (E), în estul NK. Acestea se adaugă raioanelor câştigate prin luptă de AZ: raionul Fuzuli (F), în sud-estul NK, raionul Jabrail (G), în sudul NK, raionul Qubadli (H), în sud-vestul NK, şi raionul Zangilan (I), în vest, la frontiera cu Armenia. Astfel, AZ a recuperat toate raioanele sale, mai puţin cele din NK, din care totuşi, a cucerit: 1) mare parte din raionul Şuşa (J): porţiunea de la Hadrut la Şuşa, inclusiv oraşul Şuşa; 2) o zonă din raionul Tartar (K), care rămâne, în continuare, împărţit între AZ şi NK: Mataghis şi Taliş. AZ recuperează şi o porţiune din raionul Gazah (L), care era controlată de AM. AZ primeşte posibilitatea legăturii terestre prin teritoriul AM (M) cu regiunea sa autonomă Nahicevan, situată în vestul AM. Viitoarele frontiere vor urma, foarte probabil, pe cele din momentul încetării focului, fiind puţin probabile schimbări importante ale acestora. La fel de puţin probabilă este revenirea refugiaţilor în teritoriile aflate sub controlul părţii adverse.

„Veni, vidi, vici”: Rusia controlează întreaga situaţie militară

Rusia controlează întreaga situaţie militară, fapt ce îi va permite să conducă procesul de negociere spre soluţia sa politică privind statutul NK, pentru că schimburi teritoriale semnificative nu vor mai avea loc, AM şi AZ rămânând fiecare cu ceea au, acum, din NK. Trupele de menţinere a păcii ruse vor asigura controlul asupra frontierelor porţiunii din NK rămasă armeană şi asupra coridorului Lacin-Şuşa[ii]. Rusia va controla, prin trupele sale de grăniceri, tranzitul din AZ, prin AM, spre Nahicevan. Astfel, Rusia nu numai că este arbitru între AM şi AZ, dar a exclus din acest joc pe noul venit, Turcia. Singurul câştig vizibil al Turciei este faptul că are o rută terestră „geoeconomică”, din Nahicevan, prin AM, în AZ şi, de aici, spre Caspica şi Asia Centrală. Turcia nu este menţionată în acord şi, indiferent de ceea ce a declarat Aliev, ea nu va avea trupe de menţinere a păcii dislocate între părţile în conflict. Încercarea Turciei de a avea o prezenţă în cadrul centrului de menţinere a păcii va fi redusă la nivel de simbol[iii], prin faptul că acesta nu va fi situat în zona de contact din NK, ci într-unul dintre raioanele azere din jurul NK (aşa cum a declarat Dmitri Peşkov). De aici, ar putea să apară diferenţe între o Rusia care a câştigat, impunându-se ca unica putere direct implicată, şi o Turcie exclusă. Nici între Ankara şi  Baku relaţiile nu vor mai fi aceleaşi, deoarece, după ce Ankara l-a sprijinit masiv, politic şi militar, pe Aliev pentru ca acesta „să meargă până la capăt”, el şi-a calculat bine viitorul[iv], între Rusia şi Turcia. În spatele declaraţiilor de satisfacţie, Ankara este nemulţumită, un indiciu în acest sens fiind mesajele franceze, care au avertizat-o să nu treacă la provocări în NK. Frenezia contactelor turce cu Baku şi Moscova este un alt indiciu. Moscova a exclus Ankara din formatul de negocieri viitor, pronunţându-se pentru continuarea actualului format, cel al copreşedinţilor Grupului de la Minsk. Rusia rămâne să decidă, alături de o Franţă proarmeană şi de SUA (încă, dezinteresate). Rusia a câştigat folosindu-şi argumentele (cunoscute şi necunoscute) dintr-o poziţie calculată, neintervenind vizibil în favoarea unei părţi, ajutând AM exact cât să nu supere AZ, aplicând presiuni asupra lui Ilham Aliev, dar neintervenind decât după ce AZ a cucerit Şuşa[v]. Kremlinul arată că ştie mai bine decât Ankara să lucreze cu liderii autoritari post-sovietici precum Ilham Aliev, vorbind limba acestora şi ştiind la ce presiuni să îi supună pentru a obţine ceea ce doreşte. 

Armenii sunt perdanţii

Vae victis! Armenii sunt perdanţii. Ei au fost învinşi militar şi au pierdut nu numai cordonul sanitar al raioanelor azere din jurul NK, dar chiar părţi din NK. Mai mult, AM depinde de Rusia pentru asigurarea frontierelor NK şi a legăturii prin culoarul Lacin. Nicol Paşunian a recunoscut gravitatea situaţiei, justificând decizia sa prin faptul că liderii militari i-au explicat că aceasta este singura soluţie în faţa unei înfrângeri totale, care ar fi dus la pierderea NK. Aşa este, armenii neavând şanse, după ce Turcia a sprijinit militar AZ, neutralizând avantajul calitativ armean (fără să mai ţinem seama de avantajul numeric azer şi cel calitativ al armamentului achiziţionat de Baku). Paşunian şi-a asumat responsabilitate în faţa armenilor furioşi. Sunt şanse ca el să fie îndepărtat de la putere, spre satisfacţia opoziţie proruse şi a Moscovei, care nu poate tolera o democraţie în sfera sa de influenţă. Însă, chiar şi opoziţia va respecta acordul. Odată cu prezenţa militară în NK, controlul Moscovei asupra Erevanului va creşte, dar acest fapt este compensat de creşterea probabilităţii unei soluţii durabile pentru NK, precum şi a menţinerii păcii. Pentru armeni, acordul a fost o capitulare, aşa cum bine spune Aliev, dar este una care îi menţine în NK, acolo unde sunt de secole.

Preşedintele azer lham Aliev este câştigătorul momentului

Para bellum. Ilham Aliev este câştigătorul momentului, apărând ca liderul care a recuperat aproape toate teritoriile pierdute de AZ în anii 90. Timp de trei decenii, puterea familiei Aliev s-a construit propagandistic pe pregătirea naţiunii pentru acest război, pe care l-a câştigat. Însă, Aliev nu a obţinut victoria finală, recuperarea tuturor teritoriilor, cea pe care a prezentat-o ca fiind singurul obiectiv pentru care au fost făcute toate aceste sacrificii (cele umane nu au fost comunicate încă!). Aliev trebuie să se pregătească pentru un nou „război”, unul politic, cu propria sa naţiune, euforia momentului urmând să lase loc întrebării dacă a meritat acest sacrificiu uman şi material. Aliev nu mai are nici un prieten care să-i fie alături până la capăt, atât Rusia, cât şi Turcia având îndoielilor lor, Vestul ştie cu cine are de-a face, iar Teheranul este suspicios[vi]. Oricum, azerii au momentul lor de glorie: nu numai că au recuperat teritoriul pierdut, dar au avut capacitatea să lupte pentru acesta.

În final, va fi pace

Pacem in terris. În final, va fi pace. Aceasta este consolarea pentru toţi, armeni şi azeri, şansele păcii fiind mai mari ca niciodată, chiar dacă vor urma fel de fel de neînţelegeri între părţi, respectiv între sponsorii lor. Dincolo de lecţiile militare, dronele & artileria, şi cele politice, sfera de influenţă rusă în coliziune cu neo-otomanism, câteva mii de bărbaţi armeni şi azeri, majoritatea tineri, sunt în pământ. Să ne reamintim că la negocierile de la Kazan s-ar fi putut ajunge la o situaţie apropiată de cea de acum, dar fără acest război. Nu a fost să fie, iar politicienii ştiu de ce. Poate asta este lecţia cea mai importantă a acestui război, alături de faptul că a fost unul total.



[i] AM va păstra controlul asupra culoarului Lacin-Şuşa, unde vor fi dislocate trupele ruse de menţinere a păcii. AM, însă, nu va avea controlul asupra oraşelor Lacin (cedat AZ) şi Şuşa (cucerit de AZ). Acordul declaraţie fiind numai în limba rusă, au apărut unele interpretări greşite, deoarece formularea rusă „оставляя при этом за собой” a fost tradus în engleză cu varianta „leaving behind”, nu cu cea corectă, „while keeping”. Însă, Rusia ar putea exploata şi primul sens, presând AM la negocieri prin  ameninţarea cu închiderea culoarului. Vom vedea cum se va materializa prezenţa armeană în culoar, cea rusă fiind, deja, evidentă.

[ii] Brigada 31 Aeropurtată din Ulyanovsk a devenit, “peste noaptea” de 10.11, Brigada 15 de menţinere a păcii. De când aşteaptă Kremlinul să aibă o asemenea “legiune uitată” (pentru viitoarele decenii) în NK.

[iii] Probabil, chiar dacă Turcia va insista, Rusia îi va acorda doar un asemenea rol simbolic, departe de linia de contact din NK, neutralizând-o şi cu dorinţa iraniană a unei prezenţe (care se va lovi de opoziţia AZ).

[iv] Interesant, un indiciu că Aliev se îndrepta în această direcţie a fost apariţia, la ultima întâlnire cu emisarii Ankarei, a şefului SMG azer. Acesta „dispăruse” de la începerea războiului.   

[v] Oraş „sfânt”, atât de important este pentru ambele părţi. Acesta era locuit, înainte de războiul din anii 90, majoritar, de către azeri (într-o proporţie de 85%). 

[vi] Un lider post-KGB-ist într-o ţară şiită de care Iranul este legat, fie şi prin importanta sa minoritate azeră. Nu mai vorbim de „sacrilegiul” cooperării lui Aliev cu Israelul, Teheranul fiind obsedat de posibilitatea unei prezenţe israeliene, oricât de discretă ar fi aceasta, la frontiera sa nordică.