19 decembrie 2020

Ce aşteaptă Rusia de la Administraţia Biden? Şi invers

Laurenţiu Sfinteş

O simplă trecere în revistă a punctelor de vedere ale analiştilor ruşi, exprimate în publicaţiile locale, arată că, probabil, temerea cea mai adânc resimţită la Moscova este faptul că victoria lui Biden ar putea duce la o mai bună coordonare a SUA şi aliaţilor săi europeni în privinţa politicilor faţă de Rusia (iar, pentru ruşi, aceasta înseamnă în primul rând regimul de sancţiuni).

Sursă foto: Profimedia
Ce se va schimba, ce va rămâne constant în relaţiile dintre SUA şi Rusia

Mesajele transmise de  preşedintele ales al SUA semnalează un posibil dialog mai aşezat cu principalele puteri europene, cu organizaţiile continentale sau trans-atlantice, ceea ce poate însemna atât o mai bună relaţie economică, dar şi mai multă unitate în poziţia faţă de terţii cu tendinţe autoritariste, gen China sau Rusia.

Rusia s-ar putea aştepta, în acest caz, ca SUA să adopte, totuşi, o parte din poziţiile mai moderate ale unor state europene privind cooperarea cu statul rus. Problema este, însă, că multe din tendinţele şi evoluţiile politice evidenţiate pe timpul Administraţiei Trump vor rămâne constante şi sub noua administraţie. Astfel, chiar dacă Biden va promova o cooperare mai substanţială cu partenerii europeni, accentul va cădea şi mai departe pe problemele interne, americane, pe dezvoltarea economiei americane, pentru a face faţă provocării chineze.

O altă problemă este faptul că evoluţiile din domeniul energetic din ultima perioadă de pe continentul european fac Europa occidentală mai puţin dependentă de Rusia, mai favorabilă implementării solicitărilor SUA privind adoptarea de măsuri mai dure faţă de proiectele ruse de infrastructură energetică. Iar în acest domeniu, ceea ce a început să implementeze Administraţia Trump – de exemplu regimul întărit de sancţiuni pentru statele şi companiile care participă la Proiectul Nord Stream 2 – ar putea fi continuat şi de către viitoarea administraţie de la Casa Albă.

Presiunea pe Rusia, probabil, nu se va schimba, dar abordarea acestei problematici cu aliaţii europeni, mai mult ca sigur că da. Şi aceasta nu este o veste bună pentru Moscova.

Cu o abordare bazată pe mai multă empatie faţă de problemele europene, Biden va continua, probabil, să menţină ştacheta, ridicată chiar de Trump, privind cheltuielile militare ale aliaţilor şi contribuţia acestora la NATO.

 

Rusia – mai mult decât un competitor, o ameninţare

Dar Rusia va fi privită de noua administraţie nu numai printr-o lupă economică şi de securitate, aşa cum a făcut-o Trump, cel care, la o adică, aşa cum s-a întâmplat la ”momentul Helsinki”, ar fi putut identifica şi domenii în care el şi preşedintele Putin s-ar fi putut înţelege.

Preşedintele Biden consideră, pe de altă parte, că Rusia reprezintă o ameninţare majoră, mai mult decât un adversar, un concurent în competiţia marilor puteri. Iar ”ameninţarea”, ca termen şi concept, are o importantă componentă ideologică, care complementează riscurile pe care Rusia le prezintă din punct de vedere militar pentru securitatea SUA.

Dacă, pentru Trump, era relativ indiferent cât de apăsat intră regimul de la Moscova peste principiile democraţiei şi drepturile omului, importantă fiind, mai ales, componenta economică, pentru Biden lucrurile se prezintă altfel. Iar acestea pleacă de la faptul că expertiza sa pe spaţiul post sovietic, în special pe Ucraina, este cu totul alta decât cea a actualului preşedinte.

Conform cu opţiunile deja publice ale preşedintelui ales şi ale echipei sale, Biden consideră că Rusia, pe lângă faptul că este dominată de o structură de putere cleptocratică, înregistrează şi  un declin evident în mai multe domenii:

  • economia sa continuă să fie necompetitivă, dependentă majoritar de exploatarea resurselor naturale;
  • demografia este pe minus;
  • chiar şi structurile militare, deşi uriaşe, corespund unui stat în curs de dezvoltare.

Cu toate acestea, Rusia reprezintă o ameninţare mai ales pentru că:

  • intervine cu regularitate în procesele democratice din statele ţintă;
  • intervine în dezbaterile politice interne din aceleaşi state, încercând crearea de fracturi între componentele societăţii, de probleme în organizaţiile politice şi economice din care fac parte aceste state;
  • subminează instituţiile occidentale prin stimularea punctelor de vedere diferite ale unor partide şi ţări, încurajând dizidenţele ocazionale ale acestora.

Astfel, abordarea noii administraţii prezidenţiale a SUA pare a se baza mult mai mult pe componenta ideologică, ceea ce presupune că ”răul” din Rusia este apreciat ca fiind mult mai profund decât naţionalismul agresiv promovat de Putin sau decât curentul revanşist provocat de extinderea NATO în spaţiul post-sovietic.

Pentru Biden, Rusia este o ţară preluată de o echipă KGB care foloseşte naţionalismul pentru a se menţine la putere.

O astfel de viziune presupune şi faptul că situaţia prezentă din Rusia nu poate continua pe termen indefinit şi că, la un moment dat, ruşii se vor revolta şi vor răsturna actualul regim. Este o viziune cu unele accente utopice, dar, pentru Moscova, nu mai puţin periculoasă, pentru că nu este exprimată de un critic oarecare al situaţiei din Rusia, ci de cel mai puternic om al planetei, începând cu 20 ianuarie 2021.

Paradoxul face ca mandatul lui Biden să se suprapună peste cel, presupus a fi ultimul, al preşedintelui Putin (chiar dacă, constituţional, acesta şi-a luat măsuri de prevedere).

Un alt paradox este cel în care un fost internaţionalist, Putin, care, acum 30 de ani, era reprezentant diplomatic, şi, mai mult decât atât, al unei ţări care promova exportul de revoluţie, este în prezent în postura de a ţine piept, de această dată de pe poziţii puternic naţionaliste, internaţionalismului democratic promovat de Biden.

În 2024 vor fi alegeri prezidenţiale în ambele state. Ceea ce impune perspectiva ca următorii ani să fie, în Rusia, dominaţi de cele două întrebări:

  1. va candida Putin din nou? sau, dacă nu,
  2. cine va fi candidatul regent?

Oricare va fi răspunsul, Rusia se va schimba. Ştiind acest lucru, actuala elită de la Kremlin are nevoie de linişte pentru a putea cântări cele două opţiuni şi a decide.

O presiune accentuată din partea SUA în plan politic, economic, diplomatic, poate chiar şi militar, în anumite conflicte regionale, ar putea avea un impact direct asupra modului în care va fi luată această decizie.

Iar dacă interesele SUA vor fi favorizate de anumite evoluţii interne din Rusia, Washingtonul va acţiona în consecinţă, ceea ce s-ar putea să nu fie întotdeauna pe scenariul prevăzut de Kremlin sau să ajute în luarea acelei decizii de impact major pentru Rusia.

Continuitatea politicilor faţă de Rusia din perioada Trump, însă cu o coerenţă mai ridicată şi o coordonare mai eficientă cu partenerii europeni, aşa cum se preconizează a se întâmpla pe timpul administraţiei Biden, va apropia din ce în ce mai mult Rusia de modelul economic, poate şi politic, promovat de alte state decât cele occidentale. În primul rând de China.

Transpunerea în practică a legislaţiei Senatului SUA privind sancţiunile asupra statelor europene care participă la Nord Stream 2, în primul rând asupra Germaniei, dar şi schimbarea politicilor energetice europene, mai uşor de implementat acum, cu o administraţie americană prietenoasă cu problemele climatice, vor lovi în principala legătură a Rusiei cu Europa Occidentală, infrastructura energetică. Cum aceasta este şi unul pilonii economici principali ai Rusiei, consecinţele asupra Moscovei ar putea fi majore.

De aceea, revin, Moscova ar putea căuta să evite această presiune printr-o legătură de parteneriat mai profundă, atât economic, cât şi militar, cu state care, la rândul lor, contestă hegemonia americană asupra lumii.

Problema este că reacţia unora din aceste state faţă de noua administraţie americană este diferită de cea a Moscovei. Cel mai vizibil exemplu este cel al Chinei, preşedintele Xi Jinping felicitându-l deja pe preşedintele ales Biden. Speranţa Beijingului este ca războiul sancţiunilor reciproce să intre într-o fază mai puţin ostilă, mai aşezată, în care atât interesele SUA în promovarea propriilor exporturi să fie protejate, dar şi afacerile deja dezvoltate de China pe teritoriul american să se afle sub aceeaşi protecţie.

În acest context, din nou, Rusia ar putea fi o victimă colaterală a unei potenţiale antante economice şi comerciale dintre Washington şi Beijing, ceea ce ar contribui şi mai mult la izolarea sa.

 

Şi, să nu uităm, există şi ”problema Ucraina”

Din fostul spaţiu sovietic, preşedintele Biden are o legătură mai specială cu Ucraina. Poate şi pentru faptul că, în Administraţia Obama, a fost direcţional de politică externă pe relaţiile cu Kievul (coincidenţă – şi cu China!), poate şi pentru că declanşarea crizei ucrainene este legată de ultimii ani de mandat ai administraţiei democrate a lui Obama, poate şi pentru că ”dosarul Ucraina” a dominat o parte a campaniei electorale prezidenţiale din SUA.

Dacă Trump a evitat o implicare mai profundă în fostul spaţiu sovietic, în afara întăririi regimului de sancţiuni şi a unor afaceri personale în derulare cu unele state din regiune, exemplu, Azerbaidjan, acest lucru se va schimba o dată cu noua administraţie.

Va conta, desigur, cine va fi noul direcţional din administraţia americană însărcinat cu relaţiile bilaterale cu Kievul, probabil, pentru a urma tradiţia, vicepreşedintele Kamala Harris, dar, tot cu siguranţă, multe dintre politicile precedentei administraţii democrate vor fi reactivate. Inclusiv cea de minimalizare a profilului internaţional al Rusiei (”Rusia este o putere regională” afirma preşedintele Obama, exact în perioada în care Moscova anexa Crimeea), ceea ce Moscova s-a străduit permanent să afirme şi să arate că nu e adevărat.

Rusia pare a fi astfel înconjurată de o serie de noi provocări, cele mai multe afectând negativ perspectivele politice şi economice naţionale, ca urmare a instalării la Casa Albă a Administraţiei Biden.

Cele câteva raze de soare, precum o revenire a SUA în Acordul Nuclear cu Iranul, o potenţială extindere a Tratatului START 2, par a nu schimba această percepţie.

Poate de aceea telegrama de felicitare pentru alegerea noului preşedinte american a întârziat să apară.

Poate de aceea perspectiva confruntaţională dintre Moscova şi Washington pare a fi realitatea perioadei următoare în relaţiile ruso – americane.

SUA, cu preşedintele Biden, nu aşteaptă nimic bun de la Rusia, cu preşedintele Putin. Şi invers.