Ce arată rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa?

Rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa reprezintă un adevărat semnal de alarmă, chiar dacă pare-se că aşa-numitul Front Republican – formulă ce desemnează acţiunea ad-hoc a forţelor politice care se raliază pentru a împiedică ascensiunea candidatului de extrema dreaptă – va asigura în cele din urmă victoria lui Emmanuel Macron.

Cifrele nemulţumirii se văd la vot

Totuşi, acest lucru trebuie să dea de gândit cu privire la anumite probleme de fond care au îndreptat masiv electoratul francez fie spre extreme, fie spre tendinţele radicale. 23,41 % - Marine Le Pen (extrema dreapta), 21,95 % - Jean-Luc Mélenchon (stânga radicală), 7,05 % - Eric Zemmour (extrema dreapta). Aceşti candidaţi însumează peste 50 % din electoratul prezent la vot în ziua de 10 aprilie şi sunt simptomul unei profunde nemulţumiri existente în sânul societăţii franceze. Rezultatele lor contrastează foarte puternic cu cele ale doamnelor Anne Hidalgo, candidata Partidului Socialist (stânga tradiţională), primar al Parisului, care a obţinut numai 1,74 %, şi Valérie Pécresse, candidata partidului Les Républicains (dreapta tradiţională), preşedinta regiunii Île-de-France, votată de 4,79 % dintre alegători.

O prăbuşire care traduce o marginalizare pe scena politică franceză a două forţe politice care au dominat viaţa politică a celei de-a V-a Republici, din 1958 încoace, şi care au dat, dacă ne raportăm numai la ultimele patru decenii, preşedinţi precum François Mitterrand, Jacques Chirac, Nicolas Sarkozy, François Hollande. Astăzi, practic, nu mai contează, votul cumulat pentru candidaţii celor două  partide fiind în jur de 6,5 % ! De asemenea, performanţa candidaţilor de extrema dreapta este cu atât mai remarcabilă cu cât spectrul dreptei a fost foarte fărâmiţat. Şi mai trebuie să avem în vedere şi proporţia absenteismului, cca. 26 %, care traduce şi ea o stare de nemulţumire.

Cine nu se mai regăseşte în discursul politic?

Rezultatul votului de azi nu trebuie pus pe seama acelor forţe politice şi personalităţi precum Marine Le Pen şi Eric Zemmour, care au reuşit să capteze un anumit tip de electorat.

Analiza trebuie să aibă în vedere de ce o parte însemnată a electoratului francez nu se mai regăseşte în discursul politic tradiţional. În acelaşi timp, problemele de fond precum erodarea claselor mijlocii atât materială cât şi din punctul de vedere al statutului social, sărăcirea claselor populare, chiar identitatea franceză şi locul islamului în societate, nevoia de un alt model economic în care să se găsească un echilibru între profit şi om, toate acestea explică îndepărtarea de reprezentanţii clasei politice tradiţionale, chiar de acei reprezentanţi precum Emmanuel Macron, care s-au revendicat drept centrişti şi într-o anumită măsură chiar anti-sistem, şi arată şantierul imens pentru următorii cinci ani.

Contextul se arată foarte dificil prin criză economică care se prefigurează la nivelul zonei euro, în urma sancţiunilor contra Rusiei, a tranziţiei energetice şi a deficitului comercial, a datoriei publice, a nevoii de a mări cheltuielile militare, a reconstrucţiei economice după pandemia de coronavirus.

Oprirea acestor dinamici către extreme şi zonele radicale care pot deveni de neoprit va depinde de felul în care clasa politică franceză va şti să răspundă, să îşi adapteze discursul şi mai ales să reconstruiască dialogul cu alegătorii, de capacitatea elitelor de a ataca problemele de fond astfel încât să redea încrederea colectivă.