21 decembrie 2019

Capabilităţi de Forţe pentru operaţii speciale create prin efort colectiv al unor aliaţi şi parteneri NATO

Daniel Ilie

Câteva considerente teoreticePotrivit Doctrinei aliată întrunită pentru operații speciale (Allied Joint Publication AJP-3.5 ”Allied Joint Doctrine for Special Operations”), forţele pentru operaţii speciale (FOS) reprezintă acele forțe special destinate, organizate, instruite, echipate și încadrate cu personal special selecționat care planifică și execută operații (activități militare) speciale, folosind tactici, tehnici și metode de angajare neconvenționale.

Sursă foto: Mediafax

Operațiile speciale pot fi executate pe întregul spectru al acțiunilor militare, în mod independent, sau împreună cu forțele convenționale, în scopul obținerii stării finale dorite, la nivelurile strategic, sau operativ, sau pot fi executate atunci când există riscuri politice importante. Uneori, interesele politico-militare pot necesita executarea unor acțiuni sub acoperire, sau clandestine, cu acceptarea, însă, a unor riscuri neasociate operațiilor executate de către forțele militare convenționale.

Pentru Alianţa Nord Atlantică, FOS ale NATO sunt un multiplicator de forţă care furnizează capabilităţi militare complementare forţelor terestre, forţelor navale şi forţelor aeriene, cu relevanţă pe întreaga gamă a operaţiilor militare, inclusiv în cadrul sarcinilor fundamentale ale Alianţei precum apărarea colectivă, gestionarea crizelor şi securitatea prin cooperare.

Dezvoltarea acestor capabilităţi de FOS este coordonată, la nivel NATO, de către Comandamentul NATO de Operaţii Speciale (NATO Special Operations Headquarters - NSHQ), structură înfiinţată în anul 2010 în urma reorganizării Centrului NATO de Coordonare a FOS (NATO SOF Coordination Center - NSCC), înfiinţat în anul 2006 în cadrul Iniţiativei de Transformare a FOS din NATO, aprobată la Summit-ul NATO de la Riga, Letonia.

Comandamentul este dislocat chiar la sediul Supreme Headquarters Allied Powers Europe (SHAPE) din Casteau, Belgia, funcționează pe bază de memorandum și are ca misiune principală ”asigurarea consilierii FOS strategice ale NATO, coordonarea dezvoltării capabilităților FOS și asigurarea interoperabilității acestora, la nivel aliat și al țărilor partenere”. Statele Unite ale Americii (SUA) este naţiune cadru, iar România se află printre naţiunile contributoare.

În eventualitatea dislocării pentru misiune a unui comandament NATO care planifică şi conduce operaţii militare, NSHQ trebuie să furnizeze un nucleu de Componentă de Comandă a Operaţiilor Speciale (Special Operations Component Command - SOCC core) rapid dislocabilă, în măsură să asigure comanda şi controlul (C2) operaţiilor speciale independente sau întrunite, planificate, conduse şi executate în sprijinul acestora. Un astfel de element de C2 a operaţiilor speciale în cadrul Forţei de Răspuns a NATO (NATO Response Force - NRF) a fost declarat ca având capacitatea operaţională completă cu ocazia Summit-ului NATO din Ţara Galilor din anul 2014.

Ţinte de capabilităţi de FOS create prin efortul aliaţilor şi partenerilor NATO

În scopul asigurării contribuției FOS la obținerea impactului strategic pe care decidenții NATO îl au în vedere, NSHQ urmărește utilizarea corespunzătoare în luptă a celor mai potrivite capabilități de FOS integrate, operaționalizate și gata de luptă.

Printre acestea se numără şi cele de natură FOS identificate în cadrul Procesului NATO de Planificare a Apărării (NATO Defense Planning Process - NDPP) ca fiind strict necesare Alianţei şi promovate spre a fi operaţionalizate, ca ţinte de capabilităţi, de către naţiunile membre prin efort naţional unilateral, multinaţional, sau prin efort colectiv, de exemplu prin finanţare comună NATO.

Ţinte de capabilităţi FOS create prin efortul colectiv al unor aliaţi şi parteneri NATO

Deoarece foarte puţine state au capacitatea reală de a operaţionaliza şi susţine capabilităţi proprii, militare şi non militare care să facă faţă tuturor scenariilor din domeniul securităţii şi apărării, acestea sunt de multe ori nevoite să apeleze la soluţia cooperării şi efortului colectiv, în cadrul Alianţei, pentru a dezvolta şi menţine în stare de operativitate astfel de structuri. Capabilităţile specifice FOS nu fac nici ele excepţie, ştiindu-se că astfel de forţe sunt relativ scump de creat (costuri importante cu achiziţia de echipamente şi tehnologii militare de ultimă oră), dezvoltat, certificat şi menţinut ulterior la standardele de performanţă operaţională stabilite de NATO (costuri importante de personal şi de operare şi mentenanţă a echipamentelor şi tehnicii militare).

Într-o astfel de situaţie, unele ţări membre NATO au încercat şi reuşit în ultima vreme să coaguleze în jurul lor alţi membri de alianţă, dar şi parteneri ai acesteia care să contribuie, împreună, la crearea şi dezvoltarea unor capabilităţi de FOS necesare atât pentru contribuţia la apărarea naţională, cât şi pentru contribuţia la apărarea colectivă în cadrul Alianţei.

Acestea sunt acţiuni de cooperare în domeniul militar şi în domeniul FOS, în particular, care urmăresc obţinerea unui efect maxim cu costuri cât mai reduse, de a pune la comun resurse de apărare limitate ale unor ţări de dimensiuni mici, în cadrului etapei de repartizare a cerinţelor şi stabilire a ţintelor de capabilităţi ale procesului NATO de planificare a apărării, dar şi în cadrul procesului de generare a forţei pentru contribuţia la operaţii NATO în teatrele de operaţii. Un astfel de exemplu este Grupul mixt de FOS, Task Group 631 - Iraq, constituit în comun de către FOS ale Belgiei şi FOS ale Olandei şi dislocat în vederea executării de misiuni specifice în cadrul efortului internaţional de luptă împotriva ISIS şi de creare a condiţiilor necesare executării operaţiilor ulterioare de stabilitate regională în teatrul de operaţii (TO) Irak.

În ceea ce priveşte crearea şi operaţionalizarea ţintelor de capabilităţi de FOS asumate de anumite state în cadrul NDPP am putut observa recent o serie de iniţiative multinaţionale, regionale comune care merită a fi menţionate în cele ce urmează. De notat că multe dintre ţările cu astfel de iniţiative se află în proximitatea României.

Componentă Mixtă de Comandă a Operaţiilor Speciale, Composite Special Operations Component Command (C-SOCC)

În vara anului 2018 Belgia, Danemarca şi Olanda au decis să creeze, în comun, în baza  agreării şi semnării unui Memorandum de Înţelegere (Memorandum of Understanding - MoU), prima Componentă Mixtă de Comandă a Operaţiilor Speciale, Composite Special Operations Component Command (C-SOCC).

Din anul 2020, Olanda, împreună cu Danemarca şi Belgia, vor putea, prin intermediul Comandamentului de Operaţii Speciale olandez, să ofere nucleul unui C-SOCC multinaţional care, începând cu anul 2021, va putea participa în cadrul Forţei de Răspuns a NATO (NATO Reaction Force - NRF), planificând şi conducând operaţii speciale.

Componentă Regională NATO de Comandă a Operaţiilor Speciale (Regional-Special Operations Component Command - R-SOCC)

Patru aliaţi europeni din vecinătatea ţării noastre (Croaţia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria) plus o naţiune partener (Austria) lucrează împreună pentru a forma o Componentă Regională NATO de Comandă a Operaţiilor Speciale (Regional-Special Operations Component Command - R-SOCC) temporară, dislocabilă şi în măsură să planifice, execute şi evalueze operaţii speciale întrunite de amploare mică. Scrisoarea de intenţie (Letter of Intent - LoI) a fost semnată în luna februarie a anului 2019, iar MoU a fost semnat în luna octombrie a aceluiaşi an.

Ungaria va fi naţiunea cadru responsabilă de coordonarea întregului efort de constituire şi operaţionalizare a structurii de comandament, va încadra funcţia de comandant, precum şi 50% din totalul funcţiilor din comandament. Structura este prevăzută a atinge capacitatea operaţională iniţială în ianuarie 2021 şi capacitatea operaţională completă în decembrie 2024. Naţiuni precum Germania, Polonia şi SUA vor juca un rol vital de consiliere şi mentorat pe timpul proceselor de operaţionalizare şi certificare ale capabilităţii.

Deşi fiecare naţiune participantă va deţine anumite capabilităţi de C2 FOS parţiale, R-SOCC va deveni pe deplin funcţional prin armonizarea şi combinarea structurilor componente într-o structură multinaţională de comandament în măsură să execute comanda şi controlul operaţiei speciale. Se presupune că acest lucru va duce la îmbunătăţirea capacităţii generale a structurii, creşterea gradului de interoperabilitate, nivelului de pregătire, gradului de operativitate şi eficienţei FOS partenere şi aliate participante la efort.

Elementele naţionale componente ale R-SOCC vor fi dislocate permanent pe teritoriul naţional propriu şi doar în caz de nevoie comandamentul se va reuni şi va fi dislocat pentru operaţii speciale ca un întreg. Această capabilitate multinaţională regională de C2 a FOS va fi implementată în principal pentru a face faţă provocărilor actuale şi viitoare de securitate, inclusiv ameninţări hibride şi terorism şi va putea fi utilizată în misiunile şi exerciţiile Uniunii Europene, NATO şi ale Naţiunilor Unite.

La ceremonia de semnare a MoU, actualul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a subliniat importanţa acestei iniţiative, afirmând că „Întrucât FOS constituie un instrument extrem de versatil în conflictul modern, această ceremonie de semnare face un pas important spre consolidarea forţelor speciale în regiune şi creşterea cooperării şi interoperabilităţii în cadrul Alianţei”.

Program Multinaţional de Aviaţie Specială (Multinational Special Aviation Programme - MSAP)

Patru ţări membre NATO tot din proximitatea noastră (Bulgaria, Croaţia, Slovenia şi Ungaria) au inaugurat la începutul lunii decembrie 2019, la distanţă de un an şi două luni de la semnarea MoU, înfiinţarea Programului Multinaţional de Aviaţie Specială (Multinational Special Aviation Programme - MSAP), practic un nou centru de instruire dislocat în unitatea militară din Zemunik (bază aeriană) aflată la 8 km distanţă de oraşul Zadar de pe Coasta Dalmată din Croaţia, dedicat exclusiv formării echipajelor aeriene care vor executa inserţia şi extragerea, pe calea aerului, a FOS din cele patru state pe timpul misiunilor specifice. Se pare că această localitate din Croaţia oferă posibilităţi ideale de instruire şi antrenament pentru echipajele de elicoptere ce vor executa zboruri tactice de inserţie la joasă altitudine, eventual în ascuns, la conturul terenului şi folosind abordări nestandardizate în diverse regiuni geografice precum munţi, deasupra mării, sau deasupra şi pe insule.

Centrul de instruire va începe să funcţioneze în anul 2020, iniţal doar cu pregătire academică, înainte de începerea efectivă a cursului de zbor în anul 2021. Pregătirea se va desfăşura la cele mai înalte standarde şi în cel mai eficient mod economic şi va avea ca rezultat, în final, o interoperabilitate crescută, respectând toate standardele NATO stabilite.  Printre elicopterele pe care se va efectua instruirea echipajelor se numără cele de tip Bell OH-58D Kiowa (donate de către SUA) şi Mi-171Sh (achiziţionate din Federaţia Rusă) aflate în dotarea Forţelor Armate croate. Croaţia, naţiune cadru, speră ca acest centru de instruire în valoare de 11 milioane de EUR să poată deveni pe viitor un centru de excelenţă NATO.

La ceremonia de semnare a MoU din anul 2018, fostul secretar general adjunct al NATO, Rose Gottemoeller, a afirmat că acest aranjament de cooperare este emblematic pentru abordarea inovatoare pe care Aliaţii şi partenerii NATO o adoptă în creşterea capacităţilor noastre de apărare colectivă”.

În loc de concluzii

Iniţiative de cooperare militară în cadrul Alianţei pentru crearea, operaţionalizarea şi certificarea, prin efort colectiv multinaţional, a unor ţinte de capabilităţi FOS de tip C-SOCC, R-SOCC, MSAP şi nu numai pot constitui alternative viabile şi eficiente, cel puţin din punct de vedere economic, pentru multe dintre ţările mai mici care dispun de resurse de apărare limitate şi care sunt relativ apropiate din punct de vedere geografic sau chiar cultural, acestea din urmă nefiind, evident, neapărat criterii exclusive.

În plus, se speră că astfel de aranjamente de cooperare vor consolida parteneriatele regionale, vor oferi participanţilor, precum şi întregii Alianţe o interoperabilitate crescută şi o valoare operaţională mai mare, la standarde NATO, vor descuraja eventuale agresiuni la adresa NATO şi a partenerilor, vor preveni conflictele şi va ajuta Alianţa să răspundă la viitoarele crize cu o agilitate mai mare.

Aşa cum menţionam la începutul articolului, astfel de iniţiative sunt încurajate şi sprijinite de Comandamentul NATO de Operaţii Speciale NSHQ.

Şi România în calitate de membru NATO şi-a asumat crearea, operaţionalizarea şi punerea la dispoziţia NATO, pentru diferite misiuni, a unor ţinte de capabilităţi de FOS. Potrivit comunicatelor oficiale, una dintre acestea a fost evaluată şi recertificată pe timpul desfăşurării exerciţiului FOS române Junction Strike 19 (JUST 19). Aceste capabilităţi s-au instruit în vara acestui an pe un scenariu fictiv, asociat războiului hibrid.

Nu ştim dacă FOS române au în vedere iniţierea sau măcar participarea la astfel de iniţiative de cooperare militară ori preferă efortul naţional unilateral în scopul creării şi dezvoltării, la nivel regional şi în format multinaţional, de ţinte specifice de capabilităţi de FOS pentru a contribui atât la apărarea naţională, cât şi la apărarea colectivă în cadrul Alianţei.

Credem, însă, că în cazul în care resursele financiare, materiale sau umane naţionale nu vor fi suficiente sau priorităţile în alocarea acestora nu vor permite FOS române să creeze şi menţină capabilităţile necesare la nivelul de competenţă stabilit de standardele NATO, alternativa cooperării militare cu membri sau parteneri ai Alianţei va fi una de luat în calcul. Desigur, în această eventualitate vor trebui identificaţi partenerii de discuţie cu viziune şi interese comune în ceea ce priveşte asigurarea securităţii şi apărării naţionale şi colective dispuşi să încheie astfel de înţelegeri şi parteneriate cu România.