Candidatul Trump vs. Comunitatea Naţională de Informaţii a SUA. Perspective 2019 (II)

Sursă foto: Mediafax

Pentru că şi Monitorul Apărării şi Securităţii a oferit, pe durata lunii ianuarie, o serie de previziuni pe diferitele spaţii de interes pentru România, unele dintre acestea intersectându-se, desigur, cu cele din Raportul Comunităţii Naţionale de Informaţii a SUA, o privire asupra punctului de vedere al specialiştilor americani în informaţii este, cred, nu numai informativă dar şi necesară. În fond, puţine locuri pe glob au puterea de a şti ce se întâmplă, de a interveni şi schimba evoluţiile curente. Iar Washingtonul este primul dintre ele.

Dintre cele două problematici litigioase, cea de-a doua se referă la un dosar de la care preşedintele Trump speră să primească atât dividende politice, cât şi electorale, Coreea de Nord.

„Dacă nu aş fi fost ales preşedinte, ar fi fost un război cu Coreea de Nord, milioane de oameni ucişi”...

...a afirmat preşedintele Trump în timpul discursului despre starea naţiunii, o afirmaţie făcută şi anterior şi care, de această dată, a provocat uimirea preşedintelui de şedinţă, doamna Nancy Pelosi, aflată la prezidiul Congresului SUA. Referirea la Coreea de Nord, privind a doua întâlnire cu liderul nord coreean Kim Jong-un, arată importanţa problematicii coreene pentru actualul preşedinte. După prima întâlnire de la Singapore, acesta afirmase: „Nu mai există o ameninţare nucleară din partea Coreii de Nord”. Raportul serviciilor de informaţii americane urma să îl contrazică. Directorul Comunităţii Naţionale de Informaţii, Dan Coats, avea să afirme la audierile în faţa Senatului SUA, că nici gând pentru Coreea de Nord să renunţe la armele nucleare. Iar Directorul CIA, doamna Gina Haspel, deşi promovată de actualul preşedinte în ciuda unor critici venite din diferite cercuri politice, a răsucit cuţitul în rană afirmând că guvernul nord coreean rămâne angajat în dezvoltarea unui program de realizare a rachetelor cu rază lungă de acţiune ce pot constitui o ameninţare directă pentru SUA. Deşi testele cu aceste arme au fost oprite, afirmaţiile directorului CIA indică aprecierea CIA despre evoluţiile reale şi ascunse din programul militar nuclear nord coreean.

Ca lucrurile să fie şi mai departe de ceea ce se aştepta preşedintele american, un raport al ONU, dat publicităţii la câteva zile după discursul său în faţa Congresului SUA, afirma că programele nord coreene de dezvoltare a armelor nucleare şi rachetelor balistice sunt intacte şi că Pyongyang utilizează facilităţi civile pentru a le proteja de eventualele atacuri ale aviaţiei SUA, inclusiv prin dislocarea în aeroporturi.

Cu toate acestea, preşedintele Trump nu a arătat nicio ezitare în a continua rendez-vous-ul său politic şi diplomatic cu tânărul dictator nord coreean, în încercarea de a-i demonstra beneficiile renunţării la programul său nuclear. Că se întâmplă acest lucru într-o ţară, Vietnam, unde funcţionează mai curând modelul chinez de dezvoltare, probabil, nu e întâmplător, capitalismul occidental, cu valenţele frumoase, dar complicate, ale dezbaterii democratice, nefiind primul ales nici măcar în Coreea de Sud.

Vor fi două zile, 27 şi 28 februarie, în care cei doi lideri vor avea timp să se întrebe multe: cum e situaţia din baschetul american (Kim e un mare fan al competiţiei NBA), despre ce sunt şi cum se organizează alegerile într-o ţară din Vest sau privind situaţia reală cu aeroporturile nord coreene. Deocamdată şefii principalelor structuri americane de informaţii nu au fost foarte blânzi cu aşteptările şi speranţele preşedintelui Trump.

Nici aprecierile raportului pentru 2019, privind întreaga regiune a Asiei de Est, nu au oferit prea multe motive de linişte. O mulţime de dragoni şi tigri siberieni se pregătesc să conteste statutul SUA de putere dominantă a regiunii.

Previziuni 2019 pentru Asia de Est, Eurasia, China, Rusia, Coreea de Nord. Dezvoltare economică, acumulare militară, confruntare ideologică

Raportul Comunităţii Naţionale de Informaţii acordă spaţiul cel mai extins acestei regiuni în care SUA sunt contracarate nu numai economic şi militar, dar şi ideologic. Modelele autoritare de societate propuse de Rusia şi China reprezintă o provocare pentru capitalismul liberal promovat de Occident, care se vede confruntat, aşa cum nu a mai fost în ultimele decenii, şi cu problema unei diviziuni internaţionale în ceea ce priveşte calea de urmat în dezvoltarea economică şi socială a lumii.

Pentru anul 2019 se preconizează continuarea cooperării dintre China şi Rusia, pentru contrabalansarea SUA în spaţiul est asiatic, atât prin colaborare bilaterală, cât şi prin utilizarea instituţiilor internaţionale din care cele două state fac parte. Fenomenul nu este nou, fiind o continuare a evoluţiilor din ultimii ani:

• cele două state şi-au intensificat cooperarea în domeniile energetic, militar şi al tehnologiilor, în special după anul 2014;
• China a devenit cel de-al doilea contributor la bugetul ONU pentru operaţiile de menţinere a păcii şi al treilea la bugetul total al ONU. Prezenţa diplomaţilor chinezi în posturi reprezentative în cadrul ONU şi al organizaţiilor asociate a devenit o deja o cutumă. Influenţa Chinei este dirijată către zonele şi structurile care se ocupă de drepturile omului, de problematica legată de Taiwan;
• Rusia şi-a dirijat eforturile în direcţia structurilor pentru lupta contra terorismului, acolo unde un reprezentant rus conduce agenţia specializată a ONU;
• ambele state vor utiliza platforma oferită de ONU pentru a promova un discurs suveranist, în contrapondere cu cele induse de o serie de state occidentale, direcţionate către drepturile omului, democraţie, bună guvernare;
• ambele state sunt interesate de creşterea influenţei şi reprezentării în cadrul Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor / International Telecommunication Union / ITU, pentru beneficiul industriilor naţionale, dar şi pentru controlul Internetului.

În Asia de Est, modelul autoritar de guvernare va continua să domine, promovat, în primul rând, de China unde, în 2019, se preconizează următoarele evoluţii:

• concentrarea puterii va continua, ceea ce va avea ca rezultat, probabil, o întărire a centralismului decizional, ce va slăbi mecanimele de corecţie politică şi socială în cazul unor decizii eronate;
• guvernul chinez va utiliza acumulările tehnologice: recunoaşterea facială, biometria, instalarea de dispozitive GPS pe vehicule pentru a creşte capabilităţile de monitorizare şi control;
• liderii chinezi vor încerca să extindă la nivel global capabilităţile economice, politice şi militare ale ţării, vor intensifica investiţiile în energie şi infrastructură prin utilizarea proiectului Belt and Road Initiative, având ca obiectiv diminuarea influenţei americane;
• este posibil ca această ofensivă pe planuri multiple să provoace contrareacţii, în special de la acele state care sunt aliaţi ai SUA, dar va fi dependentă şi de mărimea, localizarea şi capacităţile militare dislocate ale Chinei, în afara teritoriului naţional. După inaugurarea bazei militare din Djibouti, China explorează posibilitatea de a disloca baze similare, de a încheia acorduri militare şi cu alte state din Africa, Europa, Oceania, Asia de Sud şi Sud-Est;
• va fi promovat modelul de capitalism chinez autoritar ca o alternativă, desigur superioară, de dezvoltare, intensificând competiţia la nivelul marilor puteri, cu consecinţe în scăderea sprijinului internaţional pentru democraţie, drepturile omului, primatul legii;
• reformarea sistemului internaţional de guvernare a fost o temă asumată de preşedintele Xi, prezentată pe timpul Conferinţei Comisiei Centrale pentru Relaţii Internaţionale din 2018, şi va avea ca efect un activism crescut al politicii externe chineze şi o conectare a viziunii interne de guvernare cu o viziune adresată mediului internaţional;
• Beijingul va acţiona pentru reformularea discursului internaţional privind drepturile omului, în special în cadrul ONU. Intenţia este nu numai de a bloca criticile la adresa sa, dar şi erodarea normelor actuale care statuează obligaţiile şi drepturile comunităţii internaţionale în supravegherea modului în care sunt respectate drepturile omului, impunerea de definiţii ale acestor drepturi bazate pe standarde economice;
• China va continua proiectele militare în Marea Chinei de Sud, construirea de facilităţi militare sau cu utilizare duală în Insulele Spratly, pentru a putea exercita controlul în această regiune, în special în detrimentul SUA;
• în paralel, China va continua presiunile politice dar şi acordarea de beneficii economice în direcţia Taiwanului pentru a accepta conceptul „O singură Chină”, în final controlul chinez, un proces care va fi utilizat şi ca indicator al hotărârii SUA de a rămâne angajate în regiune. Şase din cei 23 de parteneri diplomatici ai Chinei au fost deja convinşi în ultima perioadă, începând cu 2016, să rupă relaţiile cu Taiwanul;
• Armata Populară de Eliberare se află în cel mai complex program de restructurare, obiectivul fiind pregătirea pentru desfăşurarea de operaţii moderne, rapide, cu utilizarea tehnologiilor de vârf. Rolul Partidului Comunist Chinez în rândul forţelor armate va creşte. Modernizarea structurilor militare va fi orientată către sprijinul unui spectru larg de misiuni, inclusiv dincolo de graniţele naţionale, cu accent pe domeniile naval, al operaţiilor aeriene, al operaţiilor la mare distanţă.

Chiar şi fără teste nucleare, Coreea de Nord nu pare a renunţa la programul nuclear, văzut de liderii ţării ca singurul care poate asigura supravieţuirea regimului. Raportul Comunităţii Naţionale de Informaţii a SUA nu este prea optimist în analiza pe care o face adevăratelor intenţii ale regimului de la Pyongyang :

• deşi nu a desfăşurat de mai mult de un an de zile nici teste nucleare, nici cu rachete balistice, declarându-şi şi opţiunea pentru denuclearizarea Peninsulei Coreene, regimul nord – coreean nu este dispus să renunţe la toate armele nucleare şi nici la facilităţile de producţie aferente. Continuarea negocierilor nucleare are obiectivul de a obţine concesii pentru regim din partea SUA şi a comunităţii internaţionale;
• într-un discurs rostit la începutul anului 2019, preşedintele Kim Jong-un a precizat că Pyongyang-ul va continua să nu execute teste şi să nu dezvolte tehnologia nucleară dar a condiţionat acest lucru de „acţiuni practice” din partea SUA, în traducere largă, aceste acţiuni solicitate fiind schimbări în regimul de sancţiuni economice, diplomatice şi asupra activităţilor cu caracter militar instituit de SUA;
• la întâlnirea anterioară cu preşedintele Trump, Kim a solicitat o denuclearizare completă a Peninsulei Coreea, conectată însă cu solicitări mai vechi ale nord-coreenilor pentru încetarea prezenţei militare a SUA, precum şi a exerciţiilor bilaterale dintre forţele Coreei de Sud şi ale SUA, cu utilizarea echipamentelor militare de ultimă generaţie;
• Coreea de Nord va continua să minimalizeze efectele presiunii SUA, prin acţiuni diplomatice, contramăsuri la aceste sancţiuni sau prin proceduri de evitare a acestora. Întâlnirile preşedintelui Kim Jong-un cu omologul său sud coreean (de trei ori în 2018!), Moon Jae-in, sunt parte a acestei noi diplomaţii a Pyongyang-ului iar rezultatele acestor summit-uri bilaterale au avut şi aspecte concrete: acorduri pentru reconectarea sistemelor de drumuri şi căi ferate naţionale, promovarea reîmpăduririlor (probabil în zona demilitarizată, n.n.), schimburi culturale şi chiar legături militare;
• Kim a încercat, probabil va face acest lucru şi în 2019, să creeze şi o presiune regională la adresa SUA pentru ridicarea sancţiunilor, comunicatele politice nord coreene insistând asupra faptului că este necasară eliminarea, chiar şi parţială, a sancţiunilor, pentru a permite diplomaţiei să facă progrese;
• conform estimărilor raportului, regimul de sancţiuni produce efecte, exporturile şi importurile au scazut în 2018 faţă de 2017. Regimul nord coreean a recurs la operaţiuni de ocolire a sancţiunilor ONU prin utilizarea de metode specifice contrabandei pentru a-şi asigura o parte din necesarul de petrol rafinat;
• în ce priveşte capabilităţile militare convenţionale, acestea vor continua să se dezvolte, pentru a rămâne o ameninţare credibilă la adresa Coreei de Sud, a Japoniei, a forţelor SUA dislocate în regiune. Priorităţile vor fi sistemele de artilerie, rachetele balistice, dronele.

Rusia va continua să fie unul din contestatarii puterii SUA în Eurasia şi regiunea Pacificului, preşedintele Vladimir Putin având la dispoziţie mijloacele necesare, politice, militare, diplomatice pentru a promova interesele Rusiei dincolo de frontierele sale asiatice. Raportul trece în revistă situaţia internă, capabilităţile militare, nivelul de ambiţie în regiune:

• deşi creşterea economică sub aşteptări şi nivelul de neîncredere în politicile oficiale, reprezintă o provocare pentru Kremlin, structura centralizată de putere şi largul ecou al propagandei anti-americane îl vor întări pe preşedintele Putin în încercarea de a promova Rusia pentru un statut de putere internaţională, de a rivaliza cu SUA;
• încrederea internă în preşedintele rus a scăzut dramatic după anul 2018, atingând nivele de dinaintea anexării Crimeeii, dar, cu toate acestea, Kremlinul dispune de instrumente eficiente de persuasiune  - controlul media, dividende financiare, structurile de forţă – pentru a intimida opoziţia şi a aduce şi elitele intelectuale la ordine;
• Rusia va continua întărirea legăturilor militare, comerciale, energetice cu adversarii SUA din regiune, va iniţia parteneriate strategice cu aceştia. Pe lângă relaţia strategică dintre Moscova şi Beijing, vor fi întărite relaţiile cu state din Orientul Mijlociu, Asia de Sud, Africa şi America Latină;
• obiectivele Rusiei se vor prioritiza având la dispoziţie o gamă largă de opţiuni – slăbirea ordinii internaţionale liberale conduse de SUA, diviziuni în instituţiile politice şi de securitate occidentale, promovarea punctului de vedere al Kremlinului în problematici internaţionale, utilizarea deciziilor SUA de retragere din anumite zone şi proiecte pentru promovarea unei implicări proprii, cu costuri financiare şi militare reduse, constând în campanii media, atacuri cibernetice, intervenţii militare limitate;
• succesul din Siria a întărit încrederea Rusiei în acest gen de operaţii, deşi transformarea victoriei militare într-o construcţie funcţională post – conflict s-ar putea dovedi dificilă pentru Moscova;
• forţele armate ruse vor fi în continuare plasa de salvare şi sprijin a promovării internaţionale a intereselor Rusiei. Acestea au fost modernizate, iar în privinţa arsenalului nuclear au la dispoziţie, numeric, cele mai mari resurse de arme şi echipamente pe plan global;
• bugetul militar va fi în 2019 de 3,8% din PIB, scăzând de la un vârf de 5,4% în 2016. Având în vedere o anumită pauză în domeniul achiziţiilor, scăderea este, probabil, o revenire la nivelul normal de finanţare;
• priorităţile din domeniul militar pentru anul 2019 vor fi modernizarea apărării anti-aeriene, capabilităţile de război electronic şi operaţii subacvatice / submarine ;
• Rusia şi China se află, în acest moment, la începutul anului 2019, la un nivel de cooperare nemaiîntâlnit de la mijlocul anilor 50 ai secolului trecut, iar relaţia este încă în ascensiune în acest an. Ambele state au interese şi percepţii comune în relaţie cu SUA, în special în ceea ce priveşte unilateralismul şi intervenţionismul, aşa cum sunt acestea percepute la Moscova şi Beijing, sunt împotriva modului occidental de promovare a valorilor democratice şi drepturilor omului;
•  prin acţiunile de extindere a influeneţei la nivel global, Rusia şi China contribuie la erodarea actualelor norme de securitate, funcţionale de câteva decenii, şi cresc riscul conflictelor regionale, în special în Orientul Mijlociu şi Asia de Est;
• schimbările din ultima perioadă ale politicilor SUA în domeniile de securitate şi comerciale vor contribui şi ele la deciziile unora dintre aliaţii Washingtonului în identificarea de noi parteneriate bilaterale şi multilaterale, în promovarea unei atititudini de independenţă sporite faţă de SUA, ceea ce va crea oportunităţi pentru Rusia şi China.

Raportul Comunităţii Naţionale de Informaţii a SUA e un semnal de îngrijorare...

...nu numai cu privire la intensificarea şi întărirea ameninţărilor externe la adresa SUA, dar şi ca urmare a contextului decizional din ultima perioadă. Paragraful anterior devoalează faptul că discontinuitarea în susţinerea intereselor americane pe anumite spaţii, schimbările de atitudine şi opţiuni politice şi diplomatice nu fac bine relaţiilor SUA cu partenerii săi, creează oportunităţi neaşteptate pentru adversarii Washingtonului.

Poate în aceste aprecieri, strecurate undeva, la sfârşitul unui capitol, se află disconfortul simţit de preşedintele SUA faţă de documentul realizat şi susţinut de principalele servicii naţionale americane de informaţii.