Candidatul Trump vs. Comunitatea Naţională de Informaţii a SUA. Perspective 2019 (I)

Principalele servicii de informaţii ale SUA au prezentat Congresului lista ameninţărilor externe şi interne • Ce s-a spus în raport despre Iran • Previziuni americane pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord: turbulenţe politice, fragilitate economică, războaie civile şi proxy • Previziuni americane pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord: turbulenţe politice, fragilitate economică, războaie civile şi proxy • Prinţul moştenitor Muhammad bin Salman va continua să controleze principalele pârghii de putere din ARABIA SAUDITĂ • IRAKUL va avea de înfruntat o creştere a nemulţumirilor publice • În SIRIA, regimul de la Damasc işi va consolida controlul, dar violenţa va continua  • Niciuna din părţi nu este pregătită pentru compromis în YEMEN  • LIBIA va rămâne instabilă şi în anul 2019

Principalele servicii de informaţii ale SUA au prezentat Congresului lista ameninţărilor externe şi interne

Recenta audiere în faţa Congresului SUA a reprezentanţilor Comunităţii Naţionale de Informaţii (CNI) a SUA, în frunte cu directorul acestui organism, Dan Coats, eveniment periodic la început de an, ar fi trecut, poate, neobservată dacă nu ar fi produs un scurt foc de artificii pe Twitter din partea preşedintelui Donald Trump. Reacţia a venit ca urmare a unor afirmaţii făcute de de Dan Coats pe timpul audierilor, susţinute şi de ceilalţi membri ai panelului, privind ameninţările la adresa SUA. 

Reproşurile preşedintelui la adresa comunităţii de informaţii americane nu s-au referit la modul în care au fost previzionate aceste ameninţări din  partea Chinei, sau a Rusiei, sau în planul războiului cibernetic. Aici lucrurile sunt destul de clare, iar dacă preşedintele şi-a manifestat, de-a lungul timpului, alte opţiuni, ele au fost puse în surdină de imensa presiune publică şi a legislatorilor americani. În schimb, problematicile de politică externă legate de Iran şi Coreea de Nord sunt conectate nu numai de domeniul ameninţărilor, dar şi de cel al politicii interne.

Cele două reprezintă dosare relativ secundare în ceea ce priveşte nivelul ameninţărilor directe asupra SUA, dar sunt majore atunci când trebuie justificate măsuri prezidenţiale pentru protejarea Israelului, lupta împotriva terorismului / în cazul Iranului, sau pentru a demonstra capacitatea preşedintelui de a găsi soluţii diplomatice şi rezolva un conflict pe care restul lumii l-a considerat insolvabil / în cazul Coreii de Nord. Ambele sunt, deci, extrem de importante electoral, de aceea preşedintele Trump a fost iritat că previziunile Comunităţii de Informaţii nu sunt pe aceeaşi linie cu propriile aşteptări şi chiar pot afecta soliditatea poziţiilor sale în cele două problematici.

În 2019, anul în care debutează campaniile electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2020, orice: declaraţii publice, decizii de politică externă şi internă, războaie politice din / cu Congresul SUA, replici pe Twitter etc., totul va fi subsumat calculului electoral.

Reproşurile preşedintelui la adresa serviciilor de informaţii au ţinut prima pagină a media timp de câteva zile. Desigur, nu a venit o replică din partea celor acuzaţi de preşedinte de ”naivitate”. Aceasta era deja conţinută în raportul prezentat Congresului.
După aceea, au fost alte subiecte de interes pentru media.

Dar să ne întoarcem la momentul iniţial, prezentarea raportului  Comunităţii Naţionale de Informaţii a SUA în faţa Congresului SUA. Documentul prezintă previziunile celor şase servicii majore privind principalele ameninţări cu care se pot confrunta SUA în anul 2019. Pe baza lui, legislatorii americani pot lua decizii privind nivelul şi distribuirea pe domenii prioritare a bugetului apărării. Pe baza lui, se construiesc direcţiile de politică militară şi de securitate. Pe baza lui, chiar preşedintele SUA îşi poate construi agenda de politică externă. Dacă nu se uită, aşa cum se afirmă în unele surse media, prea des la sondajele de opinie.

Pentru că şi Monitorul Apărării şi Securităţii a oferit, pe durata lunii ianuarie, o serie de previziuni  pe diferitele spaţii de interes pentru România, unele dintre acestea intersectându-se, desigur, cu cele din Raportul Comunităţii Naţionale de Informaţii a SUA, o privire asupra punctului de vedere al specialiştilor americani în informaţii este, cred, nu numai informativă dar şi necesară. În fond, puţine locuri pe glob au puterea de a şti ce se întâmplă, de a interveni şi schimba evoluţiile curente. Iar Washingtonul este primul dintre ele.

Din cele două problematici litigioase, una aparţine Orientului Mijlociu, Iranul.

Ce s-a spus în raport despre Iran

Raportul, extrem de condensat, nu a oferit problematicii iraniene decât câteva paragrafe în capitolul introductiv şi ceva mai mult în capitolul despre Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. Aceste prime paragrafe sunt cele care au stârnit reacţia preşedintelui. În raport se apreciază astfel că:

 Iranul nu desfăşoară în prezent activităţi considerate necesare pentru a produce un dispozitiv nuclear. Totuşi, oficialii iranieni au ameninţat că vor renunţa la unele din  angajamentele din Planul Cuprinzător de Acţiune Comună / Joint Comprehensive Plan of Action (JCPOA), cunoscut pe scurt drept Acordul Nuclear, dacă Teheranul nu va obţine beneficiile comerciale şi de investiţii aşteptate;
 în luna iunie 2018, oficialii iranieni au început pregătirile, permise de JCPOA, de a extinde capabilităţile de producţie a centrifugelor;
 tot în iunie 2018, Organizaţia pentru energie atomică a Iranului / Atomic Energy Organization of Iran (AEOI) a anunţat intenţia de a produce hexafluorură de uraniu natural (UF6) şi de a pregăti infrastructura necesară pentru extinderea capacităţii de îmbogăţire, în limitele stabilite de JCPOA;
 Iranul continuă să lucreze / coopereze cu semnatarii JCPOA (China, UE, Franţa, Germania, Rusia şi Marea Britanie) pentru a identifica soluţii de a menţine / salva beneficiile economice pentru Iran, pe care acordul le permite. Implementarea de către Iran a acordului a extins perioada necesară pentru a produce combustibil pentru o armă nucleară de la câteva luni la aproximativ un an.

Restul raportului, inclusiv partea mai consistentă rezervată Orientului Mijlociu, face referiri deja cunoscute la capabilităţile teroriste ale Teheranului, sprijinul pentru grupări teroriste din regiune şi nu numai, dezvoltarea programului de rachete balistice, ameninţarea la adresa SUA, Israelului şi Arabiei Saudite. Preşedintele Trump era însă interesat ca aspectul cel mai relevant al capabilităţilor ofensive ale Iranului, cel nuclear, să fie prezentat în linie cu percepţiile şi afirmaţiile prezidenţiale.

Foarte apropiate de cele ale premierului israelian Benjamin Netanyahu, cel care nu a irosit nici-un moment public important pentru a suna alarma privind pericolul reprezentat de programul nuclear iranian. Securitatea Israelului nu este doar o opţiune de politică externă locală, dar şi una de poziţionare internă în SUA, electoratul conservator american, votantul majoritar al actualei administraţii republicane, fiind foarte ataşat problematicii locurilor sfinte şi existenţei statului evreu. Preşedintele Trump i-a numit pe cei şase directori de servicii ”pasivi” şi ”naivi”, semn că supărarea a fost mare. Probabil, adevărul e undeva la mijloc. Cei care au realizat raportul au crezut că va fi analizat şi apreciat de preşedintele Trump. În realitate, candidatul Trump a fost cel care l-a citit primul.

Previziuni americane pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord: turbulenţe politice, fragilitate economică, războaie civile şi proxy.

Raportul afirmă că anul 2019 va fi, în Orientul Mijlociu şi Nordul Africii, unul al reaşezării balanţei regionale de putere, al relaţiilor dintre guverne, grupări politice, populaţii.

Ambiţiile regionale ale IRANULUI şi capabilităţile militare crescute vor ameninţa interesele SUA, catalizate de percepţia crescută de ostilitate pe care o are Teheranul faţă de SUA, Arabia Saudită şi Israel, dar şi de insecuritatea frontierelor sale şi presiunea conservatorilor islamişti. Referitor la Iran, în raport se mai fac următoarele previziuni pentru acest an:

 Teheranul va încerca să transfere câştigurile militare din Irak şi Siria în influenţă politică, socială şi de securitate pe termen lung, continuând să menţină presiunea asupra Arabiei Saudite şi Emiratelor Arabe Unite prin sprijinul acordat mişcării Houthi din Yemen;
 Comitetele Populare de Mobilizare (grupări militare shia irakiene aflate sub influenţa Iranului) vor fi principala ameninţare la adresa personalului militar SUA dislocat în Irak, dar şi vizând interesele americane, în general;
 există, în continuare, perspectiva escaladării conflictului dintre Israel şi Hezbollah, ca urmării a sprijinului pe care această grupare îl primeşte din Iran;
 răspunsul în forţă al Teheranului, ulterior atentatului din septembrie 2018 de la parada militară din Ahvaz, a fost un mesaj de determinare decizională dar şi de posesie a unor capabilităţi militare crescute, printre care utilizarea concomitentă a lansărilor de rachete balistice şi a dronelor de indicare a ţintelor;
 Iranul va menţine bazele militare şi contractele economice din Siria şi probabil va menţine şi o reţea de luptători străini. Nu este în interesul Teheranului un conflict major cu Israelul, dar nu este exclusă o ripostă convenţională la loviturile forţelor israeliene asupra ţintelor iraniene din Siria, aşa cum, de altfel, s-a şi întâmplat în cursul anului 2018 după atacul israelian asupra Bazei Aeriene de la Tiyas;
 sprijinul iranian pentru luptătorii Houthi, inclusiv prin furnizarea de rachete balistice, crează riscuri privind escaladarea conflictului şi este o ameninţare serioasă la adresa intereselor SUA şi partenerilor acestora în regiune;
 pe plan intern, politicienii conservatori iranieni vor acţiona pentru marginalizarea oponenţilor lor de centru, dar şi a preşedintelui Hasan Ruhani, chiar dacă acesta a adoptat poziţii naţionaliste faţă de SUA şi aliaţii acestora;
 protestele publice vor continua, probabil, dar necoordonate, fără o conducere centrală, neavând nici sprijinul principalelor grupări politice şi etnice. Teheranul este pregătit să adopte măsuri mai agresive de securitate, fără a utiliza însă forţă letală;
 capacitatea preşedintelui Ruhani de reformare a economiei rămâne limitată, urmare a corupţiei generalizate, slăbiciunii sectorului bancar, a climatului economic descurajant pentru investiţiile externe şi comerţ;
 în plan militar, Teheranul va continua dezvoltarea capabilităţilor armatei, mai ales a celor care pot fi o ameninţare la adresa SUA în regiune;
 având ca obiectiv dezvoltarea acelor arme care să poată ataca ţinte ale SUA şi aliaţilor lor militari dislocate în regiune, Iranul va dezvolta şi moderniza în special sistemele de rachete balistice, navele de atac fără echipaj cu încărcătură explozivă, minele marine, submarinele şi torpilele modernizate, dronele, rachetele de croazieră. Iranul dispune deja de cel mai larg arsenal de rachete din regiune şi poate ataca ţinte aflate la 2000 km distanţă;
 incidentele implicând nave militare iraniene şi ale SUA, mai rare în ultima perioadă, ar putea escalada în acest an, în cazul în care Iranul va simţi nevoia să răspundă unor presiuni americane, chiar de natură economică, aşa cum au declarat liderii iranieni referitor la posibilitatea închiderii Strâmtorii Hormuz dacă exportul iranian de petrol va fi ameninţat de sancţiunile SUA. 

Prinţul moştenitor Muhammad bin Salman va continua să controleze principalele pârghii de putere din ARABIA SAUDITĂ, dar presiunile sale pentru reforme economice şi sociale vor crea potenţiale puncte de rezistenţă pentru opoziţia internă. Privind posibilele evoluţii de la Riad, în raport se afirmă:
 sprijinul public pentru familia regală rămâne consistent, chiar şi după asasinarea ziaristului Jamal Khashoggi. Guvernul saudit nu va avea probleme în înăbuşirea protestelor şi nemulţumirilor atât timp cât ele se vor menţine la scară mică; preventiv, au fost făcute arestări ale unor clerici, oameni de afaceri, activişti ai societăţii civile care ar fi putut mobiliza nemulţumirea publică;
 regatul saudit va continua promovarea Viziunii 2030, un plan de reforme structurale iniţiat de prinţul Salman, având ca scop reducerea dependenţei de resursele petroliere. Implementarea planului va continua chiar dacă a produs reacţii negative în anumite segmente conservator religioase ale societăţii saudite.

IRAKUL va avea de înfruntat o creştere a nemulţumirilor publice, ca urmare a persistenţei acelor factori care au dus la apariţia ISIS şi care se agravează prin întărirea rolului în structurile statale irakiene a miliţiilor shia. Acestea din urmă vor constitui o ameninţare şi pentru personalul SUA dislocat în Irak. Raportul detaliază aceste potenţiale evoluţii:
 guvernul irakian va trebui să facă faţă un spectru larg de provocări: nemulţumiri sociale, instituţii slabe, diviziuni sociale şi etnice profunde, proteste pentru lipsa serviciilor publice, a locurilor de muncă, a corupţiei politice. Bagdadului îi lipsesc resursele instituţionale pentru a reforma economia şi reface serviciile de bază. În plus, va avea de asigurat reconstrucţia regiunilor distruse de ISIS şi de campaniile militare de eradicare a grupării teroriste, fondurile necesare fiind estimate de Banca Mondială la 88 miliarde de dolari. Kurdistanul irakian este încă tensionat politic datorită pierderilor economice şi teritoriale din  toamna anului trecut;
 ISIS va rămâne o ameninţare, gruparea fiind capabilă să speculeze atât nemulţumirile comunităţii sunni în relaţiile acesteia cu structurile centrale de la Bagdad, dar şi tensiunile sociale în general, pentru a încerca să recâştige porţiuni ale teritoriului irakian în regiunile unde forţele de securitate irakiene sunt numeric reduse ;
 miliţiile shia irakiene care, în cursul anului 2018, au participat deja la atacuri asupra reprezentanţelor diplomatice ale SUA, vor utiliza noua platformă politică de putere pe care o au la Bagdad pentru a reduce prezenţa militară a SUA în ţară sau chiar pentru a provoca retragerea forţelor americane. Este potenţială şi o competiţie a acestora cu forţele de securitate irakiene pentru resursele statului.

În SIRIA, regimul de la Damasc işi va consolida controlul, dar violenţa va continua, în condiţiile în care acesta va încerca să ocupe teritoriile rebele din nordul şi estul ţării, să întărească prezenţa sa în aceste regiuni, să reconstruiască loialităţile locale. Aceste acţiuni se vor desfăşura în paralel cu revenirea la Damasc a unor reprezentanţe diplomatice, cu încercări de a evita situaţii conflictuale cu Israel şi Turcia. Probabil, Rusia şi Iranul vor continua să-şi întărească prezenţa în Siria. Previziunile raportului pentru Siria anului 2019 sunt următoarele :
 conjunctura favorabilă, combinată cu sprijinul continuu acordat de Rusia şi Iran, creează condiţii ca preşedintele Assad să fie prea puţin dispus la concesii pentru opoziţia politică sau pentru aderarea la rezoluţii ale ONU privind schimbări constituţionale percepute a slăbi regimul de la Damasc;
 grupările de opoziţie, continuând să se bazeze pe sprijinul Turciei, nu vor fi, probabil, capabile să se opună unei operaţii militare a regimului pentru reluarea provinciei Idlib, dar ar putea menţine un anumit nivel de insurgenţă locală în   teritoriile preluate de regim;
 regimul se va canaliza pe reimpunerea controlului central în regiunile kurde şi va încerca să utilizeze orice vacuum de securitate, dar şi presiunea Turciei asupra kurzilor, pentru a ajunge la un acord favorabil cu aceştia. În acelaşi timp, va acţiona pentru limitarea prezenţei şi influenţei Ankarei în Siria şi pentru preluarea controlului asupra teritoriului controlat de turci în nord – vestul Siriei;
 este posibil ca regimul să nu se preocupe în perioada imediat următoare de operaţii împotriva ISIS în acele zone pe care le mai deţine gruparea dar care nu ameninţă infrastructura militară, economică sau de transport;
 distrugerile produse economiei şi infrastructurii siriene au ajuns la 400 miliarde de dolari, conform estimărilor ONU, iar reconstrucţia ar putea dura cel puţin zece ani. Efectele conflictului din Siria vor continua să fie simţite şi de statele vecine, unde se aflau, în octombrie 2018, aproximativ 5,6 milioane de refugiaţi sirieni. Rusia şi Iranul vor încerca să-şi asigure contracte de reconstrucţie la schimb cu alte contracte pentru refacerea armatei şi economiei siriene.

Niciuna din părţi nu este pregătită pentru compromis în YEMEN, atât coaliţia condusă de Arabia Saudită, cât şi mişcarea Houthi, rămânând departe de o negociere adevărată pentru a încheia conflictul civil. Aceasta presupune, tragic,  că actuala criză umanitară va continua. Previziunile CNI sunt următoarele:
 coaliţia, întărită de câştigurile din anul 2018, pare a insista în negocieri pe retragerea miliţiilor Houthi din capitala Sanaa şi pe o dezarmare consistentă a acestora.  Această condiţionare este inacceptabilă pentru mişcarea Houthi, care crede că va putea utiliza atacurile externe (cu rachete balistice, n.n.) pentru a ameninţa Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite / EAU, pentru a scădea sprijinul public saudit şi din emirate pentru acest conflict şi pentru a produce o condamnare internaţională a intervenţiei;
 impactul umanitar al conflictului din Yemen va fi acut în anul 2019 şi s-ar putea înrăutăţi dacă forţele coaliţiei vor tăia rutele de aprovizionare. 75% din populaţia ţării, aproximativ 22 milioane de oameni, vor avea nevoie de asistenţă, iar acest număr ar putea chiar să crească.

LIBIA va rămâne instabilă şi în anul 2019, cu puţine perspective de reconciliere între facţiunile luptătoare, existând în continuare şi ameninţarea reprezentată de franciza locală a ISIS. Raportul CNI apreciază că:
 miliţiile libiene, aliate diferitelor facţiuni politice, continuă conflictele intermitente pentru influenţă şi control al resurselor, rezultatul fiind un mediu naţional riscant care ameninţă atât interesele celor două guverne rivale, dar şi ale statelor occidentale ;
 cele două părţi, guvernul Acordului Naţional, bazat în Tripoli şi recunoscut de ONU, şi Parlamentul / Adunarea Reprezentanţilor, cu sediul la Benghazi, rămân incapabile să cadă de acord privind împărţirea principalelor posturi din stat şi din guvernul unic;
 gruparea locală afiliată ISIS, deşi cu capabilităţi reduse, este încă potenţial capabilă să execute atacuri locale şi asupra unor ţinte occidentale din Libia sau din regiune.

În partea a doua a acestei analize, realizate pentru Monitorul Apărării şi Securităţii, vom identifica motivele de disconfort ale candidatului Trump, urmare a modului în care Comunitatea Naţională de Informaţii a SUA previzionează evoluţiile din Coreea de Nord. Să nu uităm, urmează o întâlnire directă între liderii de la Washington şi Pyongyang, chiar în următoarele zile, în Vietnam. În această analiză, vor fi prezentate şi previziunile analiştilor SUA pentru evoluţiile din China, Rusia, Eurasia în anul 2019.